Connect with us
Data: 13/01/2025
.

Actualitate

Administrația din Bucureșci continuă proiectele începute

Publicat

pe

Situată în mirifica Țară a Moților, comuna hunedoreană Bucureșci se întinde pe o suprafață de aproape 70 de kilomteri pătrați. Comuna are peste 1.500 de locuitori, care trăiesc în cinci sate, respectiv localitatea de reședință Bucureșci și așezările aparținătoare Curechiu, Merișor, Rovina și Șesuri.

Alături de comunitate până la finele mandatului

Situată într-o zonă deluros-montană, comuna hunedoreană Bucureșci se mândrește cu două biserici – monument istoric, ambele din lemn, acestea fiind ctitorite în secolul al XVIII-lea. Este vorba despre lăcașul de cult cu hramul “Înălțarea Sfintei Cruci” din Rovina și biserica “Sfântul Nicolae” din Curechiu. În satul Curechiu mai găsim o moară de apă, dar și o troiță ridicată în 1784, acolo unde, anual, este cinstită, de Ziua Eroilor, memoria lui Horea, Cloșca și Crișan. De asemenea, mai este un Monument al Eroilor în satul aparținător Șesuri, dar și un loc situat într-un cadru natural deosebit, numit “Valea Techereului” de către localnici. Și în această comună au avut loc, luna trecută, alegeri locale, iar în urma votului exprimat de locuitorii din Bucureșci, așezarea va fi condusă de o nouă administrație. Actuala administrație a transmis un mesaj de felicitare către cea care îi va urma și dă asigurări că își va duce mandatul până la capăt lucrând, în continuare, în folosul comunității. „Mulțumesc tuturor sutelor de cetățeni ai comunei Bucureșci care m-au susținut și au dorit ca eu să continui în funcția de primar Nu s-a întâmplat cum au dorit ei, însă eu îi îndemn să fie calmi la fel cum sunt și eu, și să nu fie supărați pentru că viața merge înainte. Îmi voi duce mandatul la capăt și voi munci până în ultima zi a acestuia pentru toți cetățenii comunei Bucureșci, așa cum am făcut-o în toți acești ani de când sunt primar. Le mulțumesc și celor care i-au votat pe contracandidații mei și le spun că eu am muncit întotdeauna pentru ca toți cetățenii comunei Bucureșci să beneficieze de condiții cât mai bune de viață, indiferent dacă m-au votat sau nu. Îi doresc succes viitorului primar și sper să facă lucruri bune pentru comuna noastră. Îmi doresc să-i reprezentăm cu demnitate, până la finalul acestui mandat pe cei care ne-au acordat votul și să nu le trădăm încrederea”, a transmis primarul în funcție al comunei hunedorene Bucureșci, Mircea Florin Ghilean.

Lucrări importante

Drept dovadă la cele arătate mai sus, reprezentanții administrației în exercițiu din comuna Bucureșci lucrează, în continuare, la proiectele începute, pentru va viitoarea echipă managerială să le poată continua fără probleme. „Continuăm proiectele începute. În această perioadă urmăm toate procedurile necesare pentru ca implementarea acestor proiecte, aflate în diferite stadii de realizare, să meargă înainte. Asigurăm viitoarea administrație că vom parcurge toți pașii necesari pentru ca aceste proiecte să poată fi continuate fără probleme. Este vorba despre proiecte importante pentru comunitate, fiind vorba despre cele legate de unitățile de învățământ, de rețeaua de drumuri și de cea de alimentare cu apă, aceasta din urmă fiind într-un stadiu avansat de finalizare”, a mai menționat Mircea Florin Ghilean, primarul în exercițiu al comunei hunedorene Bucureșci.

Actualitate

Anca Todoni, evoluție onorabilă la Australian Open

Publicat

pe

Redactat de

La Melbourne a început Australian Open, primul turneu de Grand Slam de tenis din acest an. La competiție participă și tenismene din România, țara noastră neavând reprezentant la masculin.

Cu origini din Lupeni

Printre tenismenele românce care s-au aliniat la start s-a numărat și Anca Todoni, tânăra jucătoare de 20 de ani având originile în Valea Jiului, la Lupeni. Anca Todoni a fost în premieră pe tabloul principal de la Melbourne, după ce a trecut de calificări, unde a trecut de Victoria Jimenez (Andorra) cu 6-1, 4-6, 6-4, de Leyre Romero (Spania), cu 6-3, 6-2 și cu același scor de Varvara Lepchenko (SUA), fost număr 19 mondial. În turul 1 Anca Todoni a avut parte de o tragere la sorți nefastă, adversară fiindu-i nr. 5 mondial, chinezoaica Zheng Qinwen, finalista ediției trecute și dublă campioană olimpică în 2024. Anca Todoni, nr. 110 mondial, a făcut un prim set excelent, pe care l-a pierdut la tiebreak, la 3, iar în cel de-al doilea, pe fondul unei ușoare accidentări, a cedat cu 1-6, în chiar meciul de debut al competiției. Pentru tenismena cu origini în Valea Jiului urmează turneul WTA 500 de la Linz, din Austria, care începe pe 27 ianuarie, unde, de asemenea, va juca în calificări.

Două românce merg mai departe

Tot în primul tur, Sorana Cârstea (101 WTA) a piedut, cu un dublu 46, de la favorita 26, Elina Svitolina, din Ucraina, care este pe locul 23 mondial. Pe de altă parte, România va avea două jucătoare în turul secund. Una dintre acestea este Jaquline Cristian (73 WTA), care a trecut, cu 6-2, 4-6, 7-6 (10-7 în super tiebreak) de croata Petra Matric (12 WTA), Lucky Looser din calificări dar fost nr.14 mondial. În turul 2 Jaqueline Cristian va juca cu italianca Lucia Bronzetti (78 WTA), care a trecut, cu 6-2 (7-6 (2) de fostul lider mondial Viktoria Azarenka, din Belarus, nr. 20 WTA și favorită 21. Ce-a de-a doua româncă din turul doi se va ști după meciul Irina Begu 983 WTA) și Gabriela Ruse (156 WTA), venită din calificări. Câștigătoarea acestei confruntări va juca cu învingătoarea din meciul în care se vor întâlni americancele Madison Keys (20 WTA) și favorită 19 la Australian Open și Ann Li (93 WTA).

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Accident rutier pe Calea Zarandului din Deva. Un bărbat de 73 de ani, transportat la spital

Publicat

pe

Redactat de

Un accident rutier s-a produs în această dimineață pe Calea Zarandului, la ieșirea din Deva spre Arad, în urma coliziunii dintre un autocamion și un autoturism. Un bărbat în vârstă de 73 de ani, ocupant al autoturismului, a fost transportat la spital pentru investigații medicale, în timp ce pompierii militari au intervenit pentru prevenirea incendiilor și curățarea drumului.

 

Pompieri militari ai Detașamentului Deva au intervenit, cu puțin timp în urmă, cu o autospecială de intervenție la un accident rutier care a avut loc în Deva, pe Calea Zarandului, la ieșirea spre Arad.
Accidentul s-a produs în urma impactului dintre un autocamion și un autoturism. Ocupantul autoturismului, un bărbat în vârstă de aproximativ 73 de ani, a fost transportat cu o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara la spitalul din Deva pentru investigații medicale de specialitate. Conducătorul auto al autocamionului nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor și de curățare a porțiunii de drum pe care a avut loc accidentul rutier.
Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de către organele abilitate.

FOTO: ISU Hunedoara

 

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

121 de misiuni și intervenții în perioada 10 – 12 ianuarie 2025

Publicat

pe

Redactat de

În weekend-ul care a trecut,  echipajele de salvatori din cadrul ISU Hunedoara au participat la 121 de misiuni și intervenții.

Echipajele SMURD au intervenit la 90 cazuri pentru acordarea ajutorului medical de urgență, iar în sprijinul Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara s-a acționat în 8 situații care au necesitat aceste intervenții.

În aceste 3 zile, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a 7 incendii.  Două dintre ele s-au produs în localitățile Bucium Orlea, din comuna Sântămărie Orlea și Ormindea, din comuna Băița.

Astfel, vineri, 10 ianuarie, la sosirea pompierilor pentru stingerea incendiului din satul Bucium Orlea ardeau generalizat o casă de locuit, garajul și anexele gospodăriei. Suprafața afectată de flăcări a fost de aproximativ 200 metri pătrați, iar intervenția promptă a pompierilor a salvat de la distrugere o parte importantă a casei.  Într-o anexă cuprinsă de foc au fost găsite 4 animale (două vaci și doi porci) care au murit din cauza efectelor incendiului.

Sâmbătă, 11 ianuarie, în urma unui incendiu, flăcările au distrus acoperișul unei case din localitatea Ormindea. S-a intervenit de urgență în zona hornului pentru localizarea incendiului, astfel încât focul să nu afecteze o suprafață mai mare a casei.

La evaluarea pagubelor, după lichidarea incendiului și finalizarea intervenției, s-a constatat că a ars o suprafață de aproximativ 30 metri pătrați din acoperișul cu structură de lemn, acoperit cu țiglă.

Advertisement

De asemenea, în această perioadă, echipajele operative au gestionat prompt 5 situații de urgență generate de producerea accidentelor rutiere. În niciunul dintre aceste cazuri nu s-au înregistrat victime.

Între 10 și 12 ianuarie, pompierii au desfășurat 6 activități de patrulare, informare preventivă și recunoaștere în teren. Totodată, în 5 situații s-a acționat în sprijinul comunității.

În continuare, salvatorii hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate