Actualitate
Accident la Hunedoara. Un copil de cinci ani, lovit de mașină după ce a traversat prin loc nepermis
Un copil, în vârstă de cinci ani, a fost rănit, în urma unui accident produs, la Hunedoara. Micuțul ar fi încercat să traverseze strada prin loc nepermis, moment în care a fost lovit de un autoturism.
“Un minor în vârstă de cinci ani a traversat strada Mureșului, prin loc nepermis și fără să se asigur, moment în care a fost lovit de un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 20 de ani. Victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul auto, în urma testării cu aparatul alcooltest, nu consumase alcool”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
În acest caz, polițiștii au deschis dosar de cercetare penală pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
Actualitate
Râsul, carnivorul enigmatic al Retezatului, monitorizat în habitatul său natural
Parcul Național Retezat continuă să fie un sanctuar pentru biodiversitate, adăpostind 55 de specii de mamifere, ceea ce reprezintă peste 23% din totalul mamiferelor terestre ale Europei. Printre acestea se numără râsul, un vânător nocturn agil și discret, a cărui prezență simbolizează sănătatea ecosistemului montan.
Întâlnirile directe cu această specie timidă sunt rare, însă rangerii parcului reușesc să monitorizeze activitatea râsului prin urme și imagini surprinse cu ajutorul camerelor de monitorizare amplasate strategic.
”Întâlnirile în teren cu aceste specii timide sunt relative rare, dar le monitorizăm după urme, iar cu ajutorul camerelor de monitorizare amplasate în parc reușim să le surprindem în habitatul natural. Râsul (Lynx lynx), vânătorul iscusit nocturn, străbate suprafeţe mari, în zone inaccesibile omului, pe care îl evită precaut. Datorită habitatelor sale diverse, naturale sau puțin modificate de intervenția umană, Parcul Național Retezat adăpostește un număr de 55 de specii de mamifere, peste 23% din mamiferele terestre ale Europei. Parcul oferă condiţii pentru supravieţuirea celor mai importante dintre carnivorele mari europene: râsul (Lynx lynx), ursul (Ursus arctos) şi lupul (Canis lupus). Parcul Național Retezat, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Nationala a Padurilor – Romsilva este situat în sud-vestul țării, în județul Hunedoara”, informează reprezentanții Parcului Național Retezat.
Retezatul, cu habitatele sale naturale sau puțin modificate de intervenția umană, oferă condiții ideale pentru supraviețuirea carnivorelor mari europene. Aceasta îl transformă într-un loc esențial pentru conservarea biodiversității, fiind un exemplu de armonie între natură și protecția activă a ecosistemelor.
Prin monitorizarea speciilor precum râsul, Administrația Parcului Național Retezat contribuie la cercetarea și conservarea biodiversității, reafirmând importanța acestui parc ca parte integrantă a patrimoniului natural european.
CAPTURĂ VIDEO: FACEBOOK PARCUL NAȚIONAL RETEZAT
Actualitate
USR anunță că Elena Lasconi a intrat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, după numărătoarea paralelă
USR a anunțat, luni dimineață, că Elena Lasconi a intrat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale cu un avans de câteva mii de voturi în fața candidatului PSD, Marcel Ciolacu.
“Avem de făcut un anunț important, poate cel mai important din istoria recentă a țării. Pe baza numărătorii paralele realizate de USR, România are şansa unui nou început, după 35 de ani, pentru că Elena Lasconi a intrat în turul doi al alegerilor prezidenţiale, cu un avans de câteva mii de voturi faţă de candidatul PSD, Marcel Ciolacu. Facem un apel public către Marcel Ciolacu să facă gestul democratic de a-şi recunoaşte înfrângerea”, a declarat, luni dimineață, Cristian Seidler, într-o conferință de presă susținută la sediul USR.
Potrivit datelor oficiale de pe site-ul AEP, în acest moment, după centralizarea a 99,95 la sută din voturi, Elena Lasconi se află pe locul al doilea cu 1.770.628 de voturi (19,17%). Marcel Ciolacu este pe locul al treilea cu 1.769.168 voturi (19,15%). Călin Georgescu se menține pe primul loc.
Actualitate
Campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase la Hunedoara
Administrația locală din Hunedoara anunță organizarea unei campanii gratuite de colectare a deșeurilor voluminoase, derulată de operatorul de salubritate în municipiu săptămâna viitoare. Cetățenii sunt invitați să depoziteze acest tip de deșeuri lângă punctele de colectare a gunoiului menajer până marți, 26 noiembrie 2024, ora 07:00.
În cadrul acestei campanii, hunedorenii pot elimina obiecte greu de gestionat în mod obișnuit, precum piese de mobilier, obiecte sanitare (vase de toaletă, căzi de baie, cabine de duș, lavoare, rezervoare WC), covoare, plăpumi, saltele, parbrize, oglinzi de mari dimensiuni și altele.
Campania face parte dintr-un program trimestrial al administrației locale, menit să sprijine comunitatea în gestionarea deșeurilor voluminoase și să contribuie la menținerea curățeniei orașului.
Pentru ca activitatea să se desfășoare în condiții optime, autoritățile locale le reamintesc cetățenilor să respecte termenul limită pentru depozitarea obiectelor.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA HUNEDOARA
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Poliția caută o femeie însărcinată și fiica sa de 2 ani, dispărute din Peștișu Mic
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Intervenție salvatoare la Dobra: Patru pompieri hunedoreni, eroi în timpul liber
-
Actualitatecu o zi in urma
Accident rutier la Geoagiu: Mașină proiectată într-o casă, o femeie salvată de pompieri
-
Actualitatecu 19 ore in urma
FOTO: Accident rutier pe DN 7: Patru răniți transportați la spitale din Orăștie, Deva și Hunedoara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO: Accident cu patru victime în municipiul Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Acces gratuit la prevenție, diagnostic și monitorizare a bolilor grave pentru persoanele asigurate
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Noapte de foc pentru pompierii hunedoreni
-
Actualitatecu 21 de ore in urma
Accident rutier pe DJ 672, la Rișca: Două persoane au fost transportate la spital