Polițiștii hunedoreni au verificat modul în care se respectă normele în vigoare cu privire la prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, în Piața Agroalimentară din Deva. De asemenea, au fost efectuate controale și în trafic. Rezultatul? Amenzi în valoare de 4.500 de lei aplicate celor care nu respectă regulile.
Activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat şi au vizat, în special, zonele aglomerate, centre comerciale, dar şi mijloacele de transport în comun, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19.
Astfel, în data de 29.01.2021, polițiștii hunedoreni au derulat, pe raza județului, atât în mediul urban cât și rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 42 de societăți comerciale şi 37 de mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale (20 pentru nerespectare măsurii protecție individuală şi 3 pentru nerespectarea măsurilor de carantină/izolare), valoarea totală a amenzilor fiind de 4.500 de lei.
Cu ocazia controalelor în trafic, efectuate împreună cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, poliţiştii au verificat legalitatea efectuării transportului de marfă și persoane, inclusiv modul în care măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 sunt respectate în timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale.
Conducătorii tuturor autoturismelor verificate în trafic au fost instruiți de polițiști în privinţa respectării prevederilor Legii 55/2020, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Odată cu intrarea în vigoare a noilor măsuri de prevenire a răspândirii noului coronavirus, echipajele de poliție, poliţie locală și jandarmerie aflate în serviciu pe raza județului Hunedoara, verifică modul de respectare a interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23:00—05:00.
Sursa foto: IPJ Hunedoara