
Un camion TIR înmatriculat în Ungaria s-a răsturnat în această dimineaţa pe DN7, în localitatea Gothatea din judeţul Hunedoara. În urma incidentului, autovehiculul s-a oprit în peretele unei case situate pe marginea drumului, după ce a retezat un stâlp de electricitate şi a distrus gardul locuinţei. La faţa locului a sosit un echipaj de descarcerare şi unul de prim ajutor. „Ajunse la locul indicat, forţele de intervenţie, alcătuite dintr-un echipaj de descarcerare şi unul de prim ajutor de la Secţia de pompieri Ilia, au constatat că un autotren înmatriculat în Ungaria era răsturnat în partea dreaptă a sensului său de mers”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, căpitan Anemona Doda. Şoferul camionului şi proprietarul casei au scăpat doar cu o sperietură, iar circulaţia pe DN7, în zona accidentului nu a fost întreruptă.
Foto: arhivă