Connect with us
Data: 16/01/2025
.

Actualitate

Apa Prod a câştigat 106 milioane de euro pentru extinderea reţelelor de apăşi canal din judeţ

Publicat

pe

Continuă investiţiile: după ISPA, avem fonduri de coeziune

Până la sfârşitul anului 2016, circa 95 la sută dintre locuitorii judeţului Hunedoara din mediul urban vor avea apăşi canalizare în propriile locuinţe. Totul va fi posibil prin intermediul unui proiect derulat de operatorul regional Apa Prod SA Deva, împreună cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Aquaprest.

Lucrările vor aduce apa şi canalizarea în aproape toate localităţile urbane din judeţ

Lucrările vor aduce apa şi canalizarea în aproape toate localităţile urbane din judeţ

Proiectul prevede extinderea reţelelor de canalizare şi apă în toate aglomerările urbane cu o populaţie mai mare de 10.000 de locuitori din judeţul Hunedoara, fiind finanţat din fonduri nerambursabile de coeziune. Valoarea totală a proiectului este de circa 106 milioane de euro (599,18 milioane de lei), iar contractul de finanţare a fost semnat în luna februarie 2013. Până acum, în judeţul Hunedoara au mai fost executate lucrări de alimentare cu apăşi reţele de canalizare în sumă de 120 milioane euro, prin programele ISPA şi SAMTID.

Sistem de control al reţelelor de apă

Prin această investiţie, una dintre cele mai mari din acest domeniu, reţele de apăşi canalizare vor fi extinse în şase oraşe şi municipii, Deva, Hunedoara, Brad, Simeria, Haţeg şi Călan, şi peste 10 localităţi rurale aflate în suburbiile acestora. „Contractul este finanţat de Comunitatea Europeană cu 449,85 milioane lei – adică 92,8 la sută, fonduri nerambursabile. Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Aquaprest va contribui cu o cofinanţare de 0,97 la sută, adică 4,5 milioane lei, iar SC ApaProd SA Deva cu 6 la sută din costuri, adică 29,97 milioane lei. Mai avem de parcurs o singură etapă şi vom putea spune că aproape 99 la sută din populaţia judeţului are acces la reţelele de apă şi canalizare”, a declarat, ieri preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Moloţ, când a prezentat proiectul.
Pe lângă creşterea calităţii serviciilor publice de apăşi canalizare, în condiţiile unor tarife acceptabile pentru populaţia judeţului Hunedoara, acest proiect presupune şi implementarea unui sistem SCADA, cu autorul căruia vor fi reduse pierderile, iar operatorul de apă va avea un control foarte strict al reţelelor.

Victor Arion

Victor Arion

„Prin acest sistem, vom şti exact de câtă apă este nevoie, la orice moment al zilei, cât comsumă locatarii de la blocuri. În acest fel, vom evita săţinem reţeaua sub presiune atunci când nu este nevoie şi vom elimina eficient apele uzate. În plus, vom evita toate pierderile din reţea”, a declarat Victor Arion (foto mic), directorul SC ApaProd SA Deva.

Staţii de epurare sau tratare, (re) construite

Advertisement

Pe de altă parte, proiectul câştigat de Apa Prod SA mai prevede şi reconstrucţia staţiilor de epurare a apelor uzate din Deva, Hunedoara şi Călan. În acest fel, toate oraşele din judeţul Hunedoara vor avea staţii de epurare cu trepte terţiare, ceea ce va permite ca apa epuratăşi evacuată în râuri să fie la parametrii ceruţi de standardele de mediu, putând fi folosită direct în alte procese tehnologice. În plus, prin această investiţie, vor fi reabilitate staţiile de tratare, a rezervoarelor şi staţiilor de pompare apa din oraşele Deva, Hunedoara, Brad, Haţeg, Călan şi Simeria. Potrivit conducerii SC Apa Prod SA, contractul pentru lucrările de reconstrucţie a staţiilor de epurare din Deva şi Hunedoara este în derulare şi a fost câştigat de Compania Strabag din Austria.

De asemenea, beneficiarii proiectului caută executanţi pentru alte cinci contracte de lucrări ce sunt incluse în acest proiect, fiind în derulare procedurile de achiziţie publică. Acestea vizează construirea şi reabilitarea aducţiunilor de apă brută, a rezervoarelor şi staţiilor de pompare apă din Hunedoara, Haţeg şi Călan, dar şi a captărilor din Deva, Simeria şi Brad. Sunt în derulare licitaţiile şi construcţia unei noi staţii de epurare în Călan şi cea a platformelor de depozitare a nămolului provenit de la staţiile din Deva şi Hunedoara.

În ceea ce priveşte majorarea tarifului la apa potabilă furnizată hunedorenilor, creştere ce a fost practicată la implementarea în judeţ a programelor ISPA şi SAMTID, conducerea operatorului regional a afirmat că aceasta va exista, însă va fi mai mult cerută de rata inflaţiei. „Noi, în fiecare an, la 1 iunie, propuneam ajustarea tarifului la apă potabilă în funcţie de inflaţie. Nu cred că vom avea măriri ale preţului chiar în fiecare an, însă acestea vor fi, dar sperăm că vor dispărea în viitor”, a declarat Victor Arion, directorul Apa Prod SA Deva.

[notification type=”standard”]

Vine rândul şi comunelor hunedorene

Advertisement

Pentru că, până acum, doar oraşele şi municipiile din judeţ au beneficiat de fonduri substanţiale pentru reabilitarea reţelelor de apăşi canalizare, a venit vremea ca şi localităţile rurale să primească bani nerambursabili pentru această infrastructură. Conducerea SC Apa Prod SA Deva susţine că în acest moment se află în stadiul de realizare al unui Master Plan care va sta la baza unui proiect ce va fi depus pe POS Mediu 2 şi va viza investiţii în reţelele de apăşi canal în comunele hunedorene. „În această săptămână am demarat un program cu toate primăriile de comune. Specialiştii noştri se deplasează în teritoriu pentru a vedea care este stadiul reţelelor de apăşi canal de aici, ce proiecte au fost executate până în prezent şi care este necesarul de investiţii. Cu ajutorul acestor date, până la sfârşitul anului, vrem să realizăm un studiu de fezabilitate care să cuprindă toate investiţiile ce trebuie realizate în aceste comune”, a afirmat Victor Arion, directorul SC Apa Prod SA Deva.

[/notification]

Actualitate

Liga 3 – Seria 9: Rezultate, program și clasament

Publicat

pe

Redactat de

Echipe participante

CSC GHIRODA

TIMIȘUL ȘAG

MINERUL LUPENI

PROGRESUL PECICA

Advertisement

LOTUS FELIX

GLORIA CERMEI

CSC PECIU NOU

POLI TIMIȘOARA

VIITORUL ARAD

Advertisement

AVÂNTUL PERIAM

Etapa 1 (30-31 aug.)

GHIRODA – PERIAM 1-1

ȘAG – ARAD 0-1

LUPENI – TIMIȘOARA 2-2

Advertisement

PECICA – PECIU 1-0

FELIX – CERMEI 1-0

Etapa 2 (67 sep.)

PERIAM – CERMEI 3-1

PECIU – FELIX 1-0

Advertisement

TIMIȘOARA – PECICA 1-1

ARAD – LUPENI 0-0

GHIRODA – ȘAG 6-1

Etapa 3 (13-14 sep.)

ȘAG – PERIAM 4-1

Advertisement

LUPENI – GHIRODA 4-2

PECICA – ARAD 3-0

FELIX – TIMIȘOARA 2-1

CERMEI – PECIU 1-5

Etapa 4 (20-21 sep.)

Advertisement

PERIAM – PECIU 0-2

TIMIȘOARA – CERMEI 1-0

ARAD – FELIX 1-2

GHIRODA – PECICA 0-1

ȘAG – LUPENI 0-1

Advertisement

Etapa 5 (27-28 sep.)

LUPENI – PERIAM 1-1

PECICA – ȘAG 0-1

FELIX – GHIRODA 0-1

CERMEI – ARAD 0-2

Advertisement

PECIU – TIMIȘOARA 2-2

Etapa 6 (45 oct.)

PERIAM – TIMIȘOARA 0-3

ARAD – PECIU 1-3

GHIRODA – CERMEI 2-1

Advertisement

ȘAG – FELIX 0-1

LUPENI – PECICA 0-1

Etapa 7 (11-12 oct.)

PECICA – PERIAM 0-0

FELIX – LUPENI 0-1

Advertisement

CERMEI – ȘAG 1-0

PECIU – GHIRODA 3-1

TIMIȘOARA – ARAD 0-0

Etapa 8 (1819 oct.)

PERIAM – ARAD 1-2

Advertisement

GHIRODA – TIMIȘOARA 2-1

ȘAG – PECIU 0-3

LUPENI – CERMEI 2-1

PECICA – FELIX 1-0

Etapa 9 (25-26 oct.)

Advertisement

FELIX – PERIAM 1-0

CERMEI – PECICA 2-1

PECIU – LUPENI 0-0

TIMIȘOARA – ȘAG 1-0

ARAD – GHIRODA 1-2

Advertisement

Etapa 10 (1-2 noi.)

PERIAM – GHIRODA 0-1

ARAD – ȘAG 0-1

TIMIȘOARA – LUPENI 0-1

PECIU – PECICA 4-1

Advertisement

CERMEI – FELIX 2-0

Etapa 11 (8-9 noi.)

CERMEI – PERIAM 2-1

FELIX – PECIU 0-0

PECICA – TIMIȘOARA 1-0

Advertisement

LUPENI – ARAD 0-0

ȘAG – GHIRODA 1-1

Etapa 12 (15-16 noi.)

PERIAM – ȘAG 2-4

GHIRODA – LUPENI 3-2

Advertisement

ARAD – PECICA 3-1

TIMIȘOARA – FELIX 1-0

PECIU – CERMEI 1-2

Etapa 13 (22-23 noi.)

PECIU – PERIAM 10-0

Advertisement

CERMEI – TIMIȘOARA 0-3

FELIX – ARAD 0-1

PECICA – GHIRODA 1-0

LUPENI – ȘAG 4-0

Etapa 14 (29-30 noi.)

Advertisement

PERIAM – LUPENI 1-1

ȘAG – PECICA 1-2

GHIRODA – FELIX 2-0

ARAD – CERMEI 1-1

TIMIȘOARA – PECIU 3-0

Advertisement

Etapa 15 (6-7 dec.)

TIMIȘOARA – PERIAM 2-1

PECIU – ARAD 3-0

CERMEI – GHIRODA 2-2

FELIX – ȘAG 1-0

Advertisement

PECICA – LUPENI 1-1

Etapa 16 (28 feb. – 1 mar.)

PERIAM – PECICA

LUPENI – FELIX

ȘAG – CERMEI

Advertisement

GHIRODA – PECIU

ARAD – TIMIȘOARA

Etapa 17 (7-8 mar.)

ARAD – PERIAM

TIMIȘOARA – GHIRODA

Advertisement

PECIU – ȘAG

CERMEI – LUPENI

FELIX – PECICA

Etapa 18 (14-15 mar.)

PERIAM – FELIX

Advertisement

PECICA – CERMEI

LUPENI – PECIU

ȘAG – TIMIȘOARA

GHIRODA – ARAD

Clasament

Advertisement

1. PECIU 15 9 3 3 37-12 25 30
2. GHIRODA 15 8 3 4 26-19 7 27
3. PECICA 15 8 3 4 16-13 3 27
4. TIMIȘOARA 15 7 4 4 21-12 9 25
5. LUPENI 15 6 7 2 20-12 8 25
6. ARAD 15 5 4 6 13-17 -4 19
7. FELIX 15 6 1 8 8-12 -4 19
8. CERMEI 15 5 2 8 16-25 -9 17
9. ȘAG 15 4 1 10 13-25 -12 13
10. PERIAM 15 1 4 10 12-35 -23 7
Citeste mai mult ...

Actualitate

Guvernul a decis: Noile alegeri prezidențiale vor avea loc pe 4 mai

Publicat

pe

Redactat de

Guvernul României a aprobat, astăzi, ca primul tur al noilor alegeri prezidențiale să aibă loc pe data de 4 mai. Totodată, Executivul a stabilit și ca votul în străinătate să se desfășoare trei zile, secțiile de vot urmând să se închidă în 4 mai, la ora 21:00, ora României, nu la cea locală, cum era până acum.

“Actele normative care stabilesc data alegerilor prezidențiale au fost aprobate. (…) Au fost emise două hotărâri de Guvern și o Ordonanță de urgență. Hotărârile de Guvern premerg această ordonanță de urgență și stabilesc data alegerilor: 4 mai 2025, alegeri prezidențiale și locale în anumite UAT-uri.(…) Pentru cele două scrutine va fi utilizată aceeași infrastructură electorală ca și în anul precedent 2024 tocmai pentru asigurarea fluidității, transparenței și corectitudinii procesului de votare, a anunțat, după ședința de Guvern, purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

Și Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a informat că, ziua de duminică, 4 mai 2025, a fost stabilită ca dată pentru alegerea Preşedintelui României. De asemenea, ziua de duminică, 4 mai 2025, a fost stabilită ca dată pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale parţiale pentru președintele Consiliului Județean Bihor și pentru primari în circumscripțiile electorale prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului privind stabilirea datei alegerilor locale parţiale pentru preşedintele Consiliului judeţean Bihor şi pentru primari în unele circumscripţii electorale.

Reamintim faptul că, reluarea alegerilor prezidențiale în luna mai 2025 vine după ce judecătorii Curții Constituționale a României au decis, pe 6 decembrie 2024, în unanimitate, anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut, hotărârea fiind luată cu două zile înaintea desfășurării celui de-al doilea tur de scrutin în care urmau să se confrunte Călin Georgescu și Elena Lasconi. Întregul proces electoral va fi reluat de la zero. Perioada electorală începe pe 18 februarie.

Citeste mai mult ...

Actualitate

DAS Deva: 170 de chiriași vor rămâne în locuințele pe care le ocupă, după prelungirea contractelor de închiriere

Publicat

pe

Redactat de

Peste 70 de familii și persoane singure, din municipiul Deva, care locuiesc în imobile tip cameră de cămin sau construite din fondurile statului, aflate în administrarea Direcției de Asistență Socială (DAS) Deva, vor putea rămâne în locuințe pe perioade cuprinse între 1 și 5 ani, după ce Consiliul Local Deva a aprobat prelungirea valabilității contractelor de închiriere.

Mai mult de trei sferturi dintre contracte au fost prelungite până la sfârșitul anului 2029.

Concret, au fost prelungite contractele de închiriere pentru un număr de 74 de locuințe, dintre care mai mult de 80% sunt locuințe tip cameră de cămin, situate în zonele Hărăului, Nicolae Grigorescu, Aleea Moților și 1 Mai, iar alte 15% sunt imobile construite din fondurile statului.

Prelungirea termenului de valabilitate a contractelor de închiriere a fost efectuată la propunerea Comisiei sociale de repartizare a locuințelor destinate închirierii, care a constatat că titularii contractelor și membrii familiilor acestora îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a avea acces la o locuință și își respectă obligațiile din contract cu privire la plata chiriei și a taxelor comune.

În cele 74 de locuințe ale căror contracte de închiriere au fost prelungite locuiesc, în total, 170 de persoane, dintre care șase sunt copii, potrivit datelor centralizate de Serviciul Fond Locativ al DAS Deva.

Advertisement

Titularii contractelor de închiriere a căror durată a fost prelungită vor fi anunțați de către reprezentanții Serviciului Fond Locativ cu privire la data la care trebuie să se prezinte la sediul DAS Deva, pentru semnarea și ridicarea actelor adiționale de prelungire a contractelor.

Informații suplimentare se pot obține la numerele de telefon 0755.878.380 și 0737.036.002 (Serviciul Fond Locativ – Locuințe sociale), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.

 

Sursa: Direcția de Asistență Socială Deva

Advertisement
Citeste mai mult ...

Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu

SC VIVA CONSTRUCT SRL, codul fiscal 16034220, nr. de înmatriculare la Registrul Comerțului J 20/ 29/ 2004, telefon 0729/019/903, cu sediul în mun. Deva, str. Depozitelor, nr. 2B, județul Hunedoara, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul, exploatare agregate minerale cu refacere teren natural VIVA 1, propus a fi amplasat în teritoriul localitatii Simeria, judet HD extravilan localitatea Saulesti.

Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul APM HUNEDOARA din Deva, str. Aurel Vlaicu nr. 25 în zilele de luni pana joi intre orele 800 – 1600 şi vineri intre orele 900 – 1300 si la sediul SC VIVA CONSTRUCT SRL, cu sediul în

(adresa) mun. Deva, str. Depozitelor, nr. 2B, județul Hunedoara, în zilele de luni pana joi intre orele 8:00 – 16:00 şi vineri intre orele 9:00 – 13:00

Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul APM HUNEDOARA.

PRIMARIA SI CONSILIUL LOCAL
AL ORAȘULUI HAȚEG
ANUNȚĂ

1. Persoanele fizice care la data de 31.12.2024 au avut în proprietate clădiri rezidențiale sau clădiri cu destinație mixtă au obligația să depună declarații la compartimentul Impozite si Taxe din cadrul administrației locale până la data de 31.03.2025;
2. Persoanele juridice au obligația să depună pană la data de 31.03.2025 la compartimentul Impozite si Taxe din cadrul administrației locale declarații privind clădirile pe care le dețineau în proprietate la data de 31.12.2024, legate de destinația si valoarea acestora;
3. Persoanele fizice și juridice care la data de 31.12.2024 dețineau mijloace de transport radiate din circulație au obligația să depună la compartimentul Impozite si Taxe din cadrul administrației locale o declarație în acest sens, însoțită de documente justificative, pană la data de 31.03.2025;
4. Scutirile sau reducerile de la plata impozitului/taxei pe clădiri, teren, mijloace de transport prevăzute la articolul 456, 464 și 469 se aplică persoanelor care dețin documente justificative pe care le depun la compartimentul Impozite si Taxe din cadrul administrației locale, până la data de 31.03.2025;
De amintit că toți contribuabilii care achită întegral, pană la 31.03.2025, impozitele pe clădiri, terenuri și mijloace de transport beneficiază de bonificația de 10%, stabilită de către Consiliul Local Hațeg.
Toti contribuabilii care au restanțe pentru bunurile imobile sau mobile, nu pot înstrăina, intabula, intra în posesie pană la achitarea creanțelor, pană la nivelul anului 2024.
Relații suplimentare la telefon: 0254-770.273

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate