Actualitate - Eveniment
Albania ne-a bătut degeaba, dar ruşinea rămâne
Se cunosc optimile de finală ale Campionatului European de fotbal, competiţie ce se desfăşoară în aceste zile în Franţa şi la care a participat şi reprezentativa României.
16 din cele 24 de echipe calificate la turneul final de la EURO 2016 îşi continuă parcursul în optimile de finală, dar România nu se găseşte printre acestea.
Pintilii, cel mai bun
După o înfrângere, scontată, în faţa Franţei, cu 2-1, în jocul de debut, şi un egal, la fdel de scontat, cu Elveţia, scor 1-1, echipa antrenată de Anghel Iordănescu s-a făcut de minune, pierzând cu 1-0 în faţa Albaniei, şi a ratat calificarea în optimi. După jocul rezultatelor, nici Albania nu a ajuns în optimi, dar acest lucru nu încălzeşte pe nimeni. Revenind la ai noştri, s-a adverit, încă o dată, că Iordănescu, cu rezultate remarcabile în trecut, este un antrenor depăşit, ce a făcut o selecţie relativ discutabilă şi care nu ştie să joace ofensiv, începând şi meciul cu Albania, când era neapărată nevoie de o victorie, tot cu doi închizători. La acest din urmă meci a lipsit fostul căpitan al Jiului Petroşani, Mihai Pintilii, accidentat în partida anterioară, şi el tot închizător, dar care mai iese şi joc, mijlocaşul defensiv fiind considerat, de multă lume, fotbalistul român cu cea mai bună evoluţie de la EURO 2016, lucru care spune multe despre comportarea celorlaţi componenţi a lotului. Pentru Pintilii, acum la Steaua, cu 33 de selecţii în echipa naţională şi un gol marcat, care va împlini, în noiembrie, 32 de ani, este foarte probabil ca acesta să fi fost unicul „european” din carieră, ca şi la mulţi alţi colegi de-ai săi.
Prea puţine plusuri
Statistic vorbind, după minutele jucate, Pintilii ar fi intrat într-un prim unsprezece virtual, unde ar fi făcut pereche, la centul terenului, cu Ovidiu Hoban, campion în Israel cu Hapoel Beer Sheva. Acesta, care are 33 de ani deja, s-a achitat bine de sarcini când a jucat alături de Pintilii, dar în pereche cu Andrei Prepeliţă nu a mai avut randamentul scontat. Prepeliţă, în vârstă de 30 de ani, şi el jucător cu valenţe defensive, ar trece în această echipă, concepută pe sistemul 1-4-2-3-1, ca mijlocaş de bandă stângă, convocarea sa, iniţial, chiar dacă a ieşit campion al Bulgariei, cu Ludogotets, dar unde este mai ult rezervă, şi apoi titularizarea lui fiind una dintre enigmele lui Iordănescu. În dreapta acestei linii ar fi stelistul Adrian Popa, jucător de 27 de ani, folosit în două jocuri şi înlocuit în ambele, care, ca şi la club, în ultima vreme, a alergat mult, dar fără folos. Linia ar fi completată, în centru, de un alt stelist, Nicolae Stanciu, făcut semizeu în urma unor prestatiţii, remarcabile, ce-i drept, dar în jocuri amicale, însă în Franţa a părut că este din alt film, cum se mai spune. Totuşi, la 23 de ani, noul decar al naţionale, o povară care, poate, l-a apăsat prea tare, poate să confirme în viitor. Mijlocaşii mai sus menţionaţi l-ar sprinin pe unicul vârf, Bogdan Stancu, jucătorul care va împlini 29 de ani în această lună evoluând la modesta echipă turcă Genclerbirligi. Acesta a fost golgheterul României, cu două reuşite, singurele, de altfel, ale „tricolorilor”, şi ambele din penalty, fiind printre puţinii jucători care ar fi obţinut „notă de trecere”.
Apărarea, ruptă-n două
Probleme au fost şi în apărare, care a fost punctul nevralgic. Cu toate acestea, doi dintre jucătorii din compartimentul defensiv s-au făcut remarcaţi. Ca fundaş dreapta, Cristian Săpunaru, de la Pandurii, aflat la al doilea său EURO, după cel din 2008, când a fost doar rezervă neutilizată, a fost, la cei 32 de ani ai săi, unul dintre cei mai exacţi „tricolori” şi, cu siguranţă, va avea oferte unde să evolueze în viitor, chiar şi peste hotare. Al doilea remarcat ar fi stoperul Dragoş Grigore, jucătorul de 29 de ani, al doilea cel mai rapid fotbalist al turneului, depăşindu-şi clar condiţia de jucător în zona Golfului, el evoluând în Qatar, la Al Sailyia, putând spera şi el la un transfer la un club ceva mai titrat. Apoi vine partea goală a paharului. Ciprian Tătăruşanu nu s-a dezminţit, din păcate, gafând decisiv în meciurile cu Franţa şi Albania, pierdute, practic, pe mâna lui, iar acest lucru se vede la un portar. Selecţionerul nu a avut curajul să-l înlocuiască, iar acest lucru îl poate afecta pe portarul de 30 de ani de la Fiorentina, clubul italian, calificat în Europa League, căutându-i deja un înlocuitor. Variantele de înlocuire ale lui Tătăruşanu ar fi fost Costel Pantilimon, 29 de ani, cel mai înalt jucător al competiţiei, mai mult rezervă, însă, la Watford, în prima engleză, sau Silviu Lung jr. (27 de ani), portarul Astrei Giurgiu, campioana României, oricare dintre aceştia doi fiind mai constanţi decât goalkeaper-ul Fiorentinei, dar aşa a decis Anghel Iordănescu, cei doi rămânând fără minute jucate la turneul final. Fundaş stânga ar fi Răzvan Raţ, fostul căpitan al echipei naţionale. La 35 de ani şi legitimat la Rayo Vallecano, care a retrogradat în divizia secundă spaniolă, Raţ a venit după o accidentare şi cu foarte puţine minute jucate, fiind depăşit la multe faze de adversarii direcţi. Mai mult, acesta a acuzat dureri în repriza secundă a meciului cu Elveţia, fiind înlocuit de dinamovistul Steliano Filip, mult mai tânăr, de 22 de ani. Acesta nu a apucat să arate prea multe în nici 30 de minute jucate şi, s-a accidentat şi el, ridicându-se, astfel, semne de întrebare în ce priveşte pregătirea fizică, dar şi la înlocuirea, cu puţin timp înainte de începerea competiţiei, a staff-ului medical. Ca urmare a acestor accidentări, în meciul cu Albania, pe partea stângă a defensivei a fost folosit Alexandru Măţel, de meserie fundaş dreapta, care nu s-a simţit prea bine în această postură, şi jucătorul de 26 de ani nefiind sigur de locul său de titular la Dinamo Zagreb, campioana Croaţiei. O altă mare dezamăgire a fost şi căpitanul actual al „naţionalei”, Vlad Chiricheş. La stoperul de 26 de ani, cel mai scump jucător român al momentului, s-a văzut, clar, mai ales în partidele cu Franţa şi Albania, în cea din urmă fiind, alături de Tătăruşanu, „coautor” la golul primit, lipsa de jocuri de la Napoli, unde este rezervă, la care se poate adăuga şi presiunea banderolei de pe braţ. Şi el a jucat toate minutele, Iordănescu lăsându-i pe bancă pe Cosmin Moţi, campion în Bulgaria cu Ludogorets, unde este titular incontestabil, jucătorul de 31 de ani fiind la al doilea turneu final continental ca rezervă, şi pe Valerică Găman, nici căpitanul de 27 de ani al Astrei neprinzând vreun minut la EURO 2016.
Ce a mai fost
Selecţionerul Anghel Iordănescu a mai folosit încă şase jucători la turneul final, randamentul acestora fiind diferit. În toate cele trei meciuri, de două ori ca rezervă, a fost folosit Gabriel Torje. Mijlocaşul de 26 de ani, de la Osmanlispor, din Turcia, unde este împrumutat de Udinese, fără a fi, însă, titular de drept, a alergat, ca de obicei, mult, dar fără o eficienţă deosebită. De asemenea, a fost folosit în toate meciurile şi Florin Andone, tot de două ori ca rezervă. Atacantul de 23 de ani de la Cordoba, din divizia secundă spaniolă, s-a zbătut mult, a pus osul, dar nu a înscris, însă evoluţia sa a fost apreciată, având deja oferte de la cluburi mai bine cotate. Iar dacă ne aducem aminte de bara sa din meciul cu Albania, ne dăm seama cât de jos a coborât fotbalul românesc. O evoluţie relativ bună a avut şi vârful Astrei, Denis Alibec, dar tot fără a înscrie, pe lângă toate acestea jucătorul de 25 de ani al Astrei, selecţionat mai mult de gura lumii de către Anghel Iordănescu, suferind şi o accidentare destul de serioasă. Şi ca să terminăm cu atacanţii, trebuie spus că o dezamăgire a fost şi Claudiu Keşeru. Jucătorul de 29 de ani, de la Ludogorets, a fost al doilea golgheter al Bulgariei, dar la EURO a fost total apatic. O altă dezamăgire a fost şi Alexandru Chipciu, convocat surprinzător de Anghel Iordănescu. Prin prestaţia sa, mijlocaşul de 27 de ani al Stelei a confirmat pasa proastă prin care trece de o bună bucată de vreme. În fine, un capitol aparte îl reprezintă Lucian Sânmărtean, veteranul echipei, de 36 de ani, fiind introdus doar în repriza secundă a jocului cu Albania, în 45 de minute tehnicul mijlocaş al saudiţilor de la Al ittihad împrospătând jocul echipei naţionale, dar cam atât.
Optimi fără emoţii
Aşadar, din grupa noastră s-au calificat, în optimi de finală Franţa şi Elveţia şi, chiar dacă se poate spune că Albania ne-a bătut degeaba, ruşinea tot rămâne. Mai mult, în această fază a competiţiei Elveţia va juca cu Polonia, egala Germaniei, cu care ne vom confrunta în preliminariile Campionatului Mondial din 2018. Şi, pentru ca umilinţa să fie completă, fostele adversare ale României din preliminarii,Irlanda de Nord şi Ungaria s-au calificat şi ele în optimi, ultima chiar din postura de câştigătoare a unei grupe în care Portugalia a terminat a treia…
Actualitate
Extinderea canalizării în Aninoasa: Trei oferte depuse pentru modernizarea infrastructurii urbane
Administrația locală din Aninoasa a lansat recent licitația pentru extinderea rețelei de canalizare pe trei dintre principalele artere ale orașului: străzile Uzinei, Izvorului și Jiului.
La licitație au fost depuse trei oferte, iar procesul de evaluare a acestora este în plină desfășurare. Conform programului stabilit, evaluarea tehnică și calificarea ofertelor va fi finalizată până pe 31 ianuarie 2025, urmând ca după această etapă să aibă loc analiza financiară a propunerilor.
Cu un buget estimat de 913.496 lei, proiectul reprezintă o etapă importantă în modernizarea infrastructurii orașului Aninoasa și va adresa direct nevoile de îmbunătățire a condițiilor de viață ale locuitorilor. Extinderea rețelei de canalizare este o prioritate pentru administrația locală, care își propune să asigure servicii publice de calitate, în conformitate cu standardele de mediu și sănătate publică. Investiția va sprijini dezvoltarea durabilă a zonei și va contribui la creșterea calității vieții cetățenilor, facilitând în același timp procesul de urbanizare și modernizare al orașului.
După finalizarea evaluării tehnice și financiare, autoritățile vor desemna câștigătorul licitației, iar lucrările vor putea începe într-un interval scurt, în conformitate cu cerințele proiectului.
Actualitate
Sfântul Ioan Botezătorul: Aproape două milioane de români își sărbătoresc onomastica
În România, ziua de 7 ianuarie, dedicată Sfântului Ioan Botezătorul, este sărbătorită cu mare evlavie, iar numărul celor care poartă acest nume este impresionant.
Potrivit statisticilor, aproape două milioane de români își serbează onomastica cu ocazia acestei zile, dintre care mai mult de un milion sunt bărbați, iar restul sunt femei.
Cel mai frecvent întâlnit prenume este Ion, purtat de aproximativ 347.000 de bărbați, urmat de Ioan, cu 456.000 de purtători. Varianta feminină, Ioana, numără aproximativ 389.000 de femei, iar alte forme ale numelui, precum Ionel și Ionuț, sunt de asemenea destul de populare.
Chiar dacă aceste nume au fost extrem de populare în trecut, se observă o ușoară scădere în ultima perioadă a numărului de bebeluși care primesc numele Ion sau variantele acestuia, în ciuda tradiției puternice. De exemplu, în 2014, doar 237 de copii au fost botezați Ion, un număr semnificativ mai mic față de anii anteriori, când acest nume era mult mai frecvent întâlnit.
Actualitate
Mintia: Provocările și perspectivele unei investiții energetice strategice
Proiectul termocentralei pe gaz de la Mintia, o investiție majoră în infrastructura energetică a României, continuă să capteze atenția autorităților și a specialiștilor din domeniu.
Cu o capacitate instalată de 1.750 MW, această centrală se află în centrul unei strategii naționale de diversificare a surselor de energie și de reducere a dependenței de importuri. Începerea funcționării primei părți a centralei, estimată pentru 2025, va adăuga aproximativ 1.000 MW la producția de energie a țării, un pas important pentru asigurarea unei surse stabile de energie în perioadele de vârf.
Termocentrala de la Mintia va fi una dintre cele mai mari de acest tip din Europa, dar această realizare vine cu provocările sale. Proiectul a întâmpinat întârzieri semnificative de-a lungul anilor, iar punerea în funcțiune a capacităților complete ale centralei este încă departe de a fi finalizată. Deși acest proiect este văzut ca o soluție pentru asigurarea unei producții constante de energie, nu există garanția că Mintia va rezolva complet problemele structurale ale sistemului energetic românesc, care se confruntă cu o serie de provocări legate de modernizarea și diversificarea surselor de energie.
În contextul în care România se află pe cale să investească în parcuri solare, eoliene și în creșterea capacității de stocare a energiei, Mintia va juca un rol important, dar nu poate fi considerată soluția completă pentru provocările pe termen lung ale sectorului energetic. Capacitățile noi adăugate vor contribui cu siguranță la acoperirea consumului, dar integrarea acestora într-un sistem energetic modern și flexibil rămâne o misiune complicată.
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a subliniat că soluția pentru facturi mai mici nu presupune o intervenție constantă a statului în piață, ci creșterea capacității de producție a energiei. În acest sens, parteneriatele cu sectorul privat vor fi esențiale, dar succesul acestora depinde de coordonarea eficientă între actorii publici și privați și de implementarea unor strategii pe termen lung care să răspundă nevoilor reale ale pieței și ale consumatorilor.
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Hartă. „Gerul Bobotezei” – Unde s-au înregistrat cele mai scăzute temperaturi, noaptea trecută
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Ajunul Bobotezei – Tradiții și obiceiuri. Mersul cu “Ciorolița”, o datină străveche în satul hunedorean Țebea
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Boboteaza, una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății. Ziua în care sunt sfințite apele
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Două oferte pentru reabilitarea termică a Secției de Ginecologie din Brad, un proiect de 3,7 milioane lei
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Atenționare meteo de intensificări ale vântului, până marți
-
Actualitatecu o zi in urma
Licitație pentru mobilier educațional în Hațeg. Șase oferte depuse pentru dotarea școlilor locale
-
Actualitatecu 3 zile in urma
CNPP: Numărul beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a crescut, în decembrie 2024, cu 3.860 persoane
-
Actualitatecu 13 ore in urma
Extinderea canalizării în Aninoasa: Trei oferte depuse pentru modernizarea infrastructurii urbane