Actualitate
Ansamblul Profesionist „Drăgan Muntean” a oferit hunedorenilor un spectacol de excepție
Reprezentanții Ansamblului Profesionist „Drăgan Muntean” au emoționat publicul hunedorean, prin cântece patriotrice, scenete tematice și dansuri populare. Toate aceste „ingrediente” au făcut parte din spectacolul extraordinar, intitulat „Unire-n cuget și-n simțiri”, susținut de membrii ansamblului, cu ocazia Micii Uniri.
Mica Unire a fost marcată și la Deva, și cum altfel s-ar fi putut mai bine, decât prin cântecul românesc, dansuri și scenete, care să sensibilizeze hunedorenii. Lucru pe care interpreții de muzică populară au reușit să îl facă. Sala Teatrului de Artă Deva a fost arhiplină. Oameni veniți din toate colțurile județului au dorit să sărbătorească această zi alături de Ansamblul Profesionist „Drăgan Muntean”. „Este o seară minunată. Am doar cuvinte de laudă la adresa organizatorilor și a artiștilor, care ne-au făcut, preț de câteva ore, să tresărim, să vibrăm alături de ei, prin cântecele și scenetele pe care ei le-au pregătit. Foarte frumos, îi felicit și le mulțumesc!”, a spus Elena Popa. Iar mulțumirea publicului a fost vizibilă, mai ales prin aplauzele cu care cei prezenți i-au răsplătit pe artiști, dar și prin emoția cu care au cântat alături de interpreții de muzică populară.
Moș Ion Roată și Cuza, prezenți pe scena din Deva
Dansatorii Ansamblului Profesionist „Drăgan Muntean” au fost, pentru o seară, înfăptuitorii Micii Uniri. Moș Ion Roată, chiar și Alexandru Ioan Cuza au urcat pe scena instituției de cultură, aducând în fața hunedorenilor câteva scenete esențiale din istorie. Tinerii dansatori au fost adevărați profesioniști, jucând cu emoție și trăire fiecare rol pe care l-au avut. Ajutor de nădejde al dansatorilor au fost, ca de obicei, coregraful Mircea Resiga și scenograful Mariana Lemneață.
Cântece patriotice, cu lacrimi de emoție
În cadrul acestui spectacol au fost prezenți artiștii Mariana Anghel, Ovidiu Olari, Ovidiu Homorodean și Cristian Fodor, acompaniați de orchestra ansamblului, condusă de profesor dirijor George Cîlțea. „Am gândit spectacolul într-un mod dinamic, aducând în fața publicului atmosfera din acele vremuri. A fost un eveniment de suflet, iar acest lucru a fost simțit și de către hunedorenii, care au cântat alături de noi cântecele patriotice, semn că am reușit să ajungem la sufletele lor. Cu toții am retrăit momente importante din istoria noastră”, a declarat Cristian Fodor, managerul Ansamblului Profesionist „Drăgan Muntean”. Emoțiile i-au cuprins și pe artiști, iar Cristian Fodor, un adevărat patriot, chiar a plâns în timp ce interpreta una dintre melodii.
În încheierea spectacolului „Unire-n cuget și-n simțiri”, artiștii, împreună cu cei prezenți la eveniment au încins Hora Unirii, mai întâi în foaierul Teatrului de Artă, iar apoi în fața instituției de cultură.
Actualitate
Hunedoara găzduiește etapa preliminară a unei competiții naționale de robotică
În acest sfârșit de săptămână, Hunedoara devine un centru al inovației și creativității tehnologice, găzduind etapa preliminară a unei competiții naționale de robotică. Evenimentul se desfășoară sâmbătă și duminică, 11-12 ianuarie, în Sala de Sport a Liceului Teoretic „Traian Lalescu” și reunește 18 echipe de robotică din 10 județe ale țării, reprezentând școli din vestul și sudul României.
Programul competiției
Evenimentul începe în ambele zile la ora 11:00, iar meciurile propriu-zise se vor desfășura după următorul program:
12:00 – 13:30: prima sesiune de meciuri;
14:30 – 16:45: a doua sesiune de meciuri.
Publicul are acces gratuit, fiind invitat să participe și să susțină echipele tinere în această competiție captivantă.
Organizatori locali și spirit de echipă
Competiția este organizată de echipele de robotică din Hunedoara, RavenTech HD și RobotX Hunedoara, care joacă un rol esențial în promovarea educației STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică) în rândul elevilor din comunitate.
Această etapă preliminară este o oportunitate de a celebra inovația, pasiunea pentru tehnologie și spiritul de echipă, oferindu-le participanților șansa de a se califica pentru etapele superioare ale competiției naționale.
Hunedoara își reconfirmă astfel statutul de oraș implicat în educația de excelență și în dezvoltarea competențelor tehnice ale tinerei generații.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA HUNEDOARA
Actualitate
Colectare gratuită a brazilor de Crăciun în Deva: O inițiativă pentru un oraș mai curat și mai verde
Primăria Municipiului Deva, prin Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală (SPIGM), a demarat colectarea gratuită a brazilor de Crăciun de la locuitorii orașului. Scopul acestei inițiative este gestionarea responsabilă a deșeurilor și transformarea pomilor de iarnă în compost, o soluție ecologică ce contribuie la protejarea mediului.
Cum se realizează colectarea?
Pentru o desfășurare eficientă, cetățenii sunt invitați să depoziteze brazii după cum urmează:
În zonele de blocuri: Brazii pot fi lăsați lângă punctele de colectare a deșeurilor menajere.
În zonele de case: Locuitorii sunt rugați să plaseze pomii în fața locuinței și să trimită un mesaj la numărul de telefon 0721472118, indicând adresa exactă (strada și numărul casei).
Programul de colectare
Colectarea se efectuează de luni până sâmbătă, iar locuitorii sunt încurajați să respecte indicațiile pentru a evita deteriorarea spațiilor verzi, a trotuarelor sau a căilor de acces.
Beneficiile inițiativei
După colectare, brazii sunt transformați în compost, o soluție prietenoasă cu mediul, care sprijină reciclarea naturală și promovează sustenabilitatea.
Primăria Deva mulțumește cetățenilor pentru sprijinul acordat acestui proiect și pentru implicarea activă în menținerea orașului curat și responsabil față de natură.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA
Actualitate
Accident pe trecerea de pietoni. O femeie și un minor au fost răniți
Accident pe trecerea de pietoni. O femeie și un minor au fost răniți
Astăzi, în jurul orei 7:50, Poliția Orașului Petrila fost sesizată cu privire la producerea unui eveniment rutier.
Din primele cercetări, se pare că un bărbat în vârstă de 53 de ani, din municipiul Petroșani, care conducea un autoturism pe strada Republicii, din Petrila, nu ar fi acordat prioritate unei femei în vârstă de 27 de ani, din Petrila și unui minor în vârstă de 9 ani, care erau angajați în traversarea străzii pe trecerea de pietoni. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea celor doi pietoni, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Licitația pentru întreținerea drumurilor județene, contestată fără succes
-
Actualitatecu o zi in urma
Cod galben de vânt și viscol la munte
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Atenție, șoferi! Lucrări de montare parapet median pe A1 Sibiu -Deva. Se circulă cu restricții
-
Stiri nationalecu 2 zile in urma
Râs căzut într-o fântână, în Masivul Parâng, salvat de salvamontiști
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Hunedorenii pot achita taxele și impozitele locale: Opțiuni extinse de plată, inclusiv online
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Protest la Penitenciarul Deva, vineri, față de Ordonanța „Trenuleț”
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Atenționare meteo – Cod galben de vânt puternic în Munții Apuseni și în Carpații Orientali
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Noutăți din tabăra Corvinului