
Un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din municipiul Deva, și-a pierdut viața în urma unui grav accident, produs, miercuri seara, pe Drumul Județean (DJ) 761, în localitatea Șoimuș. Autoturismul pe care acesta îl conducea a intrat violent într-un stâlp din beton.
Tragedia s-a produs în jurul orei 21:30. Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că șoferul a pierdut controlul volanului, iar mașina a intrat în derapaj, lovind un stâlp din beton aflat pe sensul opus de mers. În urma impactului, bărbatul a rămas captiv între fiarele contorsionate ale autoturismului.
Mai multe echipaje de intervenție s-au deplasat la fața locului. Șoferul a fost scos de pompierii de la descarcerare, însă, din păcate, nu a mai putut fi salvat, în ciuda manevrelor de resuscitare aplicate.
„Un bărbat; în vârstă de 52 de ani, din municipiul Deva, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 761, din direcția Șoimuș spre Bălata, a pierdut controlul direcţiei de mers, a intrat în derapaj și a intrat în coliziune cu un stâlp din beton aflat pe sensul opus de mers. În urma evenimentului rutier a rezultat decesul conducătorului auto. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a informat Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.