Un adolescent, în vârstă de 17 ani, a fost prins cu droguri asupra sa. Băiatul făcea parte dintr-un grup de patru tineri, oprit de polițiști azi noapte, în jurul orei 02:30, pe un bulevard din centrul municipiului Deva.
Întrebați de oamenii legii dacă dețin asupra lor substanțe interzise, tânărul de 17 ani ar fi devenit agitat și ar fi încercar să se sustragă, fiind urmărit de polițiști și imobilizat.
“În urma controlului corporal asupra acestuia, au fost descoperite o țigaretă confecționată artizanal, ce conține o substanță vegetală uscată, un dispozitiv tip grinder, care prezenta urme de fragmente vegetale uscate și o substanță solidă, transparentă, ambalată în folie din plastic. Bunurile au fost ridicate în vederea continuării verificărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept”, a informat Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.
