
Una dintre cele mai frumoase cântăreţe din România va fi prezentă, mâine seară, în cel mai tare local din Transilvania, aflat în incinta Complexului „Băile Daco – Romane”
Artişti numai „unu şi unu” vin, în fiecare sâmbătă seară, la Clubul Tarabostes din staţiunea Geoagiu – Băi. După Smiley, Alex Velea şi Andreea Bănică, a venit rândul unei alte celebre interprete din România să susţină un concert live în acest local situat în incinta Complexului „Băile Daco – Romane”, căruia i se mai spune şi „Constineştiul Transilvaniei” pentru petrecerile reuşite de până acum, dar şi pentru numărul mare de tineri care aleg această locaţie pentru a se distra cu adevărat.
Considerată a fi una dintre cele mai frumoase cântăreţe din ţară, Antonia va fi prezentă, mâine seară, de la ora 22:00, în Clubul Tarabostes din Geoagiu – Băi, acolo unde va susţine un concert extraordinar live. Printre melodiile pe care le-a pregătit pentru fanii ei se numără „Morena”, „Shake it Mamma” (cu Tom Boxer), „Marionette”, „Pleacă” (cu trupa Vunk), „Jameia”, „Marabou” şi, cea mai nouă piesă a ei, „Nu stau în Hawaii”.
Animatoare şi promoţii la bar
Aşa cum se obişnuieşte deja, la Clubul Tarabostes distracţia va fi garantată şi mâine seară, de la petrecerea de neratat nelipsind animatoarele şi super promoţiile la bar. DJ Alexandru Eftimie va mixa cele mai tari piese ale momentului, iar MC Fan (Radio 21) va întreţine atmosfera la cele mai înalte cote până spre dimineaţă. Preţul unui bilet de intrare este de 20 de lei, iar pentru rezervări se poate suna la 0722.488.123.
Clubul Tarabostes se află în incinta Complexului „Băile Daco – Romane” din staţiunea Geoagiu – Băi. Localul oferă tinerilor în fiecare sâmbătă seară spectacole susţinute de DJ de renume şi cei mai mari artişti din România, aduşi printr-un parteneriat cu Radio 21 România.