Actualitate
Administrația din Sarmizegetusa lucrează în folosul comunității

Toată lumea ştie că localitatea hunedoreană Sarmizegetusa a fost capitala Daciei Romane, de aici plecând, practic, formarea poporului român. În prezent, comuna Sarmizegetusa, situată în Ţara Haţegului, la limita cu judeţul Caraş – Severin, are o populaţie de aproximativ 1.200 de locuitori, care locuiesc în cinci sate, acestea fiind localitatea de reşedinţă omonimă şi aşezările aparţinătoare Breazova, Hobiţa – Grădişte, Păucineşţi şi Zeicani.
Muncesc până la finele mandatului
Și în această comună au avut loc, luna trecută, alegeri locale, iar în urma votului exprimat de locuitorii din Sarmizegetusa, așezarea va fi condusă de o nouă administrație. Actuala administrație a transmis un mesaj de felicitare către cea care îi va urma și dă asigurări că își va duce mandatul până la capăt lucrând, în continuare, în folosul comunității. „Mulțumesc tuturor sutelor de cetățeni ai comunei Sarmizegetusa care m-au susținut și au dorit ca eu să continui în funcția de primar Nu s-a întâmplat cum au dorit ei, însă eu îi îndemn să fie calmi la fel cum sunt și eu, și să nu fie supărați pentru că viața merge înainte. Îmi voi duce mandatul la capăt și voi munci până în ultima zi a acestuia pentru toți cetățenii comunei Sarmizegetusa, așa cum am făcut-o în toți acești ani de când sunt primar. Le mulțumesc și celor care i-au votat pe contracandidații mei și le spun că eu am muncit întotdeauna pentru ca toți cetățenii comunei Sarmizegetusa să beneficieze de condiții cât mai bune de viață, indiferent dacă m-au votat sau nu. Îi doresc succes viitorului primar și sper să facă lucruri bune pentru comuna noastră. Îmi doresc să-i reprezentăm cu demnitate, până la finalul acestui mandat pe cei care ne-au acordat votul și să nu le trădăm încrederea”, a transmis primarul în funcție al comunei hunedorene Sarmizegetusa, Leontin Dorin Hibais.
Proiecte finalizate
Cele prezentate mai sus nu sunt spuse din complezență, administrația în funcție din Sarmizegetusa reușind, chiar în perioada de după alegerile locale, să finalizeze trei proiecte importante pentru comunitate. „Recent s-a făcut recepția la etapa 1 a lucrărilor de la rețeaua de canalizare din satele Sarmizegetusa, Hobița – Grădiște și Breazova, unde avem deja introdusă apa, investiția fiind realizată cu fonduri de pe Programul Național de Investiții (PNI) «Anghel Saligny». Aici se va continua cu etapa 2 a obiectivului de investiții intitulat „Înființare sistem canalizare în localitățile Hobița-Grădiște, Sarmizegetusa, Breazova, comuna Sarmizegetusa, județ Hunedoara”, cu o valoarea totală de 7.224.464,60 lei, unde contractul de finanțare este semnat. De asemenea, a fost finalizată procedura de achiziție a celor prevăzute pentru dezvoltarea parcului de utilaje și a componentelor – anexă. Acest proiect, care s-a derulat cu finanțare prin Grupul de Acțiune Locală (GAL) din care facem parte, a prevăzut achiziționarea de drujbe, motocositoare, vidanjă, picon pentru buldoexcavator, cupe de taluz și altele, necesare pentru creșterea calității activităților privind gospodărirea comunală. Și, nu în ultimul rând, doresc să menționez că s-a reușșit achiziționarea, cu fonduri provenite de la Administrația Fondului de Mediu (AFM), a unui autoturism electric care va deservi, în special, unitățile de învățământ”, a precizat Leontin Dorin Hibais, primarul în exercițiu al comunei hunedorene Sarmizegetusa.
Actualitate
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 23 – 25 aprilie, în județul Hunedoara

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, în perioada 23 -25 aprilie 2025, în câteva localități din județul Hunedoara.
Ziua / Data |
| ||||||
Miercuri, 23 Aprilie 2025 |
| ||||||
Joi, 24 Aprilie 2025 |
| ||||||
Vineri, 25 Aprilie 2025 |
|
„Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de siguranță pentru protejarea consumatorilor și colegilor noștri. Regretăm neplăcerile resimțite, în cazurile în care aceste lucrări vă perturbă temporar activitățile”, transmit reprezentanții companiei.
Lista întreruperilor programate se regăsește şi pe site-ul www.reteleelectrice.ro şi poate fi consultată în secțiunea Întreruperi programate.
Actualitate
Activități de tragere în poligonul de la Bârcea Mică

În poligonul cu destinație specială de la Bârcea Mică, de lângă Deva, vor avea loc, mâine, activități de tragere.
“Unitatea Militară 02332 aduce la cunoștința cetățenilor că marți, 22 aprilie 2025, între orele 09:00-15:30, va efectua activități de tragere în poligonul cu destinație specială Bârcea Mică. Accesul populației în zona poligonului este interzis în timpul executării activității de tragere”, se arată într-un comunicat transmis de Compartimentul de presă al Primăriei Muncipiului Deva.
Actualitate
Acțiuni ferme ale polițiștilor rutieri în trafic: șoferi fără permis, viteze excesive și conducere sub influența alcoolului sancționate drastic

Polițiștii rutieri hunedoreni au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, o serie de acțiuni intensificate în trafic. Controalele au vizat prevenirea accidentelor rutiere și identificarea celor care pun în pericol siguranța circulației publice. În urma acestor activități, au fost constatate mai multe încălcări ale legislației rutiere.
Un tânăr, în vârstă de 18 de ani, a fost surprins, sâmbătă, la volanul unui autoturism pe DJ 687C, în localitatea General Berthelot, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie. Un caz similar a fost depistat la Hațeg, unde un alt tânăr, tot de 18 ani, a fost prins conducând un autoturism, chiar dacă avea dreptul de a conduce suspendat.
În aceeași zi, pe DN 76, la Vălișoara, a fost depistat un conducător auto în vârstă de 24 de ani, care, potrivit polițiștilor, nu poseda permis de conducere valabil pe teritoriul României și nu avea dreptul legal de a conduce pe teritoriul țării. Viteza cu care se deplasa – 107 km/h într-o zonă limitată la 50 km/h – a atras atenția radarului, iar polițiștii l-au oprit și au întocmit dosar penal pentru conducere fără permis.
Tot sâmbătă, pe raza comunei Lăpugiu de Jos, un bărbat de 55 de ani a fost depistat conducând un autoturism fără numere de înmatriculare. Verificările au arătat că vehiculul nu era înmatriculat, faptă ce a condus la întocmirea unui dosar penal pentru punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat. De asemenea, la Lupeni, un tânăr de 25 de ani a fost surprins de polițiști conducând fără a deține permis de conducere. Și în acest caz, a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis.
La Petrila, un bărbat de 49 de ani a fost depistat în timp ce conducea sub influența băuturilor alcoolice, cu o concentrație de 1,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar cercetările continuă pentru stabilirea alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar penal.
Un alt caz de conducere sub influența alcoolului a fost descoperit de polițiști duminică, 20 aprilie, în municipiul Vulcan, unde un bărbat de 50 de ani, din Vulcan, a fost înregistrat de aparatul etilotest cu o valoare de 0,53 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care s-au recoltat probe biologice, în cauză fiind întocmit dosar penal.
Polițiștii transmit un mesaj ferm: nu va fi tolerată nicio abatere care ar putea pune în pericol viețile participanților la trafic. Astfel de acțiuni vor continua, iar cei care ignoră legea vor fi trași la răspundere conform prevederilor legale.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Update: Femeia a fost găsită decedată
- Actualitatecu 18 ore in urma
A murit Papa Francisc
- Actualitatecu 3 zile in urma
Lumina Sfântă s-a aprins la Ierusalim
- Actualitatecu 2 zile in urma
Tradiția ciocnitului ouălor de Paște. O practică plină de semnificații și legături ancestrale
- Actualitatecu 2 zile in urma
Retezatul Hațeg, ultima calificată în Final Four
- Actualitatecu 2 zile in urma
Momârlanii din Valea Jiului dau startul nedeilor în prima zi de Paște
- Actualitatecu 18 ore in urma
Incendiu puternic la o casă din satul Tărățel. Focul ar fi pornit de la o lumânare aprinsă
- Actualitatecu 2 zile in urma
Mihai Bobonete și Mihai Rait revin la Deva cu un nou spectacol de comedie. Show-ul de stand-up comedy „Life is life”, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean”