Connect with us
Data: 21/04/2025
.

Actualitate

Anul universitar, bun pentru UPET

Publicat

pe

Anul universitar 2023-2024 s-a încheiat. A fost un an bun din toate punctele de vedere. Au fost efectuate o serie de poroiecte de investiții atât în ceea ce privește infrastructura universitară, cât și în ceea ce privește confortul studenților.

Prof. univ. dr. ing. Mihai Sorin Radu, rectorul Universității din Petroșani, spune că investițiile vor continua la instituția de învățământ superior și se dorește concretizarea proiectului în ceea ce privește modernizarea bazei sportive.

Anul universitar 2023-2024 a fost unul bun în care am încheiat o serie de proiecte pe Programul Operațional Regional și am dezvoltat altele pe PNRR. Continuăm să dezvoltăm proiectul de consorții europene EURECA PRO, multe granturi și proiecte de cercetare. Am câștigat acum mai multe graturi pe Orizont 2020, proiecte cu mediul economic, proiecte cu Ministerul Cercetării în cadrul Grantului de Excelență. ca și anul trecut ne îndreptăm către proiecte finanțate astfel încât să creștem universitatea, să modernizăm universitatea și să pregătim studenții și cadrele didactice pentru digitalizare și informatizare. Să căutăm prin ceea ce facem ca studentul să fie aici nu doar pentru programul de studiu, cercetare cât și într-un cadru ambiant. Mai sunt studenți care nu au finalizat anii terminali urmând ca în septembrie să își mai dea eventualele examene și să își susțină proiectele de diplomă și atunci vom completa mult mai bine și locurile de la master”, a declarat prof. univ. dr. ing. Mihai Sorin Radu, rectorul Universității din Petroșani.

Un mare proiect care încă așteaptă a fi finanțat este acela al modernizării bazei sportive de la Universitatea din Petroșani, însă se așteaptă finanțarea din partea CNI.

Ne-am dorit, însă deocamdată ducem lipsă de bani, să începem lucrările la baza sportivă. Acest proiect va fi finanțat prin Compania Națională de Investiții. Toate actele sunt finalizate, așteptăm doar să intre pe lista de finanțare”, a mai precizat sursa citată.

Universitatea din Petroșani se dezvoltă în fiecare an academic. De la amfiteatre și laboratoare, la căminele studențești sau cantină, toate aceste lucruri au fost posibile printr-o muncă în echipă.

Advertisement

FOTO: ARHIVĂ

Actualitate

Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 23 – 25 aprilie, în județul Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, în perioada 23 -25 aprilie 2025, în câteva localități din județul Hunedoara.

Ziua / Data

Localitatea, strada afectată

Orar

Miercuri, 23 Aprilie 2025

Advertisement
Vulcan, str. Catedralei, Schitul Sf. Nicolae

09:00 – 17:00

Joi, 24 Aprilie 2025

Bacea, Cuieș, Ulieș, Gothatea, Gurasada (parțial), Boiu de Jos, Boiu de sus, Cărmăzănești, Dănulești

09:00 – 16:00

Vulcan, str. Catedralei, Schitul Sf. Nicolae

09:00 – 17:00

Toplița

Advertisement

09:00 – 17:00

Vineri, 25 Aprilie 2025

Hășdat (parțial: circuitul spre biserica)

09:00 – 17:00

Vulcan, str. Catedralei, Schitul Sf. Nicolae

09:00 – 17:00

Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de siguranță pentru protejarea consumatorilor și colegilor noștri. Regretăm neplăcerile resimțite, în cazurile în care aceste lucrări vă perturbă temporar activitățile”, transmit reprezentanții companiei.

Advertisement

Lista întreruperilor programate se regăsește şi pe site-ul www.reteleelectrice.ro şi poate fi consultată în secțiunea Întreruperi programate.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Activități de tragere în poligonul de la Bârcea Mică

Publicat

pe

Redactat de

În poligonul cu destinație specială de la Bârcea Mică, de lângă Deva, vor avea loc, mâine, activități de tragere.

“Unitatea Militară 02332 aduce la cunoștința cetățenilor că marți, 22 aprilie 2025, între orele 09:00-15:30, va efectua activități de tragere în poligonul cu destinație specială Bârcea Mică. Accesul populației în zona poligonului este interzis în timpul executării activității de tragere”, se arată într-un comunicat transmis de Compartimentul de presă al Primăriei Muncipiului Deva.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Acțiuni ferme ale polițiștilor rutieri în trafic: șoferi fără permis, viteze excesive și conducere sub influența alcoolului sancționate drastic

Publicat

pe

Redactat de

 

Polițiștii rutieri hunedoreni au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, o serie de acțiuni intensificate în trafic. Controalele au vizat prevenirea accidentelor rutiere și identificarea celor care pun în pericol siguranța circulației publice. În urma acestor activități, au fost constatate mai multe încălcări ale legislației rutiere.

Un tânăr, în vârstă de 18 de ani, a fost surprins, sâmbătă, la volanul unui autoturism pe DJ 687C, în localitatea General Berthelot, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie. Un caz similar a fost depistat la Hațeg, unde un alt tânăr, tot de 18 ani, a fost prins conducând un autoturism, chiar dacă avea dreptul de a conduce suspendat.

În aceeași zi, pe DN 76, la Vălișoara, a fost depistat un conducător auto în vârstă de 24 de ani, care, potrivit polițiștilor, nu poseda permis de conducere valabil pe teritoriul României și nu avea dreptul legal de a conduce pe teritoriul țării. Viteza cu care se deplasa – 107 km/h într-o zonă limitată la 50 km/h – a atras atenția radarului, iar polițiștii l-au oprit și au întocmit dosar penal pentru conducere fără permis.

Tot sâmbătă, pe raza comunei Lăpugiu de Jos, un bărbat de 55 de ani a fost depistat conducând un autoturism fără numere de înmatriculare. Verificările au arătat că vehiculul nu era înmatriculat, faptă ce a condus la întocmirea unui dosar penal pentru punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat. De asemenea, la Lupeni, un tânăr de 25 de ani a fost surprins de polițiști conducând fără a deține permis de conducere. Și în acest caz, a fost întocmit dosar penal pentru conducere fără permis.

Advertisement

La Petrila, un bărbat de 49 de ani a fost depistat în timp ce conducea sub influența băuturilor alcoolice, cu o concentrație de 1,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar cercetările continuă pentru stabilirea alcoolemiei, în cauză fiind întocmit dosar penal.

Un alt caz de conducere sub influența alcoolului a fost descoperit de polițiști duminică, 20 aprilie, în municipiul Vulcan, unde un bărbat de 50 de ani, din Vulcan, a fost înregistrat de aparatul etilotest cu o valoare de 0,53 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care s-au recoltat probe biologice, în cauză fiind întocmit dosar penal.

Polițiștii transmit un mesaj ferm: nu va fi tolerată nicio abatere care ar putea pune în pericol viețile participanților la trafic. Astfel de acțiuni vor continua, iar cei care ignoră legea vor fi trași la răspundere conform prevederilor legale.

Citeste mai mult ...

ANGAJARE

Alpaccess angajeaza schelari in Deva. Oferim: contract pe durata nedeterminata, tichete de masa. Relatii la telefon: 0752.421.764.

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate