Connect with us
Data: 22/04/2024
.

Brad

Alin Bufnilă, candidatul USR pentru Primăria Brad

Publicat

pe

Adunarea Generală a USR Brad a decis prin vot ca Alin Bufnilă să intre în lupta pentru Primăria Brad, la alegerile locale din 9 iunie 2024. În prezent, consilier local în cadrul Consiliului Local Brad, Alin Bufnilă a participat de la început la activitățile filialei Brad a Uniunii Salvați România.

Alin Bufnilă are 44 de ani, studii economice, a lucrat în vânzări, mass-media și în industria de automotive, în acest moment activând în marketing și promovare. Revenit după mai mulți ani de serviciu la București, Alin Bufnilă s-a implicat în viața publică a Bradului, sancționând derapajele administrației locale, dar și promovând imaginea municipiului nostru, prin toate canalele disponibile. În același timp, a oferit, alături de colegii din USR Brad, soluții pentru rezolvarea problemelor Bradului. În urmă cu 4 ani, Alin Bufnilă a candidat pe listele USR pentru un loc de consilier local în Consiliul Local Brad și a reușit, datorită voturilor brădenilor, să acceadă, alături de Raul Matei și Raluca Brăndușan, în rândul celor 17 consilieri. De-a lungul mandatului său, Alin Bufnilă a participat la construirea proiectelor de HCL și a amendamentelor depuse în cei aproape 4 ani de USR Brad”, se arată într-un comunicat al partidului.

Votul colegilor mei reprezintă o mare responsabilitate și o onoare pentru mine. Municipiul Brad are nevoie de o nouă viziune, pe care sunt nerăbdător să le-o transmit brădenilor. Sunt încrezător că alături de colegii mei vom reuși”, a declarat Alin Bufnilă.

În următoarele zile, va fi definitivată și lista USR Brad pentru alegerile pentru Consiliul Local Brad, din 9 iunie 2024, au mai anunțat reprezentanții formațiunii politice.

Brad

Elevi și profesori din patru țări pun în valoare „Memoria Pământului” prin proiectul EMME

Publicat

pe

Redactat de

Planeta Pământ are o poveste fascinantă însă prea puțin cunoscută de elevi. Pentru o mai bună cunoaștere și formarea unor viitori cetățeni preocupați să îi asigure un viitor sustenabil, patru școli din România, Croația, Portugalia și Slovacia, cu sprijinul geoparcurilor internaționale UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București (România) și Azores (Portugalia) au propus proiectul Erasmus+ EMME – „Exchanging Memories – Memory of the Earth” („Schimb de amintiri – Memoria Pământului”).

Prima întâlnire a echipei internaționale de proiect a fost găzduită de România, în perioada 8-12 aprilie. Gazdă a fost Liceul Teoretic „Avram Iancu” din orașul Brad, județul Hunedoara, instituția școlară care a depus proiectul pentru finanțare și cea care îl și coordonează.

Proiectul urmărește crearea unui curriculum școlar interdisciplinar – „Memory of Earth” (Memoria Pământului). Prin structură și abordare, el va aduce în atenție informații privind istoria Pământului, deriva continentelor, formarea munților, vulcanii, evoluția vieții și a climatului de-a lungul a miliarde de ani. De asemenea, va contribui la cunoașterea importanței vastului patrimoniu natural și cultural din prezent.

Pentru ca procesul de învățare să fie cât mai ușor și atrăgător pentru elevi, echipa de proiect va dezvolta o aplicație inovativă pentru telefoane mobile – „#EMME goes digital” („#EMME în varianta digitală”), o serie de documentare video realizate împreună cu elevii – „#EMME around the world” („#EMME în jurul lumii”), o platformă online, precum și activități de promovare și diseminare a proiectului, activităților și rezultatelor. Proiectul mai cuprinde două vizite pentru schimb de experiență la care vor participa elevi și profesori din cele patru țări.

Întâlnirea din România a fost o bună ocazie pentru toți reprezentanții instituțiilor partenere să se întâlnească față în față și să discute, aplicat, modul de derulare a proiectului. Au fost analizate obiectivele, activitățile, rolurile și responsabilitățile. În cadrul atelierelor au fost discutate aspecte specifice privind realizarea curriculum-ului, actualizarea planurilor de acțiune și a calendarului pentru realizarea acestuia, revizuirea strategiilor de evaluare și monitorizare, precum și planurile de diseminare și de sustenabilitate.

Pe lângă discuțiile aplicate pe proiect, în timpul petrecut în România, oaspeții din Croația, Portugalia și Slovacia au vizitat câteva dintre obiectivele emblematice din județul Hunedoara (Muzeul Aurului și Muzeul de Etnografie din Brad, Giardini di Zoe, Castelul Corvinilor) respectiv Muzeul Astra și centrul orașului Sibiu.

Advertisement

Proiectul Erasmus+ KA220-SCH-2023 „Exchanging Memories – Memory of Earth” (KA220-SCH-2023 ) vizează cooperarea între organizații și instituții în cadrul Acțiunii-Cheie 2 (KA2) din cadrul programului Erasmus+. Organizațiile participante în proiect sunt Liceul Teoretic „Avram Iancu” Brad (România), Escola Secundária Jerónimo Emiliano de Andrade (Portugalia), Universitatea din București care administrează Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului (România), Geoaçores – Associação Geoparque Açores (Portugalia), ZSHutnicka 16, Spisska NovaVes (Slovacia) și Osnovna skola Pantovcak (Croația).

Următoarea întâlnire a echipei de proiect va avea loc în luna iunie, în Azores, Portugalia.

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului

Citeste mai mult ...

Actualitate

39 de persoane, angajate pe loc la Bursa Locurilor de Muncă de la Brad

Publicat

pe

Redactat de

Bursa locurilor de muncă din municipiul Brad a fost marcată de o participare masivă și de un interes ridicat din partea comunității locale.

Prefectul județului Hunedoara, doamna Doris Visirin, a fost prezentă la acest eveniment crucial, unde a subliniat importanța inițiativei în sprijinirea tinerilor în căutarea unui loc de muncă și în dezvoltarea carierei lor.

Cu un număr impresionant de 573 de participanți, Bursa Locurilor de Muncă a oferit o platformă vitală pentru întâlnirea dintre cererea și oferta de muncă. Din aceștia, 91 de persoane au fost selectate pentru a susține o probă de lucru și angajare, în timp ce 39 de persoane au fost deja integrate cu succes în câmpul muncii.

Prefectul Doris Visirin a evidențiat eforturile organizatorilor în furnizarea de servicii de consiliere și orientare profesională, care au avut un impact semnificativ în sprijinirea tinerilor în construirea unei cariere solide. Mai ales elevii au beneficiat de consiliere specializată, care i-a ajutat să-și dezvolte un portofoliu adecvat pentru intrarea pe piața muncii după absolvire.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Mini – bursa locurilor de muncă, vineri, la Brad

Publicat

pe

Redactat de

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara (AJOFM) organizează, vineri, 19 aprilie, o mini -bursă a locurilor de muncă, la Brad.

Acțiunea va avea loc începând cu ora 10:00, la Casa de Cultură din Brad.

Evenimentul se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau a celor care doresc să se reorienteze profesional spre ocupații cu posibilități de menținere a raportului de muncă pe termen mediu și lung.

Până acum, 25 de agenți economici și-au anunțat participarea la eveniment, fiind puse la bătaie peste 300 de locuri de muncă.

Alte două acțiuni similare vor avea loc joi, 25 aprilie 2024, în orașul Hațeg – fosta Școală Generală “Ovid Densușianu”din Hațeg, iar vineri, 26 aprilie 2024, în municipiul Orăștie, la Sala ASTRA din Orăștie.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate