
Schimbări la vârful Complexului Energetic Hunedoara
La o circa două zile după ce Ministerul Economiei a anunţat că face recrutări pentru postul de administrator al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), directorul acestei entităţi, Costel Alic a fost schimbat din funcţie.
În locul acestuia, „în cărţi” pentru preluarea conducerii CEH se află Daniel Andronache, directorul general al Minvest Deva. Acesta a declarat pentru „Servus Hunedoara” că nu a fost încă informat oficial despre numirea sa în fruntea complexului energetic. „Nu am fost însă înştiinţat oficial de această numire. Dacă mi se va propune acest post îl voi accepta”, a declarat Andronache. Fostul director general al CEH, Costel Alic rămâne la conducerea Termocentralei Mintia, însă şi-a depus candidatura pentru postul de manager privat al complexului.
„Ştiu să fac profit, pot fi manager”
Fostul director general al Complexului Energetic Hunedoara, Costel Alic conduce entitatea încă de la înfiinţare sa, iar acum se pregăteşte săparticipe la concursul pentru ocuparea postului de manager al CEH. Acesta speră ca alegerea viitorului manager să se facă pe bază de competenţă şi experienţă profesională. Tocmai de aceea unul din argumentele forte privind decizia sa de a se înscrie la concurs îl reprezintă modul în care a condus această entitate energetică încă de la înfiinţarea sa. Mai exact, de când Costel Alic a preluat conducerea acestuia, CEH a făcut profit şi are un program de management prin care să-l menţină pe plus, chiar dacă din vară, în complex vor intra şi cele patru mine care alcătuiesc Societatea Naţională a Huilei (SNH). „Mă voi înscrie la acest concurs deoarece am dovedit că pot conduce această entitate energetică astfel încât să obţină profit. De la înfiinţare, Complexul Energetic Hunedoara are profit, a mers pe profit şi în noiembrie şi în decembrie anul trecut. Acum, închidem luna ianuarie şi nu stăm rău. Nu o să fie rău şi încercăm o formulă de coabitare cu Societatea Naţională a Huilei, pentru că, din vară, o absorbim”, a declarat fostul director CEH.
Dosarele candidaţilor pentru managementul CEH trebuie depuse până în 2 aprilie 2013.