Actualitate
Ansamblul Folcloric „Silvana” își redeschide porțile pentru noi membri

Tinerii iubitori de dans popular sunt invitați să se înscrie în Ansamblul Folcloric „Silvana” al Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva. Startul înscrierilor la cursuri se dă de marți, 1 octombrie 2024.
Astfel, cei interesați sunt așteptați în zilele de marți și joi, începând cu ora 16:00, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, etajul 3, Sala „Silvana”.
Duc mai departe tradițiile, de aproape o jumătate de secol
Ansamblul Folcloric „Silvana” este ansamblul reprezentativ al orașului Deva. A fost înființat în urmă cu aproape o jumătate de secol și are în componență tineri, băieți și fete, din Deva sau din împrejurimi, pasionați de dansuri populare, care duc, cu mândrie, mai departe frumoasele tradiții românești. Anul viitor, remarcabila formație artistică împlinește 50 de ani de existență.
„În decursul timpului, ansamblul a luat parte la nenumărate festivaluri, naționale și internaționale, dintre care amintim: Italia, Egipt, Grecia, Franța, Belgia, Cehia; unde a obținut premii și distincții notabile, dar mai presus de orice, de fiecare data, a câștigat aprecierea publicului. Chiar în acest an, ansamblul a participat la Festivalul Internațional de Folclor „Balkanika”, în capitala Albaniei, Tirana. Prin participarea la cursurile de dans popular, tinerii au șansa de a învăța sau aprofunda cunoștințele despre tradițiile, portul și dansul popular românesc, toate acestea într-un cadru organizat și în cele mai bune condiții”, arată reprezentanții Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.

Sursa foto: Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva/Facebook
Detalii pot fi obținute de la instructorul – coregraf al Ansamblului Folcloric „Silvana”, Andrei Gabor, la numărul de telefon: 0721.831.339.
Actualitate
Șapte incendii de vegetație uscată, într-o singură zi. Pompierii reamintesc că arderea miriștilor este interzisă

Șapte incendii de vegetație uscată, pășune, mărăciniș și deșeuri menajere, au fost înregistrate, pe parcursul zilei de astăzi, în județul Hunedoara.
Pentru stingerea incendiilor, au intervenit pompierii din cadrul subunităților Hunedoara, Deva, Orăștie, Lupeni și Ilia.

Sursa foto: ISU Hunedoara
“Arderile necontrolate s-au manifestat pe aproximativ 15 hectare și au avut loc pe raza localităților Bretea Mureșană, Cozia, Hașdat, Lupeni, Deva, Hunedoara și Orăștie. Cea mai mare suprafață afectată s-a înregistrat între Orăștie și Romos – circa 10 hectare de teren. Din fericire, în urma acestor evenimente nu s-au înregistrat victime”, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Pompierii hunedoreni atrag, din nou, atenția asupra faptului că, în județul Hunedoara, este interzisă arderea miriștilor, vegetației uscate și a resturilor vegetale, indiferent de forma de proprietate a terenului.
Actualitate
Senatorul Călin Petru Marian (PNL): „Îmi doresc să fiu cât mai aproape de cetățeni”

Senatorul PNL Călin Petru Marian a anunțat că a început activitatea și la biroul senatorial din Deva, unde îi așteaptă pe cetățeni în audiențe.
„Am început activitatea și la Biroul senatorial din Deva, situat pe B-dul Decebal, Bl P. Parter. Îmi doresc să fiu cât mai aproape de cetățeni și vă adresez și pe această cale invitația de a veni la audiențe pentru a-mi împărtăși sugestiile, propunerile și problemele care vă preocupă. Cred cu tărie că doar prin dialog deschis și colaborare putem găsi soluții reale pentru comunitatea noastră. Vă aștept cu drag și cu toată deschiderea pentru a face împreună pași concreți pentru dezvoltarea comunității noastre!”, a notat pe pagina sa de Facebook, senatorul PNL Călin Petru Marian.
Biroul senatorial este deschis de luni până vineri, între orele 14:00 – 16:00.

Sursa foto: Călin Petru Marian/Facebook
Actualitate
FOTO| Căsuțe pentru pisicile fără stăpân, montate în orașul Călan

Autoritățile locale din orașul Călan au montat adăposturi pentru pisoii din stradă.
Primele căsuțe pentru felinele fără stăpân au fost montate ieri.
“Am montat alături de colegii de la Administrarea Domeniului Public adăposturi pentru pisicile fără stăpân din Orașul Călan. Solicitările din partea cetățenilor au fost auzite, ascultate și puse în practică”, a scris, pe rețeaua de socializare, Cristina Chivu, administratorul public al orașului Călan.
Reprezentanții administrației publice locale au făcut un apel la responsabilitate, cetățenii fiind rugați să aibă grijă de aceste căsuțe, dar și de suflețelele care le vor ocupa.
“Vă amintesc că animalele de companie nu sunt jucării, și după ce copilul se plictisește de ele pot fi aruncate în stradă. Din păcate adăpostul public se ocupă doar de gestionarea câinilor fără stăpân, și pisicile fără adăpost devin o problemă”, a mai scris, pe Facebook, Cristina Chivu, administratorul public al orașului Călan.
Inițiativa a fost apreciată de localnici.
Sursa foto: Cristina Chivu/Facebook
- Actualitatecu 2 zile in urma
Tânăr de 25 de ani, decedat pe ruta Hunedoara-Deva
- Stiri nationalecu 2 zile in urma
Delgaz Grid: Peste 1.400 de cazuri de potențial consum fraudulos de gaze naturale și energie electrică, identificate în 2024
- Actualitatecu o zi in urma
Rezultatele remarcabile obținute de elevii Liceului de Arte „Sigismund Toduță” din Deva la prima ediție a concursului „Tudor Ciortea”
- Actualitatecu 2 zile in urma
Acțiune de amploare pentru găsirea unui bărbat dispărut în județul Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Adrian David, directorul CAS Hunedoara: „Un sistem unitar de sănătate la nivel european este tot mai aproape de realitate”
- Actualitatecu o zi in urma
Flagrant în Petroșani: Peste 14 kilograme de canabis, trimise din Spania, capturate de polițiști și procurori
- Actualitatecu 2 zile in urma
Corvinul își continuă pregătirile la Mogoșoaia
- Actualitatecu 2 zile in urma
Bărbat dat dispărut. Poliția solicită sprijinul populației