Actualitate
Angajaţii fabricii de la Chişcădaga au petrecut la „Ziua Cimentistului”
123 de ani de la prima şarjă de ciment din România
La momentul festiv celebrat, în premieră, la Deva Mall, alături de salariaţi s-au aflat membrii familiilor lor, dar şi conducerea unităţii
Cu muzică de petrecere, dans, bucate alese şi multă voie bună, aşa au sărbătorit ieri după amiază, la Deva Mall, circa 200 de angajaţi ai Fabricii de Ciment de la Chişcădaga.
Alături de membrii familiilor, dar şi de conducerea unităţii, salariaţii fabricii au uitat pentru o zi de problemele vieţii şi au dat frâu liber distracţiei, de „Ziua Cimentistului”. Atmosfera a fost una foarte relaxată, iar, la fel ca şi în câmpul muncii, cimentiştii hunedoreni au demonstrat ieri că sunt o echipă „sudată” şi când vine vorba de petreceri.
De la petrecere în aer liber, la chef, în sală
Sala de festivităţi de la Deva Mall a fost ieri plină de petrecăreţi. La fel ca în ultimii 20 de ani, şi în 2013, conducerea Fabricii de Ciment de la Chişcădaga, dar şi sindicatul unităţii au oferit celor circa 200 de angajaţi ocazia de a se relaxa, distra şi socializa cu ceilalţi colegi într-o atmosferă festivă. Însă, dacă „Ziua Cimentistului” a rămas şi în acest an o sărbătoare în calendarul tuturor angajaţilor de la Chişcădaga, dar şi a celor de la celelalte unităţi din România ale grupului Heidelberg Cement, în 2013 au survenit o serie de schimbări în ceea ce priveşte data, dar şi locul de organizare a petrecerii. De la serbarea câmpenească organizată în ultimii circa 10 ani, la Campingul de la Şoimuş, ieri, la ediţia cu numărul 21 a „Zilei Cimentistului”, petrecerea cu muzică şi dans a avut loc într-una dintre sălile de la Deva Mall. De asemenea, de la luna august, când avea loc sărbătoarea, în 2013, „Ziua Cimentistului” a fost marcată în 27 octombrie, dată care va fi menţinută şi în anii următori. În 27 octombrie, în anul 1890, în România, a fost turnată prima şarjă de ciment, prin grija inginerului Ioan Cantacuzino. „Am verificat, împreună cu ceilalţi membri ai Federaţiei Cimentiştilor din România şi am considerat că această zi are o mare însemnătate pentru noi, cei din această industrie. Astfel, am decis ca, începând din acest an, „Ziua Cimentiştilor” să o celebrăm în 27 octombrie la nivelul întregului grup. E bine ca toţi să avem aceiaşi zi de sărbătoare, nu unii în august şi alţii în octombrie”, a declarat Dorin Negrilă, liderul Sindicatului „Cimentul” Deva din cadrul fabricii de la Chişcădaga.
O echipă cu rezultate bune, felicitată de şefi
Distracţia cimentiştilor s-a încins ieri, în jurul orei 15:00, când mesele frumos aranjate din sala festivă de la Deva Mall, s-a umplut de oameni. Angajaţii Fabricii de Ciment de la Chişcădaga au venit să petreacă şi şi-au adus cu ei şi soţiile, soţii sau copii, iar petrecerea a ţinut până seara târziu. De buna dispoziţia a cimentiştilor s-a ocupat o formaţie de muzicanţi, care le-a cântat petrecăreţilor melodii din toate genurile. Nu a durat mult, iar după aperitive, ringul de dans s-a umplut de perechi. La fel ca şi la locul de muncă, alături de angajaţi, la petrecerea de ieri, s-a aflat şi conducerea Fabricii de Ciment de la Chişcădaga, în speţă Mircea Bobora, managerul general. „Vă felicit şi eu, dar şi conducerea grupului pentru rezultatele obţinute în activitatea din acest an. Succesele şi realizările pe care le-am avut au sudat echipa noastră, care a dat dovadă de multă responsabilitate şi implicare şi astfel am reuşit să trecem şi peste perioadele dificile. Sperăm ca şi în viitor să avem parte de aceleaşi rezultate bune pe care să le putem sărbători”, a declarat Mircea Bobora.
Printre invitaţii evenimentului s-au numărat o serie de oameni politici, dar şi de reprezentanţi au autorităţilor judeţene, cum ar fi deputatul PSD, Laurenţiu Nistor, subprefectul Vasilică Potecă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Tiberiu Balint, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ), Gabriel Dimitru, dar şi primarul şi viceprimarul comunei Şoimuş, Gabriel Irimie şi Dorin Lugojan. Iar pentru că la zi de sărbătoare, e bine să-i ai aproape pe toţi prietenii, alături de angajaţii fabricii s-a aflat şi Vasile Deac (foto mic), fostul director al unităţii în perioada 1985 – 1998. Vizibil emoţionat, acesta s-a întreţinut cu angajaţii fabricii şi a depănat împreună cu aceştia amintiri de pe vremea în care se afla la conducerea unităţii şi a văzut cum „prinde viaţă” prima şarjă de ciment „marca” Chişcădaga..
[box type=”info”]
„Noi, cei de la Fabrica de Ciment, vizualizăm împreună ce înseamnă responsabilitatea socială şi ceea ce trebuie să facem în spiritul acestei responsabilităţi. Educaţia este un domeniu reprezentativ pentru comunitatea locală, iar noi avem în plan să facem multe lucruri frumoase în acest domeniu. Vrem să ne implicăm în viaţa socială a comunităţii şi să încercăm să rezolvăm cât mai multe probleme ale acesteia. Astfel, primarul comunei Şoimuş, unde se află fabrica de la Chişcădaga. a devenit ca un membru al familiei noastre” – Mircea Bobora (foto), managerul general al Fabricii de Ciment de la Chişcădaga
„Sindicatul împreună cu conducerea unităţii organizează de peste 20 de ani „Ziua Cimentistului”. E un prilej pentru angajaţii noştri să se simtă bine, să petreacă, dar şi să socializeze între ei, dar şi cu conducerea fabricii. În plus, şi pentru noi, astfel de evenimente ne ajută să îi cunoaştem mai bine pe angajaţi, se le cunoaştem familiile, dar şi să îi vedem cum se comportă în anumite situaţii sau pentru a le afla doleanţele pe care, în viitor, să încercăm să le satisfacem” – Dorin Negrilă (foto), liderul Sindicatului „Cimentul” Deva
[/box]
Actualitate
Percheziții la spitalul din Vulcan într-un dosar de fals intelectual privind pensionările ilegale

Perchezițiile polițiștilor, efectuate în data de 21 februarie a.c., au vizat 3 cabinete medicale din Vulcan.
Sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, polițiștii fac cercetări într-un dosar penal în care un medic este bănuit de comiterea infracțiunii de fals intelectual.
Cadrul medical ar fi întocmit, începând din anul 2021 și până în prezent, mai multe documente unor persoane, cu scopul ca acestea să beneficieze de drepturi de pensie, deși aceste persoane nu îndeplineau condițiile legale de pensionare.
În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au ridicat mai multe documente și registre necesare soluționării cauzei, medicul fiind condus la sediul poliției în vederea audierii.
Actualitate
Evenimente rutiere care pun în pericol siguranța circulației pe drumurile publice în județul Hunedoara

Evenimente rutiere care pun în pericol siguranța circulației pe drumurile publice în județul Hunedoara
La data de 21 februarie 2025, în jurul orei 13:05, polițiștii din cadrul Serviciul Rutier Hunedoara au fost sesizați despre faptul că, în localitatea Bacea, a avut loc un eveniment rutier. Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un minor în vârstă de 12 ani, în timp ce conducea o motocicletă neînregistrată în circulație, pe DC 153, pe sensul de mers Ilia-Bacea, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, părăsind partea carosabilă și răsturnându-se în albia pârâului Băcișoru.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a minorului, care a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri.
În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal sun aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Fără documente justificative
La data de 23 februarie 2025, în jurul orei 19:25, polițiștii au observat pe raza comunei Totești un autovehicul care circula pe DJ 686 B, din direcția Sânpetru către Păclișa. Conducătorului autovehiculului, la vederea echipajului de poliție a virat stânga, pe un drum secundar, unde a fost oprit de polițiști și legitimat, stabilindu-se că are vârsta de 24 de ani și este din comuna Totești.
Polițiștii au stabilit că tânărul nu avea niciun document asupra sa, iar autoturismul în cauză nu era înmatriculat, fiind alcătuit din componente improvizate, cumpărate de la centre de dezmembrări.
Ca urmare a verificării în bazele de date, polițiștii au stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Alcoolemie la volan
La data de 23 februarie 2025, în jurul orei 11:10, polițiștii Serviciului Rutier Hunedoara au oprit în trafic, pe DJ 706 A, pe raza localității Ilia, un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani, din Deva.
În urma testării bărbatului, aparatul etilometru a indicat o concentrație de 0,44 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările, în cazurile prezentate.
Actualitate
Hunedoara: bărbat identificat și reținut de polițiști pentru comiterea mai multor infracțiuni la regimul rutier

Hunedoara: bărbat identificat și reținut de polițiști pentru comiterea mai multor infracțiuni la regimul rutier
La data de 21 februarie 2025, în jurul orei 18:20, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată de un bărbat de 35 de ani, din Hunedoara, cu privire la faptul că un alt bărbat, care conducea un autoturism pe strada Arenei, din Hunedoara, i-a tamponat mașina, după care părăsit locul evenimentului rutier. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto de 35 de ani.
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara, în urma activităților întreprinse, au identificat autoturismul implicat în evenimentul rutier, pe DJ 687, în zona Peștișu Mare, și au stabilit că acesta a fost condus de un bărbat de 59 de ani, din județul Galați. Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentrație de 1,13 mg/litru, alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus o unitate medicală din Hunedoara, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Fiind verificat în bazele de date, polițiștii au stabilit că bărbatul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere.
Din cercetări a rezultat că acesta ar fi condus un autoturism pe strada Arenei, din Hunedoara, iar întrucât nu ar fi adaptat viteza într-o curbă la stânga, a pierdut controlul autoturismului și a tamponat autoturismul condus de bărbatul de 35 de ani, după care a părăsit locul accidentului.
În urma probatoriului administrat, polițiștii Biroului Rutier Hunedoara au dispus, la data de 22 februarie a.c., reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a bărbatului de 59 de ani. Acesta a fost magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, care au dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.
- Actualitatecu 3 zile in urma
Transport agabaritic record pentru Termocentrala Mintia: O turbină de 788 de tone va traversa vestul țării
- Actualitatecu o zi in urma
Un fost consilier local din Petrila a încetat fulgerător din viață
- Actualitatecu 2 zile in urma
ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă
- Actualitatecu 3 zile in urma
Sorana Moldoveanu, elevă a Liceului de Arte din Deva, premiată la un concurs internațional de interpretare vocală
- Actualitatecu 17 ore in urma
Incendiu într-o gospodărie din Simeria. Un câine, 20 de iepuri și găini au murit, după ce o anexă a luat foc
- Actualitatecu o zi in urma
VIDEO| Lung cât un teren de fotbal. Cel mai mare transport agabaritic din țară a pornit la drum. Destinația finală: Termocentrala Mintia
- Actualitatecu o zi in urma
Incendiu, azi noapte, la o casă din Poienița Tomii. Proprietarul a suferit arsuri
- Actualitatecu 2 zile in urma
Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an