
În patru zile
Cele mai multe cazuri s-au înregistrat în Valea Jiului, iar medicii din judeţ avertizează asupra riscului mare de deces
Ploile din ultima perioadă au favorizat răspândirea ciupercilor de pădure, al căror consum se poate dovedi riscant în condiţiile în care multe sunt otrăvitoare, aproximativ 50 de specii din cele peste patru mii cunoscute. Iar numărul lor creşte de la an la an din cauza mutaţiilor genetice, fenomen derutant chiar şi pentru cunoscători.
Specialiştii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara au emis o avertizare privind consumul de ciuperci culese din mediul natural – pădure, câmp, fâneţe -, care pot produce intoxicaţii grave ce pot duce până la deces.
Urgenţă medicală
Intoxicaţiile cu ciuperci reprezintă o problemă medicală importantă din cauza frecvenţei crescute în perioadele bogate în precipitaţii. Ele constituie una dintre marile urgenţe medicale, deoarece reprezintă o treime din intoxicaţiile care se soldează cu deces atât la adulţi, cât şi la copii. În judeţul Hunedoara până în prezent s-au înregistrat 45 de cazuri, cele mai multe provenind din Valea Jiului. „În aceste ultime patru zile la unitatea de primiri urgenţe a Spitalului din Petroşani s-au prezentat 30 de persoane care au prezentat simptomatologia de intoxicaţie, după consumul de ciuperci. Alte cinci cazuri similare s-au înregistrat la Vulcan, câte patru cazuri la spitalele din Deva şi Orăştie, iar două la Hunedoara. Îmbucurător este faptul că nu s-a înregistrat niciun deces, toate formele de intoxicare fiind cu debut rapid”, susţine directorul executiv adjunct al DSP Hunedoara, Cecilia Birău. Având în vedere că este posibilă o evoluţie gravă a bolii, intoxicaţia cu ciuperci otrăvitoare trebuie considerată o urgenţă medicală majoră, fiind obligatorie apelarea numărului de urgenţă 112 şi prezentarea imediată într-un serviciu medical de urgenţă.
Simptome diverse
Simptomatologia intoxicaţiei, variază în funcţie de tipul de ciuperci, mai exact de toxina conţinută şi de durata perioadei de incubaţie. În genere, se manifestă prin deranjamente stomacale, vomă, dureri de cap, transpiraţie abundentă sau simptome asmatice destul de grave. Acestea pot apărea la o perioadă relativ scurtă de la ingestia ciupercilor. Pentru a evita astfel de situaţii, hunedorenii sunt sfătuiţi să se aprovizioneze cu ciuperci numai din unităţile autorizate, depozite alimentare, magazine de tip hiper şi supermarket, în genera; din unităţi de alimentaţie publică în care se comercializează ciuperci cultivate în locuri specializate. Mai mult specialiştii atrag atenţia că substanţele toxice conţinute de ciuperci nu pot fi anihilate prin spălarea sau curăţarea învelişului exterior, nici prin prepararea termică, congelare sau conservare.