Actualitate
Alianța dintre USR, PMP și FD nu a intrat în CJ

Dacă nu se întâmplă nimic senzațional, Consiliul Județean (CJ) Hunedoara va avea, în componența sa, în mandatul 2024 – 2028, membri din trei partide. În CJ Hunedoara vor fi 32 de consilieri, la care se alătură și președintele instituției.
PSD poate face majoritatea simplă
Prima condiție pentru ca un partid să aibă consilieri județeni este să atingă pragul electoral de 5%. În cazul alianțelor de partide, la două formațiuni pragul ajunge la 7%, iar de la treilea, și așa mai departe, se mai adaugă cât un procent. Conform rezultatelor parțiale, PSD, cu aproape 43 de procente, este pe primul loc, PNL, cu peste 23%, pe doi, iar AUR, cu aproximativ 17,5, este pe trei. Pe locul al patrulea este ADU, alianță compusă din USR, PMP și FD, care, însă, nu a atins pragul de 8 procente, având în jur de 6,5%, deci e fără locuri în CJ. Cum nici UDMR (4,3%), independentul Cosmin Alin Olărașu (2,2), PAD (1,4), PUSL (1,3) și PNCR (0,9) nu au atins pragul electoral, diferența de circa 16,5 procente rămase se va împărți, proporțional cu numărul voturilor obținute direct, la PSD, PNL și AUR. Astfel, PSD va avea în jur de 51 de procente, PNL circa 29%, iar AUR aproximativ 20. Traducând în mandate, PSD va avea 16 consilieri județeni, PNL 10, iar AUR 6. Dacă adăugăm și votul președintelui social – democrat Laurențiu Nistor, înseamnă că PSD are majoritate simplă în CJ, respectiv 17 voturi din 33.
Actualitate
Un jandarm aflat în timpul liber a surprins un bărbat care a distrus geamurile Casei de Ajutor Reciproc CFR din Lupeni

Un jandarm aflat în timpul liber a surprins, sâmbătă după-amiază, un bărbat care a distrus geamurile Casei de Ajutor Reciproc CFR din municipiul Lupeni și a pătruns în incintă.
Jandarmul Lucian Moldovan se afla la plimbare cu fiica lui, când l-a surprins pe bărbatul de 37 de ani, care a spart geamurile instituției financiare, după care a pătruns în interior. Fără să stea pe gânduri, jandarmul a acționat, l-a imobilizat și a apelat telefonic Poliția.
“În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 17:50, jandarmul Moldovan Lucian, aflat la plimbare cu fiica sa, a surprins un bărbat în timp ce a distrus geamurile și a pătruns în incinta Casei de Ajutor Reciproc CFR din municipiul Lupeni. Lucian a intervenit rapid, l-a imobilizat pe bărbatul în cauză și a apelat telefonic Poliția Municipiului Lupeni pentru a trimite o patrulă de poliție. Bărbatul în vârstă de 37 de ani se afla sub influența băuturilor alcoolice și prezenta plăgi tăiate la ambele mâini. Acesta i-a comunicat jandarmului faptul că motivul faptelor sale este acela că „s-a săturat de această viață”. Bărbatul a fost condus la Poliția Municipiului Lupeni, unde i-au fost întocmite acte de sesizare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat”, a informat, sâmbătă seară, Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara.
Plutonier adjutant Lucian Moldovan este jandarm montan în cadrul Detașamentului 3 Jandarmi Lupeni și își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara din anul 2007. Anul trecut, a reușit să surprindă în flagrant alte două infracțiuni, tot în timpul său liber, și a predat Poliției alți cinci făptuitori.
Actualitate
Scandal pe o stradă din Hațeg. Cinci persoane au ajuns la sediul Poliției

Cinci persoane, trei bărbați și două femei, cu vârste între 19 și 55 de ani, au ajuns, în această seară, la sediul Poliției Orașului Hațeg, în urma unui conflict spontan ce a avut loc pe o stradă din oraș.
„Poliția a fost sesizată cu privire la altercația dintre cei cinci vecini (care sunt și rude), iar un echipaj mixt polițist-jandarm a intervenit pentru aplanarea situației. Unul dintre bărbații implicați a fost condus imediat la sediul poliției, iar în timpul controlului corporal, acesta s-a smucit, fără a-l atinge, însă, pe agentul de poliție aflat la locul intervenției. Toate cele cinci persoane se află în momentul de fața la sediul Poliției, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de loviri sau alte violențe și amenințare. De asemenea, au fost emise 5 ordine de protecție provizorii față de fiecare dintre cei implicați”, a informat, sâmbătă seară, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz, fiind suplimentat dispozitivul de ordine publică, în vedere prevenirii unor posibile stări conflictuale.
Actualitate
Aproape 800.000 de puieți forestieri vor fi plantați în județ, în cadrul campaniei de împăduriri a Direcției Silvice Hunedoara

Aproape 800.000 de puieți forestieri, din speciile molid, brad, larice, gorun, cer, fag, cireș, frasin și paltin de munte, vor fi plantați în județul Hunedoara, în cadrul campaniei de împăduriri, în „Luna plantării arborilor”.
Startul campaniei naționale de împăduriri s-a dat astăzi, 15 martie.
“Direcția Silvică Hunedoara va împăduri, în primăvara anului 2025, o suprafață totală de 150.43 ha, va reface o suprafață de 3.78 ha cu suprafețe calamitate de fenomene meteorologice periculoase – incendii de vegetație și va parcurge cu lucrări de completări o suprafață totală de 27.23 ha. În campania de împăduriri vor fi plantați 796 500 puieți forestieri din speciile molid, brad, larice, gorun, cer, fag, cireș, frasin și paltin de munte. Vă aşteptăm să participaţi alături de noi la acţiunile de plantare a arborilor din această primăvară!”, au informat reprezentanții Direcției Silvice Hunedoara.
Anual, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva derulează campanii de împăduriri de primăvară. “Luna Plantării Arborilor” este marcată între 15 martie și 15 aprilie, prin numeroase acțiuni de împăduriri, acțiuni de popularizare și educație forestieră.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Meci crucial pentru Minerul Lupeni
- Actualitatecu 3 zile in urma
Pensionarii pe caz de boală din zeci de localități hunedorene, trimiși în Alba pentru revizuire medicală
- Actualitatecu 2 zile in urma
Birourile parlamentare PNL ale deputatului Vetuța Stănescu și senatorului Călin Petru Marian, inaugurate la Petroșani
- Actualitatecu 3 zile in urma
Sezonul de schi s-a încheiat în stațiunea Straja
- Actualitatecu o zi in urma
Ați văzut-o? Minora de 15 ani plecată voluntar dintr-un centru de plasament din Uricani, căutată de poliție -ACTUALIZARE: A fost găsită
- Actualitatecu 3 zile in urma
Pe locuri, fiți gata, începe Formula 1!
- Actualitatecu o zi in urma
VIDEO: Intervenție în Defileul Jiului. Alpiniștii utilitari desprind bucățile de rocă periculoase
- Actualitatecu 2 zile in urma
Dosar penal și ordin de protecție provizoriu emis de polițiști față de un bărbat din comuna Baru