Actualitate
Acțiune de salvare a doi turiști, între care și un american, din Retezat
Doi tineri turiști, un american și un gorjean, au avut nevoie de sprijinul salvamontiștilor hunedoreni după ce nu au mai putut înainta pe un traseu din Retezat, din cauza epuizării fizice. Înspre ei au plecat salvamontiștii, care i-au întâlnit pe cei doi temerari în Valea Stânișoarei. Intervenția salvatorilor a durat aproximativ cinci ore. Din fericire, cei doi turiști nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Duminică seara, în jurul orei 18:00, un apel la 112 alerta salvamontiștii hunedoreni. Câțiva turiști au solicitat sprijinul salvatorilor montani, după ce au întâlnit pe traseul montan doi tineri care erau epuizați fizic. În calea lor au fost trimise trei echipaje din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont Hunedoara, care au reușit să îi aducă pe cei doi turiști la cabana Gențiana, însă abia după cinci ore.
„Doi salvamontiști au plecat din Pietrele, alții au plecat din Râușor și o echipă suport din Hunedoara, în total șase băieți. Cei doi tineri au fost observaţi pe Valea Stânişoarei de către un grup de turişti care cobora de pe Vârful Retezat spre Cabana Pietrele, iar aceştia au anunțat imediat situaţia la numărul de urgenţă 112. Cei doi tineri ne-au spus că au urcat pe Valea Stânişoarei cu intenţia de a trece spre Valea Pietrele. Nu au reuşit acest lucru şi atunci au decis să-şi abandoneze rucsacurile grele în zona Borduleţ, între Cabana Genţiana şi Şaua Bucurii. După aceea, au fost observaţi de grupul care cobora spre cabana Pietrele”, a declarat Ovidiu Bodean, șeful Serviciului Public Județean Salvamont Hunedoara.
Traseu de dificultate medie
Șeful Salvamont Hunedoara spune că traseul parcurs de cei doi turiști are o dificultate medie pentru cineva care nu este foarte bine pregătit și, mai ales că, în această perioadă zăpada este apoasă, iar înaintarea poate fi făcută cu dificultate în unele zone. „Traseul urmat de către cei doi nu este foarte greu, mai ales pe timp de vară. Însă acum, iarna, zăpada este moale şi condiţiile de înaintare sunt mai dificile. Băieții de la Salvamont i-au găsit târziu în noapte pe turiștii imprudenți, în zona Cabanei Pietrele. Epuizarea celor doi a venit de la faptul că nu au pregătirea fizică necesară, nu au purtat parazăpezi şi nu aveau schiuri de tură. Din fericire, acţiunea de salvare s-a încheiat cu succes, iar cei doi nu au avut nevoie de înrgijiri medicale”, a declarat Ovidiu Bodean.
Dimineața și-au recuperat și rucsacurile abandonați pe traseu
Cei doi turiști au rămas câteva ore până și-au revenit, la Punctul Salvamont Pietrele, după care au fost conduşi şi cazaţi la Cabana Genţiana. Ieri, cei doi și-au recuperat și rucsacurile abandonate pe traseul pe care, inițial, au dorit să îl parcurgă. În prima fază, turistul român, din Târgu Jiu, a spus că este ghid turistic montan, însă, după ce salvamontiștii i-au solicitat un document care să ateste acest lucru, gorjeanul nu a putut să le arate niciun act în acest sens.
Salvamontiştii hunedoreni recomandă turiştilor care ajung în munte în această perioadă, să fie echipați corespunzător, că anunțe salvamontiștii care se află la punctele Salvamont sau la cabanele de pe traseele turistice. De asemenea, trebuie să aibă și puțin mai multă condiție fizică cei care aleg să parcurga un traseu montan.
Actualitate
O hunedoreancă la Campionatul European de handbal feminin
În perioada 28 noiembrie – 15 decembrie se va desfășura cea de-a XVI-a ediție a Campionatului European (CE) de handbal feminin. La competiția care va fi găzduită de Austria, Elveția și Ungaria participă, în premieră, 24 de reprezentative.
România, prezentă la toate edițiile
Printre cele 24 de participante se numără și România, care a participat, până în prezent, la toate edițiile competiției, cea mai bună performanță a „tricolorelor” fiind o medalie de bronz, obținută la ediția din 2010, găzduită de Danemarca și Norvegia. La precedenta ediție a „europenelor” de handbal feminin, desfășurată în Slovenia, Macedonia de Nord și Muntenegru, România s-a clasat pe locul al doisprezecelea.
În grupe, la Debrecen
La ediția din 2024 România a fost repartizată în grupa B, alături de Muntenegru, Serbia și Cehia, toate meciurile urmând a se juca în Ungaria, la Debrecen. Handbalistele din țara noastră vot întâlni, în ordine, Cehia, pe 29 noiembrie, Muntenegru, pe 1 decembrie, și Serbia, pe 3 decembrie, toate partidele urmând a se desfășura cu începere de la ora 19:00. Muntenegru este bronzul ediției trecute, Serbia nu a depășit faza grupelor în urmă cu doi ani, iar Cehia nu s-a calificat la turneul final. Din prima fază a competiției merg mai departe, în faza grupelor principale, primele două clasate din fiecare grupă. Pe partea de tablou a României sunt, în grupa A, Suedia, Ungaria, Macedonioa de Nord și Turcia, iar din grupa C Danemarca, Elveția, Croația și Feroe, iar primele două clasate de aici merg în semifinale, în vreme ce echipele de pe trei vor juca finala pentru locurile 5-6. Grupa principală de pe traseul României se va juca tot la Debrecen, în zilele de 5, 6, 8 și 10 decembrie, iar cealaltă la Viena. Meciurile pentru stabilirea ierarhiei finale se vor disputa la Viena, pe 13 și 15 decembrie.
Sonia Seraficeanu ne reprezintă județul
Din lotul României, care nu trece prin cea mai bună perioadă, face parte și Sonia Seraficeanu. Extrema dreaptă, născută la 25 iulie 1997, la Hunedoara, a început handbalul la CSȘ din localitatea natală, ulterior mai evoluând la CSȘ Mediaș, Mureșul Târgu Mureș, Cetate Deva, U Cluj, CSM Slatina, Minaur Baia Mare și Gloria Bistrița, unde este legitimată și în prezent. Sportiva în vârstă de 27 de ani a mai jucat la „mondialele” din 2019, precum și la ultimele două ediții ale CE. Din lotul României pentru EURO 2024 mai fac parte portarii Bianca Curmenţ (Corona Braşov), Diana Ciucă (Rapid Bucureşti) și Daciana Hosu (CSM Bucureşti), extrema dreaptă Oana Borş (HC Dunărea Brăila), interii dreapta: Daria Bucur (Gloria Buzău) și Alicia Gogîrlă (SCM Râmnicu Vâlcea), centrii Rebeca Necula (SCM Râmnicu Vâlcea), Andreea Popa (Dunărea Brăila) și Alisia Boiciuc (Corona Braşov), interii stânga Bianca Bazaliu (Gloria Bistriţa), Sorina Grozav (CS Rapid Bucureşti), și Ştefania Stoica (ambele Rapid Bucureşti), extremele stânga Alexandra Dindiligan (CSM Bucureşti) și Corina Lupei (Dunărea Brăila) și pivoții Lorena Ostase (Rapid Bucureşti), Mirabela Coteţ (Dunărea Brăila) și Ştefania Jipa (Gloria Buzău), antrenor principal fiind Florentin Pera.
Grupa A (Debrecen)
Ungaria vs Turcia (28 noiembrie, ora 18:00)
Suedia vs Macedonia de Nord (28 noiembrie, ora 20:30)
Suedia vs Ungaria (30 noiembrie, ora 18:00)
Macedonia de Nord vs Turcia (30 noiembrie, ora 20:30)
Macedonia de Nord vs Ungaria (2 decembrie, ora 18:00)
Turcia vs Suedia (2 decembrie, ora 20:30)
Grupa B (Debrecen)
România vs Cehia (29 noiembrie, ora 18:00)
Muntenegru vs Serbia (29 noiembrie, ora 20:30)
Muntenegru vs România (1 decembrie, ora 18:00)
Serbia vs Cehia (1 decembrie, ora 20:30)
Serbia vs România (3 decembrie, ora 18:00)
Cehia vs Muntenegru (3 decembrie, ora 20:30)
Grupa C (Basel)
Spania vs Portugalia (28 noiembrie, ora 18:00)
Franța vs Polonia (28 noimbrie, ora 20:30)
Polonia vs Portugalia (30 noiembrie, ora 18:00)
Franța vs Spania (30 noiembrie, ora 20:30)
Polonia vs Spania (2 decembrie, ora 18:00)
Portugalia vs Franța (2 decembrie, ora 20:30)
Grupa D (Basel)
Elveția vs Feroe (29 noiembrie, ora 18:00)
Danemarca vs Croația (29 noiembrie, ora 20:30)
Croația vs Feroe (1 decembrie, ora 18:00)
Danemarca vs Elveția (1 decembrie, ora 20:30)
Feroe vs Danemarca (3 decembrie, ora 18:00)
Croația vs Elveția (3 decembrie, ora 20:30)
Grupa E (Innsbruck)
Austria vs Slovacia (28 noiembrie, ora 18:00)
Norvegia vs Slovenia (28 noiembrie, ora 20:30)
Norvegia vs Austria (30 noiembrie, ora 18:00)
Slovenia vs Slovacia (30 noiembrie, ora 20:30)
Slovenia v Austria (2 decembrie, ora 18:00)
Slovacia vs Norvegia (2 decembrie, ora 20:30)
Grupa F (Innsbruck)
Țările de Jos v Islanda (29 noiembrie, ora 18:00)
Germania vs Ucraina (29 noiembrie, ora 20:30)
Țările de Jos vs Germania (1 decembrie, ora 18:00)
Islanda vs Ucraina (1 decembrie, ora 20:30)
Ucraina vs Țările de Jos (3 decembrie, ora 18:00)
Islanda vs Germania (3 decembrie, ora 20:30)
Actualitate
Spectacol folcloric de excepție, de “Ziua Națională a României”, la Deva
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva vă invită duminică, 1 Decembrie 2024, începând cu ora 18:00, la un spectacol folcloric extraordinar, dedicat Zilei Naționale a României.
Evenimentul va avea loc în parcarea Centrului Comercial „Shopping City Deva”, locație aleasă din considerente legale, având în vedere desfășurarea alegerilor parlamentare în ziua de 1 Decembrie.
Ziua Națională a României este un moment de mare însemnătate pentru toți românii.
La Deva, pe lângă manifestările oficiale, această zi va fi marcată și printr-un spectacol folcloric care va aduna pe scenă nume mari ale muzicii și dansului popular românesc. Între artiștii care vor urca pe scenă se numără: Sava Negrean Brudașcu, Mihaela și Ciprian Istrate, Ovidiu Homorodean, Mariana Deac, Mirela Mănescu, Bogdan Toma, Nicolae Flaviu Cristea, Ovidiu Olari, Vlad Lință și Mihaela Oprea, alături de grupul de copii „Tineri în Cetate”. Aceștia vor fi acompaniați de orchestra „Rapsodia” din Arad, sub bagheta dirijorului Vasile Rus. De asemenea, va urca pe scenă și Ansamblul Folcloric „Silvana” al Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva, coregraf Andrei Gabor. Evenimentul va culmina cu un foc de artificii grandios, la ora 21:30. Spectacolul va fi prezentat de Corina Butnariu, iar atmosfera va fi una de sărbătoare, cu momente de neuitat.
Vă invităm alături de noi, pentru a celebra Ziua Națională a României într-un mod special!
Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva
Actualitate
Egal pentru juniorii de la West Deva
Sezonul regular din campionatul Național de futsal U19 se apropie de final. Într-un meci contând pentru etapa a V-a, penultima, ACS West Deva a întâlnit, pe teren propriu, pe Șoimii Șimand, ambele echipe fiind deja calificate în faza superioară a competiției, Liga Elitelor.
După un meci spectaculos, partida s-a încheiat la egalitate, scor 5-5. Arădenii au deschis scorul prin Darius Găleanu (4), iar devenii au întors rezultatul prin reușitele lui Alexandru Budai (9) și Adrian Rotariu (10). Apoi, echipa din Șimand a avut o revenire puternică și a intrat la pauză cu 4-2, grație reușitelor semnate de Florin Năstase (11), Darius Găleanu (13) și Raul Tomuța (18). Gazdele au redus din handicap, după pauză, prin Alexandru Budai (26), iar oaspeții au refăcut ecartul de două goluri după reușita lui Andrei Cordoș (32). Finalul a aparținut celor de la ACS West, care au reușit să egaleze, până la final, prin „dubla” lui Hassan Kolbudak, iar meciul s-a încheiat cu scorul de 5-5. În cealaltă partidă a rundei, CFR Timișoara a învins, acasă, cu 12-2, pe Real Craiova. Înaintea ultimei etape. Șoimii Șimand este pe primul loc, cu 13 puncte, West Deva ocupă poziția secundă, cu 10 puncte, CFR Timișoara este pe trei, cu 6 puncte, iar Real Craiova, fără puncte contabilizate, este ultima în serie. În ultima etapă a sezonului regular, la mijlocul lui decembrie, Deva joacă la Craiova, celălalt meci fiind Șimand – Timișoara.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Ilie Bolojan noul președinte PNL (PE)
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Călin Georgescu, preferatul hunedorenilor în primul tur al alegerilor prezidențiale
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Alegeri prezidențiale – Turul 1. Călin Georgescu, candidat independent, a câștigat în județul Hunedoara
-
Actualitatecu o zi in urma
Controale în patru comune din județ. Amenzi și lemn confiscat
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Tânăr de 19 ani, din Hunedoara, reținut. Ar fi condus fără permis o mașină furată și a fugit de polițiști
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Rezultate exit -poll – Alegeri prezidențiale, Turul I. Luptă strânsă pentru locul al doilea în finala prezidențială
-
Actualitatecu o zi in urma
Incendiu la acoperișul unei case din satul Romoșel
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Râsul, carnivorul enigmatic al Retezatului, monitorizat în habitatul său natural