Deputatul UNPR Monica Ridzi mai are întâlnire cu magistrații doar anul viitor
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au amânat judecarea, în apel, a dosarului „2 Mai”, privind organizarea „Zilei Tineretului” din 2009, pentru data de 12 ianuarie 2015. Inculpaţii în acest dosar, între care fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob-Ridzi (foto), au contestat soluţia pronunţată de instanţa de fond. Deputatul UNPR Monica Iacob-Ridzi, fost ministru al Tineretului şi Sportului, a fost condamnată de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul „2 Mai”, privind organizarea „Zilei Tineretului” din 2009. Instanţa i-a aplicat acesteia mai multe pedepse, pentru fiecare dintre infracţiunile pentru care a fost trimisă în judecată, care au fost contopite.
Închisoare cu executare pentru trei dintre inculpați
Astfel, în final, Ridzi a primit pedepsa cea mai grea, de cinci ani închisoare şi trei ani interzicerea unor drepturi. Aceeaşi pedeapsă cu executare a primit-o şi fosta consilieră a lui Ridzi, Ioana Elena Vârsta, iar directorul general al Direcţiei Generale Economice şi Resurse Umane a MTS (martie – septembrie 2009), Paul Diaconu, a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare, tot cu executare. Şi pentru ceilalţi inculpaţi în acest dosar, instanţa de fond a aplicat pedepse cu închisoarea, însă cu suspendare.
De asemenea, instanţa supremă i-a obligat pe inculpaţii în acest dosar să plătească prejudiciul de peste 2,7 milioane de lei, stabilit de procurorii DNA. Mai mult, magistraţii au dispus menţinerea sechestrului asigurător pe bunurile fostului ministru Ridzi, respectiv un apartament în Petroşani, o casa în comuna Scărişoara, judeţul Olt, şi un teren de 3.500 de metri pătraţi. Decizia instanţei a fost atacată la Completul de cinci judecători al instanţei supreme.