Principatul Transilvaniei, prin Diploma leopoldină (4 decembrie 1691), devine parte a Imperiului Habsburgic, printr-o uniune dinastică. Împăratul Austriei preia și titlul de principe al Transilvaniei. În acest context, Unirea cu Biserica Romei, realizată după modelul aplicat la ruteni prin Uniunea de la Brest (Polonia-1596) și Uniunea de la Ujgorod (Podkarpats’ka Rus-1646), a fost ocazia exprimării conștiinței politice a națiunii române. Aceasta s-a realizat pe baza a două Diplome leopoldine (1699 și 1701) Treptat, au apărut primele comunităţi greco-catolice şi în regiunea Banatului. Numărul lor a crescut semnificativ în anii 1831-1851, astfel încât s-a simţit nevoia înfiinţării unei Eparhii în aceea zonă, care s-a întemeiat la 26 noiembrie 1853 prin Bula pontificală „Apostolicum Ministerium” a Papei Pius al IX-lea (1846-1878). Suveranul pontif a dat şi un edict pentru parohiile care intrau de atunci sub jurisdicţia Episcopiei Lugojului, anterior majoritatea aparţinând de o altă circumscripţie ecleziastică.

Odată cu întemeierea acestei eparhii, a luat fiinţă şi Eparhia de Gherla (actualmente de Cluj-Gherla) iar episcopia de Blaj a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie şi Mitropolie (1853).

A fost urmarea firească a activităţii confesionale şi culturale a ierarhilor şi clerului cărturar al Bisericii Greco-Catolice, care s-au impus în raporturile cu autorităţiile imperiale, militând alături de clerul şi enoriaşii ortodocşi pentru drepturile naţionale, politice şi confesionale ale românilor din Transilvania. Astfel, Arhiepiscopia şi Mitropolia de Alba-Iulia şi Făgăraş avea la început trei dieceze sufragane: Oradea, Gherla şi Lugoj, la care se adaugă mai apoi dieceza de Maramureş (1929). Noua provincie mitropolitană este scoasă de sub jurisdicţia Arhiepiscopiei Romano-Catolice Strigoniu şi pusă sub ascultarea directă a Papei, ceea ce a avut consecinţe benefice pentru lupta de emancipare a românilor.

Încercările de unire cu Biserica Romei a românilor bănăţeni dateză cu mult înainte de Unirea de la 1699-1701. Astfel, în anul 1454, deci după numai 15 ani de la terminarea Conciliului de la Florenţa, unde s-au semnat actele de unire a tuturor Bisericilor, din Răsărit şi din Apus, la care a fost prezent mitropolitul Damian al Moldovei (1437-1447). În părţile Banatului a predicat Ioan de Capistrano (1386-1456). Atunci circa 30.000 de români din zona Caransebeşului au îmbrăţişat crezul Bisericii Romane. Cu tot începutul atât de rodnic, mişcările pentru unire au rămas fără efect, pe de-o parte din cauza vecinătăţii sârbilor ortodocşi, pe de altă parte, din cauza apropierii tot mai rapide a pericolului turcesc, aflat în plină expansiune. Au trecut aproape trei veacuri până când s-a pus din nou problema unirii religioase cu Roma. Începutul celei de-a doua apropieri de Biserica Romei s-a făcut prin informările pe care le-a trimis Curţii de la Viena, în anul 1738, Adalbert Falkenstein, episcopul romano-catolic al Cenadului (1730-1739), despre starea religioasă a românilor bănăţeni, despre apropierea a tot mai mulţi preoţi români, cu credincioşi cu tot, de confesiunea catolică având ca exemplu pe fraţii lor din Transilvania, unde se consolida deja Unirea cu Biserica Romei. Totodată episcopul Falkenstein a propus Vienei înfiinţarea, pentru românii bănăţeni, pe care îi avea deja în păstorire, unei Eparhii catolice de rit oriental, iar pentru preoţii care erau trecuţi la Unire, acordarea tuturor drepturilor de care se bucurau preoţii catolici. Episcopul Nicolae Stanislavich (1739-1750), în anul 1741, propune Curţii de la Viena înfiinţarea fără întârziere a episcopiei pentru românii uniţi, propunând ca reşedinţă episcopală oraşul Lugoj. Materializarea ideilor celor doi ierarhi romano-catolici s-a realizat peste un secol, din cauza războaielor cu turcii în care era implicat Imperiul Habsburgic, precum şi din cauza altor conjuncturi politice. Începând cu anul 1832, când 1200 de credincioşi din satul Chizdia (Coşari) trec la Unirea cu Biserica Romei, începe un curent tot mai puternic de aderare la confesiunea greco-catolică a românilor bănăţeni. După vizitele canonice pe aceste meleaguri ale episcopului Vasile Erdeli al Eparhiei Oradea (1842-1862), şi românii din alte comunităţi au trecut la noua confesiune. Astfel, încă din anul 1848, existau în Banat 22 de parohii unite, iar multe altele aveau planuri de unire.

Ca răspuns la acest entuziasm al românilor bănăţeni, aşa cum s-a arătat, Papa Pius al IX-lea, prin Bula „Apostolicum Ministerium” din 26 noiembrie 1853, a întemeiat Eparhia de Lugoj. Ea se întindea (şi se întinde şi astăzi) peste judeţele: Caraş-Severin, Timiş, Arad, Hunedoara şi peste o parte din judeţul Alba. Episcopii care au păstorit Eparhia Lugojului de-a lungul timpului au fost Alexandru Dobra (1853-1870); Ioan Oltean (1870-1874); Victor Mihaly de Apşa (1875-1895); Demetriu Radu (1897-1903); Vasile Hossu (1903-1912); Valeriu Traian Frenţiu (1913-1922); Alexandru Nicolescu (1922-1935); Ioan Bălan (1935-1959); Ioan Ploscaru (1948-1998); Alexandru Mesian (1994- 2023). Alexandru Dobra a fost confirmat ca ierarh tot de Papa Pius al IX-lea prin Bula papală „Apostolatum officium” din 17 noiembrie 1854, transmisă împăratului Francisc Iosif I (1848-1916), mitropolitului Făgăraș și Alba Iulia, Alexandru Şterca Şuluţiu (1853-1867), clerului şi poporului din Eparhie. La instalarea episcopului Alexandru Dobra, săvârşită în 21 septembrie 1856, în catedrala din Lugoj, au fost de faţă mitropolitul Alexandru Şterca Şuluţiu, episcopul greco-catolic de Oradea, Vasile Erdeli, episcopul romano-catolic transilvănean, Ludovic Hajnold, episcopul romano-catolic al Cenadului, Alexandru Csajaghy.

Este binecunoscut că secolul al XX-lea a fost cel mai aprig veac din istoria Bisericii Creştine. Biserica lui Cristos a fost crunt persecutată. Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, n-a scăpat nici ea de crunta persecuţie din partea conducerii ateo-comuniste instalată la putere în România la 6 martie 1945. În perioada 27-29 octombrie 1948 au fost arestaţi toţi episcopii greco-catolici şi romano-catolici din România. Au urmat apoi: desfinţarea mănăstirilor, arestări de preoţi, de credincioşi, iar pentru greco-catolici arestarea tuturor celor care nu și-au trădat confesiunea. La 1 decembrie 1948, prin Decretul lege nr. 358 a fost desfiinţată Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică. Nici Eparhia de Lugoj n-a fost exceptată de persecuţie. A dat mărturie de credinţă împreună cu întreaga Biserică Greco-Catolică din România. Amintim aici doar câteva nume din Dieceza Lugojului: episcopul Ioan Bălan, care a fost arestat şi trimis la Ciorogârla şi a trecut la cele veșnice în detenție; episcopul Valeriu Traian Frenţiu, care a condus Eparhia Lugojului timp de un deceniu, trecut la cele veșnice în închisoarea de la Sighetul Marmaţiei; episcopul Ioan Ploscaru, închis 15 ani dar a supravieţuit şi, în anul 1964, prin amnistia generală a deţinuţilor politici a fost eliberat. A organizat viaţa Bisericii în condiţiile speciale de clandestinitate, iar în decembrie 1989 a văzut reînvierea Bisericii Române Unite cu Roma când, în calitate de Episcop al Lugojului, a reorganizat în libertate viaţa pastorală a credincioşilor. Alexandru Mesian a urmat studii teologice în clandestinitate (1960-1965). A fost hirotonit preot (1965), devenind vicar general al Episcopiei Maramureșului (1990-1994), episcop coadjutor al Episcopiei Lugojului (1994-1995), episcop al Eparhiei Lugoj (1995-2023).

Astăzi, PS Călin Ioan Bot păstorește Eparhia Lugojului, fiind născut la 24 iulie 1970. A studiat teologia la Institutul Teologic „Sf. Ioan Evanghelistul” Cluj-Napoca (1991-1995), diacon apoi preot (1995), rector al Seminarului Teologic Eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul” Cluj-Napoca (2005-2017), vicar general al Eparhiei Greco-Catolice Cluj-Gherla (2017-2020), episcop auxiliar al Episcopiei Greco Catolice Lugoj (2020-2023).

În județul Hunedoara, cu zone adiacente din județele Alba și Caraș-Severin, sunt în slujba credincioșilor protopopiatele Deva cu 11 parohii, în frunte cu pr. prot. Ceciliu Micu; Orăștie cu 9 parohii, în frunte cu pr. prot. Siviu Bindea; Hațeg cu 5 parohii, în frunte cu pr. prot. Doinel Preda; Lupeni cu 5 parohii, în frunte cu pr. prot. Adrian Nagy și Sarmizegetusa cu 4 parohii, în frunte cu pr. prot. Flavius Jurca. Date semnificative privind Biserica Română Unită cu Roma Episcopia Lugoj pot fi consultate pe site-ul episcopialugoj.ro. L-am folosit pentru documentare, alături de alte surse bibliografice.

Dr. Gheorghe Firczak