Actualitate
Acțiuni ale polițiștilor, pentru combaterea delictelor silvice, în mai multe zone din județ

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol (BPFFP) al IPJ Hunedoara, însoțiți de reprezentanți ai Gărzii Forestiere Timișoara, au desfășurat, în perioada 07 – 25 februarie 2025, o serie de verificări privind exploatarea, gestionarea, depozitarea, transportul și comercializarea materialului lemnos în zonele Brad, Bucureșci, Hunedoara și Lelese.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, în urma acțiunilor desfășurate, au fost constatate mai multe nereguli, fiind aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 48.000 lei, conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. De asemenea, s-a dispus confiscarea unui volum total de 105,123 mc de material lemnos, în valoare de 20.490 de lei, astfel: confiscare valorică a 1,826 mc de material lemnos, în valoare de 553,41 de lei și confiscare fizică a 103,297 mc de material lemnos, cu o valoare estimativă de 19.956,58 de lei.
“Printre neregulile constatate se numără diferențele între stocuri, probleme privind modul de exploatare a materialului lemnos, precum și nerespectarea reglementărilor privind transportul și gestionarea acestuia”, au transmis reprezentanții IPJ Hunedoara.
Polițiștii vor continua acțiunile de verificare pentru combaterea tăierilor ilegale și a transportului ilegal de material lemnos, contribuind astfel la protejarea fondului forestier al județului Hunedoara.
Actualitate
Încet, dar sigur, spre Mintia! Transportul agabaritic record a trecut cu succes peste două poduri, folosindu-se metoda „flyover”

Transportul agabaritic record, care traversează în această perioadă vestul țării, având destinația finală Termocentrala Mintia, din județul Hunedoara, a trecut cu bine peste cele două poduri de pe Drumul Național (DN) 7, din zona localității Conop, județul Arad.
Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara au informat că s-a utilizat cu succes tehnologia “flyover”, care permite avansarea în curbe și traversarea podurilor care nu au fost proiectate să reziste la tonaje foarte mari.
Transportul agabaritic gigantic a trecut, ieri, primul pod din localitatea Conop, fără a-i afecta structura. A fost, totodată, o premieră în România pentru un astfel de transport cu o lungime totală de 128 metri și o greutate de 788 tone.
Astăzi, convoiul agabaritic record a traversat cel de-al doilea pod de pe raza localității Conop, peste Valea Nadășului, fără a se înregistra incidente, grație tehnologiei „flyover”.
“Acest transport deosebit cu o lungime totală de 128 metri și o greutate de 788 tone este susținut 24 h din 24 de cei mai buni ingineri specialiști din domeniu. Acest transport face parte dintr-un contract ce cuprinde peste 250 de componente care au început să fie livrate la Mintia încă din iunie 2024 și au termene fixe de instalare pe fundații”, au transmis reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Transportul agabaritic este compus din două remorchere trăgătoare, două remorchere împingătoare și un trailer modular, totalizând 56 de axe. Acesta a intrat duminica trecută pe teritoriul României, prin punctul de trecere a frontierei de la Nădlac, și transportă un generator pentru retehnologizarea termocentralei de la Mintia, județul Hunedoara.
Actualitate
Concluzii după prima etapă a anului din Liga 2

Prima etapă din acest an programată în Liga 2 a ajuns la final. După desfășurarea celei de-a XVIII-a runde din cele XXI ale sezonului regular nu s-au înregistrat schimbări majore în ierarhie.
Corvinul a stat, dar e în grafic
Două dintre combatante au stat, întrucât adversarele lor au fost excluse din competiție, fiind vorba despre CSM Reșița, care trebuia să primească vizita celor de la Viitorul Târgu Jiu, și Corvinul, care era programată să joace la CS Mioveni. Grosul etapei s-a jucat sâmbătă, 22 martie, rezultatele fiind Metalul Buzău – AFC Câmpulung 0-1, CSC Dumbrăvița – Ceahlăul 1-2, FC Bihor – Unirea Ungheni 0-2, Concordia Chiajna – Metaloglobus 2-3, CSM Focșani – CS Afumați 0-0, CSM Slatina – Chindia 0-0 și Steaua – FC Voluntari 2-1, runda încheindu-se marți seara cu jocurile Csikszereda – CSC Șelimbăr 1-0 și FCU Craiova – FC Argeș 0-1. În urma acestor rezultate, chiar dacă a stat, Corvinul rămâne pe poziția a opta, cu 25 de puncte, și la doar două distanță de play-off, ultimele poziții care aduc calificarea acolo fiind ocupate de CSM Reșița și CS Afumați. Pe primele locuri sunt Csikszereda (41) și Steaua (37), ambele fiind deja calificate în play-off. Urmează Metaloglobus (32) și FC Argeș (29), iar între Corvinul și play-off, acesta fiind obiectivul hunedorenilor, chiar dacă nu au drept de promovare, se află FC Voluntari (26). Mai păstrează șanse, cel puțin teoretice, de a ajunge în play-off, alte cinci formații clasate în urma Corvinului, fiind vorba, în ordine, despre CSM Slatina, FCU Craiova (ambele cu 23), Metalul Buzău, Ceahlăul (amândouă cu 22) și Concordia (21). Formațiile de la locul 15 în joc vor evolua în play-out, acestea fiind Chindia, Unirea Ungheni (ambele cu 17), FC Bihor (15), CSC Șelimbăr (14), CSM Focșani (13), CSC Dumbrăvița (12) și AFC Câmpulung (7). Dintre cele 20 de echipe rămase în competiție. Șase, respectiv Steaua, Metaloglobus, Chindia, Șelimbăr, Focșani și Dumbrăvița au câte 17 meciuri jucate, urmând a sta, câte două, în cele trei etape rămase de disputat, iar celelalte câte 16.
Antepenultima rundă se încheie la Hunedoara
Primele care vor sta în antepenultima rundă a sezonului regular sunt Metaloglobus, care ar fi trebuit să primească vizita Mioveniului, și Dumbrăvița, ce avea programată deplasare la Târgu Jiu. Etapa a XIX-a debutează joi, 27 februarie, de la 19:00, cu meciul Ceahlăul – Steaua, care va fi televizat. Apoi urmează meciurile de sâmbătă, 1 martie, de la ora 11:00, acestea fiind Afumați – Bihor (transmis pe FRF TV), Chindia – Chiajna, Șelimbăr – Slatina, Ungheni – Csikszereda, Voluntari – Focșani și Câmpulung – Reșița. Tot sâmbătă, dar de la ora 13:30, este programat meciul Argeș – Buzău, care va fi televizat. Etapa se încheie duminică, 2 martie, când, de la ora 12:30, va debuta partida Corvinul – Craiova, și acest meci urmând a fi televizat. Dacă nu intervin schimbări de ultimă oră, cele trei meciuri televizate vor putea fi urmărite pe DigiSport 1 și PrimaSport 1.
Ce urmează
Weekend-ul următor este programată etapa a XX-a, una în care vor sta Steaua, ce trebuia să joace, acasă, cu Târgu Jiu, și Chindia, programată, inițial să evolueze la Mioveni. În această etapă Corvinul va juca tot acasă, cu Metaloglobus, celelalte meciuri ale rundei fiind Craiova – Buzău, Reșița – Argeș, Dumbrăvița – Câmpulung, Focșani – Ceahlău, Bihor – Voluntari, Csikszereda – Afumați, Slatina – Ungheni și Chiajna – Șelimbăr. În fine, ultima etapă a sezonului regular este programată la mijlocul lui martie, din această rundă urmând a nu se disputa meciurile Șelimbăr – Mioveni și Târgu Jiu – Focșani. Corvinul va termina sezonul regular cu o deplasare la Târgoviște, pentru meciul cu Chindia, celelalte meciuri ale etapei fiind Metaloglobus – Craiova, Ungheni – Chiajna, Afumați – Slatina, Voluntari – Csikszereda, Ceahlăul – Bihor, Câmpulung – Steaua, Argeș – Dumbrăvița și Buzău – Reșița.
Calcule pentru play-off
Pentru a ajunge în play-off, cei de la Corvinul ar trebui să câștige cele trei meciuri rămase de disputat, lucru realizabil, dar, cel mai probabil, vor trebui să urmărească și jocul rezultatelor. Hunedorenii sunt obligați să depășească două echipe din fața lor, iar varianta cea mai simplă ar fi să fie “ajutați” de Csikszereda, în acest caz ciucanii, care sunt lideri neînvinși, trebuind să nu piardă meciurile cu Afumați, de acasă, și cu Voluntari, din deplasare. Ar mai fi și varianta ca Argeșul să câștige, în penultima etapă, la Reșița, sau ca Metaloglobus să nu învingă, acasă, în ultima rundă, pe Craiova, dar și alte variante.
Actualitate
DAS Deva: Peste 100 de copii din comunități vulnerabile au primit lapte bio, donat de Clubul Lions Deva Sarmizegetusa

Direcția de Asistență Socială Deva a distribuit, miercuri, 26 februarie 2025, peste 250 de baxuri de sticle cu lapte bio HiPP Combotik, destinate copiilor care provin din familii defavorizate.
Produsul a ajuns la cel puțin 100 de copii care locuiesc în zonele Nicolae Grigorescu, nr. 45B, 1 Mai, Carierei și Aleea Streiului, din municipiul Deva, dar și la copiii care beneficiază de serviciul social de acordare a hranei „Masa pe roți” Deva.
Potrivit producătorului, laptele HiPP Combotik are o compoziție unică și este conceput pentru a acoperi nevoile nutriționale ale copiilor, sprijinindu-le totodată creșterea armonioasă și dezvoltarea sănătoasă.
Cele 280 de baxuri de lapte HiPP distribuite de DAS Deva reprezintă o donație din partea Ordinului Militaris Teutonicus, din Germania, realizată prin Clubul Lions Deva Sarmizegetusa.
Reprezentanții asociației caritabile din Germania s-au aflat, săptămâna trecută, în municipiul Deva, însoțind un transport umanitar de peste 1.000 de kilograme de produse alimentare destinate copiilor și persoanelor vârstnice.
Sursa: Direcția de Asistență Socială Deva
- Actualitatecu 2 zile in urma
Convoiul agabaritic care transportă o turbină pentru Termocentrala Mintia își continuă drumul. Distanța parcursă până acum
- Actualitatecu o zi in urma
Exercițiu: Sirenele de alarmare sună miercuri. Cetățenii, rugați să rămână calmi
- Actualitatecu 2 zile in urma
Grădinița PP Nr. 1 din Cartierul „Dacia” din Deva a fost oficial redeschisă, după ample reabilitări
- Actualitatecu 14 ore in urma
Accident la Simeria: Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
- Actualitatecu o zi in urma
ISU Hunedoara recrutează viitori pompieri: 300 de locuri disponibile la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu”
- Actualitatecu 14 ore in urma
Complexul “Aqualand” Deva va fi închis luni, 3 martie, pentru igienizare
- Actualitatecu 2 zile in urma
Dragobete: Și-au jurat dragoste, în capela Castelului Corvinilor
- Actualitatecu 3 zile in urma
Restricții de circulație în Timiș și Arad pentru un convoi agabaritic