Connect with us
Data: 16/06/2024
.

Actualitate

Arta prin ochii copiilor din Petrila: gravuri pe linoleum sau linguri din lemn

Publicat

pe

Invitaţie la vernisaj

Elevii artistului Radu Chinţa din Petrila sunt gata să expună lucrări inedite, din care au învăţat multe.

O inedită expoziţie de gravuri în lemn, linoleum sau pe linguri din lemn va fi vernisată azi la Clubul Copiilor din oraş.

Urmează şi o carte

Artistul Radu Chinţa este foarte mândru de creaţiile elevilor săi

Artistul Radu Chinţa este foarte mândru de creaţiile elevilor săi

A fost, spune artistul, o lecţie pentru toţi, de la cei mai mici, până la cei mari. „E şi o expoziţie, dar în acelaşi timp şi un act educaţional. A trebuit, practic, ca fiecare să înveţe şi să reţină câteva noţiuni despre fiecare curent, fiecare pictor pe care l-au studiat şi după lucrările căruia au realizat şi ei nişte gravuri”, spune prof. Radu Chinţa, iniţiatorul expoziţiei

Cu aceste lucrări va fi realizat şi un volum, iar profesorul explică cum va fi posibil. „Intenţionăm chiar să realizăm şi o carte. Fiecare a notat câteva idei despre pictorul pe care şi l-a ales, despre curentul din pictură respectiv. Eu zic că, în tot ceea ce am făcut până acum, am căutat experimentul, numai în expoziţia aceasta, nu prea am experimentat, ci am mers pe lucruri clasice, bine făcute, bine ştiute”, a mai declarat Radu Chinţa.

Advertisement

(Auto)portrete într-o tehnică anume

„Un mare astronaut, ajuns un simplu om de lemn” e rezultatul imaginaţiei creatorului ei, Sebastian Crâştic

„Un mare astronaut, ajuns un simplu om de lemn” e rezultatul imaginaţiei creatorului ei, Sebastian Crâştic

Aproape 25 de copii au lucrat şi au expus pe simeze, fiecare cum s-a priceput. Cei mai talentaţi au sculptat în lemn sau linoleum, iar cei mici, au pictat linguri din lemn, care vor ajunge şi ele o poveste într-o viitoare carte. „Eu expun un portret legat de arta bizantină. Există o tehnică anume. Înainte de imprimarea pe foaie, se face un desen pe o coală, apoi se imprimă pe un linoleum, se sculptează, se picteazăşi se imprimă”, spune Ana Cristina, unul dintre micii artişti care expun. „Eu am pictat autoportretul lui Picasso şi am încercat să îl expun cât mai bine”, afirmăşi artista Roxana Maria, care spune că din această expoziţie a învăţat că „arta nu poate să fie doar cu o foaie şi o pensulăşi nişte culoare. Ea poate fi transformată în mai multe feluri”.

Astronaut sau Tutan lingură

Cei mai mici artişti nu au putut folosi instrumentele de sculpturăşi atunci, au pictat linguri, despre care au inventat mici poveşti. „Lingura mea a fost unul dintre cei mai mari astronauţi din lume şi acum a ajuns un om simplu de lemn. E o poveste cam tristă, că acum, nimeni nu îl mai recunoaşte, nu mai ştie nimic de el”, ne povesteşte un alt mic artist. „Sunt Bogdan Morar şi lingura mea se numeşte Tutan lingură. A cucerit tot Egiptul cândva. Ea a fost sculptată pe vremea lui Tutankamun, de un sculptor renumit Tunama”, îşi imaginează un alt puşti povestea lingurii sale.

Vernisajul expoziţiei are loc azi, la ora 17:00, la Clubul Copiilor din Petrila. La eveniment va veni să cânte fiul Tatianei Stepa, Cătălin, alături de Florentin Budea, şi un grup de copii de la acest club.

Advertisement

Actualitate

Întreruperi de energiei electrică, programate în mai multe localități din județ. Lista completă

Publicat

pe

Redactat de

Rețele Electrice Banat anunță întreruperi de energie electrică, planificate pentru revizii și reparații, în câteva localități din județul Hunedoara, în perioada 17 -21 iunie 2024.

„Rețele Electrice Banat a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare. Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora”, au transmis reprezentanții companiei.

Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții:

județul Hunedoara

Ziua / Data

Localitatea, strada afectata

Advertisement

Orar

Luni, 17 Iunie 2024
Bățălar; Bretea Româna

09:00 – 17:00

Beriu (parțial: zona case Complex)

09:00 – 17:00

Cărăstau; Lunca Moților; Târnava de Criș; Livada; Steia; Tomești; Tiulesti; Leaut; Dobrot; Obârșa; Birtin; Tătărăști; Prihodiște

09:00 – 17:00

Tâmpa; Băcia; Petreni; Simeria Veche; Totia; Rapas

09:00 – 17:00

Advertisement
Visca; Vorța; Valea Poienii

09:00 – 17:00

Deva, străzile: 1 Mai, Oituz (parțial), Progresului (parțial: bl. 1, 2, 3, 4)

09:00 – 17:00

Marţi, 18 Iunie 2024
Măceu

09:00 – 17:00

Spini

09:00 – 17:00

Deva, străzile: 1 Mai, Oituz (parțial)

09:00 – 17:00

Advertisement
Baia de Criș (parțial: zona Magheruta)

09:00 – 17:00

Visca; Vorța; Valea Poienii

09:00 – 17:00

Geoagiu Băi, strada Germisara (parțial: zona Serpentina)

09:00 – 17:00

Tâmpa; Băcia; Petreni; Simeria Veche; Totia; Rapas

09:00 – 17:00

Miercuri, 19 Iunie 2024
Poieni

09:00 – 17:00

Advertisement
Petrila, străzile: Traian Vuia, Dobresti, Mesteacănului

09:00 – 17:00

Geoagiu, strada Școlii (parțial: zona dinspre DJ)

09:00 – 17:00

Baia de Criș (partial: zona Magheruta)

09:00 – 17:00

Deva, străzile: 1 Mai, Oituz (parțial)

09:00 – 17:00

Tâmpa; Băcia; Petreni; Simeria Veche; Totia; Rapas

09:00 – 17:00

Advertisement
Visca; Vorța; Valea Poienii

09:00 – 17:00

Rengheț (parțial: zona dinspre DJ); Bozeș

09:00 – 17:00

Joi, 20 Iunie 2024
Stei

09:00 – 17:00

Petrila, străzile: Traian Vuia, Dobresti, Mesteacanului

09:00 – 17:00

Rengheț (parțial: zona dinspre DJ); Bozeș; Mada (parțial: zona Gura Oandului)

09:00 – 17:00

Advertisement
Visca; Vorța; Valea Poienii

09:00 – 17:00

Deva, străzile: 1 Mai, Oituz (parțial)

09:00 – 17:00

Tâmpa; Băcia; Petreni; Simeria Veche; Totia; Rapas

09:00 – 17:00

Geoagiu, strada Școlii (parțial: zona dinspre DJ)

09:00 – 17:00

Vineri , 21 Iunie 2024
Brazi

09:00 – 17:00

Advertisement
Petrila, străzile: Traian Vuia, Dobresti, Mesteacanului

09:00 – 17:00

Geoagiu, strada Școlii (parțial: zona dinspre DJ)

09:00 – 17:00

Vălișoara (Brad)

09:00 – 17:00

Deva, străzile: 1 Mai, Oituz (partial)

09:00 – 17:00

Tâmpa; Băcia; Petreni; Simeria Veche; Totia; Rapas

09:00 – 17:00

Advertisement
Visca; Vorța; Valea Poienii

09:00 – 17:00

Rengheț (parțial: zona dinspre DJ); Bozeș

09:00 – 17:00

Citeste mai mult ...

Actualitate

Examenul de Bacalaureat începe luni. Calendarul desfășurării probelor

Publicat

pe

Redactat de

Examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2024, începe luni, 17 iunie, cu proba orală la Limba și literatura română.

Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Educației, probele de evaluare a competențelor din cadrul primei sesiuni (iunie – iulie) a examenului național de Bacalaureat 2024 sunt programate în intervalul 17 – 27 iunie.

Probele se vor desfășura după următorul calendar:

  • 17 – 19 iunie: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română [proba A]
  • 19 – 20 iunie: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă [proba B]
  • 19 – 21 iunie: Evaluarea competențelor digitale [proba D]
  • 25 – 27 iunie: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională [proba C].

La nivel național, peste 134.000 de candidați (119.000 din promoția curentă și 15.000 din seriile anterioare) sunt așteptați să susțină examenul în această sesiune (toate probele sau, în funcție de rezultatele obținute în sesiunile anterioare și recunoscute ca atare, doar probele nepromovate).

Evaluarea competenţelor lingvistice pentru limba română, limba maternă şi limba modernă, precum şi a celor digitale se realizează, pentru fiecare candidat, de către doi profesori examinatori (cadrul didactic care a predat disciplina respectivă la clasă și un alt cadru didactic de aceeaşi specialitate din unitatea de învăţământ). În situațiile în care această condiție nu poate fi îndeplinită sau în cazurile în care cadrele didactice se află în incompatibilitate, profesorii examinatori vor fi selectaţi din alte școli.

Rezultatele obţinute de fiecare candidat la probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în limba maternă și într-o limbă de circulaţie internaţională se exprimă prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător, în concordanță cu grilele naționale sau europene (așadar, nu se acordă note sau calificative de tip admis/respins).

Advertisement

În aceeași manieră, rezultatele evaluării la proba de evaluare a competenţelor digitale se exprimă, de asemenea, prin stabilirea nivelului de competenţă în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu şi în conformitate cu prevederile metodologiei de examen.

Probele sunt monitorizate audio-video. Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Încălcarea dispoziţiilor privind introducerea de materiale interzise în sălile de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă respectivele materiale au fost sau nu au fost utilizate.

În situația în care un candidat refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, se consideră că acesta nu a susţinut proba.

Probele scrise, din 1 iulie

Probele scrise din sesiunea iunie – iulie 2024 încep luni, 1 iulie (Limba şi literatura română). Proba obligatorie a profilului este programată marți, 2 iulie, fiind urmată joi, 4 iulie, de proba la alegere a profilului şi specializării. Proba la Limba și literatura maternă se va desfășura vineri, 5 iulie.

Advertisement

Afișarea primelor rezultate va avea loc în data de 8 iulie (până la ora 12:00), iar contestațiile se pot depune în intervalul orar 12:00 – 18:00, în aceeași zi. Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 12 iulie.

Un candidat este declarat promovat la examenul național de bacalaureat dacă îndeplinește, cumulativ, următoarele condiţii: a susţinut probele de evaluare a competenţelor, a susţinut toate probele scrise și a fost notat cu minimum 5 la fiecare dintre acestea, obținând, în final, cel puţin media 6 la probele scrise.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Boala care afectează sute de hunedoreni

Publicat

pe

Redactat de

În județul Hunedoara, o serie de comunități se confruntă cu o problemă gravă de sănătate publică – tuberculoza

. În ultimii cinci ani, numărul cazurilor înregistrate a cunoscut fluctuații semnificative, determinând autoritățile să intensifice măsurile de combatere a acestei boli infecțioase. Direcția de Sănătate Publică Hunedoara a publicat date alarmante, subliniind necesitatea unei abordări coordonate și eficiente pentru a controla răspândirea tuberculozei în regiune.

În acest context, Institutul Național de Sănătate Publică colaborează strâns cu autoritățile locale pentru implementarea Strategiei Naționale de Control a Tuberculozei. Obiectivul principal al acestei strategii este eliminarea completă a tuberculozei până în 2035, prin concentrarea pe îmbunătățirea ratelor de detectare și succes al tratamentului. Accesul gratuit la teste și tratament, împreună cu suportul psiho-social acordat pacienților, reprezintă pietrele de temelie ale efortului de combatere a bolii.

Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate