Actualitate - Eveniment
Accident la o școală din Simeria
Un profesor a căzut de la înălțime, în timpul orei de sport
Un profesor de sport de la o școală din Simeria, fost fotbalist profesionist la Corvinul Hunedoara, a ajuns la spital după ce a căzut de la aproape trei metri înălțime. Potrivit reprezentanților ITM Hunedoara, cazul este cercetat de către angajator, respectiv intituția de învăţământ unde s-a produs accindentul, dat find faptul că este vorba de incapacitate temporară de muncă.
Accidentul s-a petrecut, luni, la Colegiul Tehnic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” din Simeria, chiar în timpul orelor de curs, când Carol Gal, în vârstă de 64 de ani, a așezat o scară pe un perete al sălii de sport și a urcat după o minge prinsă într-o plasă suspendată de tavanul încăperii. Doar că, prefesorul a așezat baza scării mult prea departe de perete, iar aceasta a alunecat de pe zid, iar profesorul a căzut și s-a lovit cu nasul de o bancă. Bărbatul a fost transportat la spitalul din Hunedoara, unde a suferit o intervenție chirurgicală la nas. Mai mult, în urma căzăturii s-a ales și cu o lovitură la piciorul drept. Potrivit șefului Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara, Adrian Bozdoc, „dacă profesorul va avea cel puțin trei zile de îngrijiri medicale se vor efectua cercetări pentru producerea unui accident de muncă. Cercetările sunt efectuate de către angajator, dat fiind faptul că este vorba de incapacitate temporară de muncă”.
Externat după intervenția chirurgicală
Potrivit medicilor de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) Hunedoara, profesorul a fost lăsat să plece acasă, însă va trebui să se întoarcă la unitatea medicală pentru a-i fi îngrijită rana, iar după șapte zile medicii îi vor scoate aţele cu care i-au cusut rana. Profesorul de sport, Carol Gal, are 64 de ani, iar de 35 de ani lucrează în învăţământ. Înainte de a fi cadru didactic, Carol Gal a fost fostbalist profesionist şi a jucat la divizionara A Sportul Studenţesc, apoi la Corvinul Hunedoara.
Actualitate
FOTO| Incendiu la Hunedoara. O casă a fost distrusă de flăcări
O casă din municipiul Hunedoara a fost distrusă de flăcări. Focul a mistuit încăperile și acoperișul locuinței. Pompierii au intevenit cu două autospeciale. De asemenea, la fața locului s-a aflat și un echipaj SMURD, după ce, inițial s-a anunțat că o persoană ar fi fost surprinsă în interior, informație care, din fericire, nu s-a confirmat.
“Astăzi, echipaje de intervenție ale Detașamentului de pompieri Hunedoara au avut misiunea de a stinge un incendiu care a cuprins încăperile și acoperișul unei case din oraș. Pentru că din faza de apel la 112 s-a anunțat că ar fi fost posibil ca o persoană să fie surprinsă în interior, pompierii s-au pregătit și pentru misiunea de căutare-salvare a posibilei victime. Din fericire informația nu s-a confirmat, la sosirea echipajelor proprietarul se afla în afara locuinței și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Pentru localizarea și lichidarea incendiului s-a acționat cu două autospeciale de stingere, iar la fața locului s-a aflat și un echipaj SMURD. Flăcările au distrus interiorul casei și o mare parte din acoperiș”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Incendiul ar fi izbucnit de la un scurtcircuit produs din cauza unui cablu electric defect.
Actualitate
Eduard Mija, noul director al CEVJ
Eduard Aurelian Mija este noul director al Complexului Energetic Valea Jiului.
Consiliul de Administrație al Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ) S.A. a anunțat, pe 21 ianuarie 2025, numirea lui Eduard Aurelian Mija în funcția de Director General al companiei. Decizia a fost luată în urma unui proces de recrutare riguros, desfășurat conform prevederilor OUG nr. 109/2011, modificată prin Legea nr. 186/2023 privind Guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
Recrutarea a fost coordonată de S.C. George Butunoiu Group S.R.L. (GBG), o companie de renume în domeniul selecției de personal pentru poziții de top management. În urma evaluărilor și a clasamentului final transmis de firma de recrutare, Consiliul de Administrație a validat propunerea și l-a desemnat pe domnul Mija pentru a prelua conducerea CEVJ S.A.
Actualitate
Incendiu la o anexă gospodărească din Simeria
Echipaje de intervenție de la Detașamentul de pompieri Deva au intervenit, în această dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în camera centralei pe lemne și la acoperișul unei anexe de la o gospodărie din Simeria.
Pentru misiune au fost alocate 2 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, iar la locul incendiului s-a aflat și un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Simeria.
Intervenția a constat în localizarea și lichidarea incendiului care a cuprins camera centralei și un șopron cu lemne. Acțiunile pompierilor au eliminat riscul de a fi cuprinsă de flăcări și casa de locuit. Nicio persoană nu a fost rănită.
Sursa probabilă a izbucnirii flăcărilor a fost efectul termic
FOTO: Arhivă
-
Actualitatecu 20 de ore in urma
Tânăr din comuna Pui, dat dispărut de tatăl său – UPDATE: A fost găsit
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 20 – 24 ianuarie, în județul Hunedoara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
31 de elevi care absentau de la cursuri, depistați de polițiștii hunedoreni. Acțiuni cu efective mărite pentru siguranță în școli
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO| Incendiu la Hunedoara. O casă a fost distrusă de flăcări
-
Actualitatecu o zi in urma
Bolile cronice, în creștere alarmantă în județul Hunedoara: hipertensiunea și diabetul, în top
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Oaspeți de iarnă pe cele patru lacuri de acumulare din Geoparcul UNESCO Țara Hațegului
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Elevi de la mai multe școli din județ s-au întrecut la Concursul de Informatică „Aurel Vlaicu”
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Polițiștii avertizează: Tehnica de tip „Spoofing”, o altă metodă de înșelăciune