Connect with us
Data: 27/02/2025
.

Actualitate

Aproape 2.000 de cazuri de COVID-19 în județ. 25 de localități, în scenariul roșu

Publicat

pe

În județul Hunedoara, numărul cazurilor active de COVID-19 a ajuns la 1.946, potrivit celor mai recente date publicate de Direcția de Sănătate Publică (DSP). 25, dintre cele 69 de localități, sunt în scenariul roșu, iar alte 13 în cel galben.

Cele mai multe cazuri confirmate în ultimele două săptămâni sunt în municipiile Hunedoara, Deva și Petroșani.

În Hunedoara, în ultimele 14 zile, au fost înregistrate 471 de îmbolnăviri, municipiul de pe Cerna având cea mai mare incidență la nivel de județ – 6,79 la mie.

În Deva sunt 365 de cazuri de COVID-19, raportate în ultimele două săptămâni, rata de infectare pe raza reședinței județului fiind 5,42 la mie.

Petroșani figurează cu 201 îmbolnăviri, în ultimele 14 zile, și o incidență de 5,09 la mie.

În scenariul roșu, cu o rată de infectare mai mare de trei la mie, mai sunt municipiile Vulcan, Lupeni, Orăștie, orașele Aninoasa, Hațeg, Simeria, Petrila, Geoagiu, Călan, Uricani, precum și comunele Bănița Peștișu Mic, Teliucu Inferior, Cârjiți, Toplița, Brănișca, Boșorod, Turdaș, Certeju de Sus, Ghelari, Vețel și Lelese.

Advertisement

În scenariul galben, cu o incidență cuprinsă între doi și trei la mie, se încadrează următoarele localități: municipiul Brad, Crișcior, Hărău, Ilia, Băcia, Sălașu de Sus, Baru, Cerbăl, Răchitova, General Berthelot, Beriu, Totești, Șoimuș.

Incidența la nivelul județului Hunedoara a fost calculată sâmbătă, 6 august 2022, la o valoare de 4,4 la mia de locuitori.

Actualitate

Constantin Fulga, numit prefect al județului Hunedoara. Adrian Nicolae David, noul subprefect, alături de Lőrincz Széll

Publicat

pe

Redactat de

Guvernul a aprobat, în ședința ordinară de astăzi, numirea lui Constantin Fulga în funcția de prefect al județului Hunedoara, hotărârea urmând să fie publicată în Monitorul Oficial. De asemenea, Adrian Nicolae David a fost numit subprefect al județului Hunedoara.

Constantin Fulga, care a deținut până astăzi postul de subprefect, a fost propunerea PSD pentru a ocupa funcția de prefect al județului Hunedoara.

Noul prefect al județului Hunedoara, Constantin Fulga, a fost subprefect al județului Hunedoara din toamna lui 2023. Anterior, a fost, timp de mai mulți ani, director în cadrul unei firme private, acesta fiind cadru militar în rezervă.

Conform convenției din coaliția de guvernare, cele două funcții de subprefect al județului Hunedoara vor fi ocupate de către un reprezentant al UDMR, iar altul de la Partidul Național Liberal (PNL).

Tot prin decizie a Executivului, pe funcția de subprefect al județului Hunedoara a fost numit, astăzi, Adrian Nicolae David, director general la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Hunedoara.

Advertisement

Actualul subprefect al județului Hunedoara Lőrincz Széll (UDMR) rămâne pe funcție.

S-au făcut schimbări la nivelul mai multor prefecturi din țară. În ședința Executivului de astăzi, 27 februarie, au fost numiți în funcție 11 prefecți și 20 de subprefecți.

Citeste mai mult ...

Actualitate

S-a dat startul unei noi sesiuni de admitere în cadrul școlilor de subofițeri jandarmi

Publicat

pe

Redactat de

Tinerii care își doresc o carieră militară în cadrul Jandarmeriei Române sunt așteptați să se înscrie la școlile de subofițeri jandarmi.

Pentru această nouă sesiune de admitere sunt alocate 700 de locuri. Dintre acestea, 350 de locuri sunt scoase la concurs la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” din Drăgășani, iar alte 350 de locuri, la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” din Fălticeni.

“Până în data de 12 martie, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, cei care vor să facă parte din echipa jandarmeriei, pot să își depună cererea de înscriere pe adresa de mail resurseumane@jandarmihunedoara.ro. De asemenea, pentru depunerea dosarului de recrutare, candidații se vor prezenta fizic, până în data de 28 martie, ora 15.00, la sediul inspectoratului de pe strada Titu Maiorescu, nr.30, localitatea Deva. Totodată, cei care își doresc să ni se alăture trebuie să aibă vârsta de 18 ani și diploma de bacalaureat. Cei care au întrebări ne pot contacta la numărul de telefon 0254.228.910, interior 24407 sau 24535. Detalii complete și cerințe pe site-ul unității, secțiunea Carieră”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara.

 

 

Advertisement
Sursa foto: IJJ Hunedoara
Citeste mai mult ...

Actualitate

Produse de protecția plantelor cu termen expirat, descoperite de polițiști în urma unor controale la fitofarmacii din Simeria

Publicat

pe

Redactat de

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase (SAESP) Hunedoara au desfășurat, ieri, o serie de controale pe raza orașului Simeria. Acțiunea a vizat punctele de lucru ale unor agenți economici autorizați care comercializează produse de protecția plantelor.

“În urma verificărilor, la punctul de lucru al unei persoane juridice, polițiștii au constatat că erau expuse la vânzare produse de protecția plantelor cu termenul de valabilitate expirat. Cantitatea identificată, peste 25 de litri, a devenit astfel deșeu periculos, iar reprezentantul legal al societății nu a luat măsurile necesare pentru predarea acestora către un operator economic autorizat pentru eliminare. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de OUG 195/2005 privind protecția mediului. Totodată, produsele expirate au fost indisponibilizate, iar agentului economic i s-a impus măsura de predare a acestora către un operator economic autorizat, pentru eliminare”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Polițiștii continuă verificările pentru prevenirea și combaterea faptelor care pun în pericol siguranța mediului și a populației.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate