Accident tragic, miercuri dimineață, pe Calea Zarandului, din municipiul Deva. O femeie, în vârstă de 43 de ani, și-a pierdut viața, după ce a fost surprinsă de un TIR care mergea cu spatele.
Victima este din comuna Certeju de Sus, iar accidentul tragic s-a produs pe o bandă de reducere a traficului situată în vecinătatea supermarketului Lidl, de pe Calea Zarandului, din municipiul Deva.
“La data de 16 noiembrie 2022, în jurul orei 06:50, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată de un bărbat de 38 de ani, din Deva, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la volanul ansamblului rutier format din cap tractor și semiremorcă, pe banda de decelerare din apropierea unui magazin situat pe Calea Zarandului, din Deva, a efectuat o manevră de mers înapoi, moment în care a surprins și accidentat mortal o femeie”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.
„Victima a fost prinsă sub TIR, echipajele medicale sosite la faţa locului constatând decesul. Pacienta prezenta leziuni incompatibile cu viaţa”, a declarat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Hunedoara.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală.