
În urma unui control efectuat pe linia combaterii evaziunii fiscale, Comisarii Gărzii Financiare au aplicat sancţiuni în valoare de peste 35.000 de lei comercianţilor din piaţa agroalimentară a municipiului Deva. Potrivit prefectului de Hunedoara, Sorin Vasilescu, aceştia au confiscat mărfuri în valoare de 2.000 de lei. Controalele Gărzii Financiare vor continua şi în perioada următoare în vederea prevenirii cazurilor de evaziune fiscală în pieţele din judeţul Hunedoara.