Actualitate
„Anima”, expoziție de pictură vernisată la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva. Vizitatorii vor putea admira peste 60 de tablouri
O expoziție de pictură va putea fi admirată la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva. Este vorba despre expoziția „Anima” «pretty pictures without emotions», ce cuprinde peste 60 de lucrări semnate de Diana Loredana Pantea (Rifas) şi Dorina Maria Pantea (Safir). Vernisajul expoziției va avea loc joi, 12 august 2021, de la ora 17:30, și se va desfășura în curtea Palatului Magna Curia.
Expoziţia de pictură „Anima” face cunoscute publicului creaţiile Dianei Loredana Pantea (Rifas) şi ale Dorinei Maria Pantea (Safir). Invitat special este prof. Ștefana Mirona Scorța.
„Piesele sunt pictate în ulei pe pânză şi sunt imagini care relevă spontaneitatea gestuală, studiul corpului uman, abordarea subiectului feminin şi a naturii statice, în compoziţii structurate realist, cu potenţial fantastic şi imaginar. Expoziţia cuprinde o serie de peste 60 de lucrări inspirate de sexul frumos: femeia, iar naturile statice denotă fragilitate şi iubire pentru natura înconjurătoare, pentru plante şi flori multicolore prezentate în interioare care abundă de obiecte decorative. „Anima” traduce simbioza dintre trup şi spirit, şi animează parţial expresia fragilităţii sexuale, unde, în manieră sarcastică: «pretty pictures without emotions» poate fi anihilat, prin complexitatea execuţiei picturale, cât şi prin materializarea plastică a personajelor care-şi spun propria poveste prin gesturi şi atitudine. Seria de tablouri „Anima” conturează lirismul şi natura aspirației feminine, etalând personificări ale «idealului feminin», congruent cu vicisitudinile, «pathos-ul», dionisiac-ul şi stilistica imagistică a expresivităţilor plastice. Autoportretele, portretele şi seminudurile feminine surprinse în diferite ipostaze: dormind sau odihnindu-se, configurează emotivitatea, fragilitatea, frumuseţea fizică şi spirituală a femeii – muza creaţiei artistice, care a fost reprezentată în diverse cadre picturale, în contexte precedate de o silenţioasă melancolie. Situate la limita iconografică dintre sacru şi profan, am încercat să realizăm portretul femeii contemporane prezentat în variante deosebite. În ambianţe intime, femeia este redată în toată splendoarea ei şi dezvăluie prototipul idealizat al frumuseţii, reuşind să portretizăm o gamă diversă de personaje. Catharsis-ul existenţial este reliefat prin stările de «purificare» şi de beatitudine întipărite pe figurile modelelor, trăirile fiind evidenţiate în lucrări precum: Nuda, Desnuda, Sleeping beauty, Adele sleeping – cu reveria amplificată de clarobscurul ambiental. Se regăsesc influenţe din cultura şi civilizaţia lumii antice în picturi care reflectă frumuseţea incomparabilă a unor femei idolatrizate: Helen, Judita’s lost innocence, Watching Ophelia, Freija in the sunlight, Death chlothed as maiden, iar incursiunile mitologice din Chronos & Rhea nymph, Leda, Daphne, Danae dreaming of the Shower of gold, povestesc vizual şi surprind fragmente din mitologia Greciei Antice.
Picturi precum Reluctant concubines, Belladonna, Cruelty–cure for beauties, Nihil mask-querade, The voyeur-deathwatch, The vicissitudes of Zara with opium, relevă momente din trăirile femeii moderne, cu iubirea şi solitudinea întipărite-n suflet, cu memoriile şi viciile care-i brăzdează chipul, consemnează semnificaţii şi sensuri ale spaţiului contemporan şi devoalează conţinutul expresiv prin erotism, fetish şi senzorial.
Sintaxa creatoare surprinde momente de meditaţie şi lascivităţi ascunse între aşternuturile pe care femeile îşi odihnesc trupurile ostenite, visătoare sau în context meditativ, cuprinzând o gamă complexă de motivaţii, care contextualizează la extrem abordarea tematică.
Pictura realistă şi clarobscurul compoziţiilor, trasează trupurilor feminine o structură anatomică bine definită, rătăcindu-se între cearceafuri şifonate, cu texturi de mătase sau decorate cu broderii, cu modele şi motive florale, vegetale sau abstracte, iar cadrul şi ambianţa oferă imagini naturale şi degajate, de ansamblu.
Naturile statice redau studiul aprofundat al obiectelor, şi reconstituie viziuni personalizate cu vaze decorative cu plante ornamentale, ce ilustrează fragmente ale îmbelşugatei frumuseți a naturii înconjurătoare.
Safir & Rifas sunt două pseudonime reprezentative pentru noi, iar această colaborare creativă a condus la organizarea de expoziții atât în România, cât și în străinătate. Lucrările variază de la natură moartă la portrete, la peisaje și la compoziţii ilustre, care comunică studiul aprofundat şi, sunt obţinute prin combinaţia unică de stiluri artistice de la abstract la figurativ.
Ne inspirăm din Simbolism, Expresionism şi Romantism şi, ne simţim în largul nostru cu această expresie care ne învăluie creaţia plastică, iar atunci când creăm, o privim ca pe o extensie a noastră. Explorarea creativă sintetizează pozitivismul şi naturaleţea suprarealistă sau fotorealistă a unor abordări care asimilează şi personifică motive şi substraturi ale realităţii noastre. Percepem Arta ca pe o oglindă şi, când admirăm o operă de artă, ne redescoperim cu adevărat în universal care se deschide în faţa ochilor noştri”, relatează muzeograf dr. Diana Loredana Pantea, Secția de Istorie și Artă a Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 12 august – 9 septembrie 2021, de marți până duminică, conform programului de vizitare a Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva.
Actualitate
Alegeri prezidențiale – Turul 1. Călin Georgescu, candidat independent, a câștigat în județul Hunedoara
În județul Hunedoara, rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale indică o competiție strânsă între principalii candidați.
Călin Georgescu conduce clasamentul cu 37.104 voturi, reprezentând 22,34% din sufragii. Ion-Marcel Ciolacu se află pe locul al doilea, la o distanță foarte mică, acumulând 36.706 voturi, adică 22,1%. George-Nicolae Simion completează podiumul, cu 30.973 voturi (18,65%).
Pe locul al patrulea se situează Elena-Valerica Lasconi, care a obținut 24.283 de voturi (14,62%), urmată de Nicolae-Ionel Ciucă, cu 13.626 de voturi (8,2%). Mircea-Dan Geoană ocupă locul șase, având 9.926 de voturi (5,98%).
Restul candidaților au înregistrat procente mai mici, Cristian Diaconescu obținând 3,24%, iar Hunor Kelemen și Cristian-Vasile Terheș au înregistrat procente sub 2%. Candidații Ana Birchall, Ludovic Orban și alții au avut rezultate nesemnificative, sub pragul de 1%.
Actualitate
Vești bune din comuna Zam
Situată pe Valea Mureșului, comuna Zam, cu o populație de circa 1.500 de locuitori, este una dintre localitățile rurale din județul Hunedoara de dimensiune medie la acest capitol. Comuna Zam, însă, se întinde pe o suprafață mare, de peste 160 de kilometri pătrați, și, în afară de localitatea de reședință omonimă, mai are în componență alte 12 sate, respectiv Almaș Săliște, Almășel, Brășeu, Cerbia, Deleni, Godinești, Micănești, Pogănești, Pojoga, Sălciva, Tămășești și Valea.
Pentru un mediu curat
Mai menționăm că aceia care trec prin comuna Zam pot vizita mai multe locuri interesante. Mai exact, pe raza administrativ teritorială a comunei Zam întâlnim șase biserici declarate monumente istorice, plus un castel care are aceeași clasificare. De asemenea, mai sunt patru lăcașe de cult cu o vechime considerabilă, două rezervații naturale, precum și un sit inclus în rețeaua europeană «Natura 2000». În acest sens, preocuparea administrației locale pentru păstrarea unui mediu curat este una firească. „Recent, Primăria comunei Zam a sprijinit organizarea unei noi acțiuni de reciclare. O firmă specializată în domeniu a ridicat, de la domiciliile solicitanților, aparate electrice și electrocasnice vechi sau uzate. Iar cei care au predat astfel de deșeuri au participat la o tombolă”, a declarat Sorin Ionel Nistor, primarul comunei hunedorene Zam.
Facilități fiscale
Edilii din comuna Zam vin și cu alte vești bune pentru locuitorii comunei. „În conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului 107/2024 se instituie unele facilități fiscale și se aprobă procedura de anulare a acesoriilor și majorărilor aferente obligațiilor bugetare principale până la data de 31.08.2024 inclusiv, datorate bugetului local de către contribuabili, persoane fizice și juridice. Aceștia pot depune notificările până la data de 25.11.2024, termenul de plată fiind prelungit până la data de 20.12.2024. Precizez că anularea majorărilor și accesoriilor se aplică doar contribuabililor care achită debitele integral”, a spus primarul comunei Zam, Sorin Ionel Nistor.
Iarna nu îi ia prin surprindere
Și în comuna Zam a căzut prima ninsoare, însă administrația publică locală de aici nu a fost luată prin surprindere de venirea iernii. „Procedăm la fel ca în fiecare an înainte de venirea iernii. Astfel, am asigurat combustibiul necesar încălzirii pe perioada sezonului rece la unitățile de învățământ, dar și la celelalte instituții publice care funcționează pe raza comunei noastre. De asemenea, avem pe stoc material antiderapant și tot ceea ce mai este nevoie pentru a interveni la ninsori. Și utilajele sunt pregătite pentru a interveni, dacă este cazul. Nu ne dorim zăpezi abundente, dar este bine să fim pregătiți, pentru ca venirea iernii să nu ne ia prin surprindere”, a precizat Sorin Ionel Nistor, primarul comunei Zam.
S-a ales viceprimarul
Primarul Sorin Ionel Nistor, aflat la al patrulea său mandat în această funcție, și ceilalți aleși locali au depus jurămintele de credință în cursul lunii octombrie. În cursul acestei luni, în cadrul unei ședințe extraordinare de Consiliu Local, a fost ales și viceprimarul comunei Zam. „Colegul meu de partid, consilierul local Alin Cristian Butaș, a fost ales, cu unanimitate de voturi, în cadrul unei ședințe extraordinare, viceprimar al comunei Zam. Le mulțumesc tuturor consilierilor pentru încrederea acordată și sunt convins că vom face o echipă bună, care să lucreze în sluijba cetățenilor, pentru dezvoltarea localității noastre”, a menționat primarul comunei hunedorene Zam, Sorin Ionel Nistor.
Actualitate
Rezultate exit -poll – Alegeri prezidențiale, Turul I. Luptă strânsă pentru locul al doilea în finala prezidențială
Primele rezultate ale exit-poll-urilor arată că Marcel Ciolacu, candidatul PSD, a obţinut 25% din voturi și intră în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Se poartă o luptă strânsă pentru locul al doilea. Elena Lasconi, candidatul USR, s-ar afla pe poziția a doua cu un procent de 18%, urmată îndeaproape de Călin Georgescu, candidat independent, care ar fi obținut 16% din voturi, conform exit-poll-urile anunțate, duminică seară, de principalele televiziuni.
Rezultate exit -poll CURS
Marcel Ciolacu (PSD) 25%
Elena Lasconi (USR) 18 %
Călin Georgescu (independent) 16 %
George Simion (AUR) 14 %
Nicolae Ciucă (PNL) 13 %
Rezultate exit -poll CIRA
Marcel Ciolacu (PSD) 25 %
Elena Lasconi (USR) 18 %
Călin Georgescu (independent) 16 %
George Simion (AUR) 15 %
Nicolae Ciucă (PNL) 14 %
Rezultate exit-poll AVANGARDE
Marcel Ciolacu (PSD) 25 %
Elena Lasconi (USR) 18 %
Călin Georgescu (independent) 16 %
George Simion (AUR) 15 %
Nicolae Ciucă (PNL) 14 %
Rezultate ARA
Marcel Ciolacu (PSD) 27%
Elena Lasconi (USR) 18%
George Simion (AUR) 15%
Călin Georgescu (independent) 14%
Nicolae Ciucă (PNL) 11%
Numărătoarea oficială a voturilor va decide cine intră în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, care va fi în 8 decembrie.
Primul tur al alegerilor prezidențiale în cifre (situația în județul Hunedoara), la închiderea urnelor – ora 21:00
Număr alegători înscriși pe listele permanente -363.541
Votanți pe listele permanente-150.708
Votanți pe listele suplimentare-17.532
Votanți cu urna mobilă- 2.090
Total votanți – 170.330 (dintre care 120.183 în mediul urban, iar 50.147 în cel rural)
Prezență la urne- 46,85 % la sută
-
Actualitatecu o zi in urma
Poliția caută o femeie însărcinată și fiica sa de 2 ani, dispărute din Peștișu Mic
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Intervenție salvatoare la Dobra: Patru pompieri hunedoreni, eroi în timpul liber
-
Actualitatecu 23 de ore in urma
Accident rutier la Geoagiu: Mașină proiectată într-o casă, o femeie salvată de pompieri
-
Actualitatecu 16 ore in urma
FOTO: Accident rutier pe DN 7: Patru răniți transportați la spitale din Orăștie, Deva și Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Activitatea Serviciului Permise și Înmatriculări Hunedoara, afectată de avaria de la RAR. Operațiuni, temporar suspendate
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO: Accident cu patru victime în municipiul Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Acces gratuit la prevenție, diagnostic și monitorizare a bolilor grave pentru persoanele asigurate
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Noapte de foc pentru pompierii hunedoreni