Connect with us
Data: 15/04/2024
.

Actualitate - Eveniment

Ați văzut-o? Tânără dispărută fără urmă de mai bine de o lună

Publicat

pe

O tânără în vârstă de 34 de ani, din Uricani, a fost dată dispărută, după ce de mai de o lună, familia acesteia nu a mai putut lua legătura cu ea. Oamenii legii au fost alertați marți, 22 septembrie, în jurul orei 15:00, de către o femeie din Uricani, despre faptul fiica sa, Bobelnicu Elena-Ecaterina, de 32 de ani, din Uricani (foto), care a fost plecată în Spania de aproximativ un an şi două luni, a revenit în țară la începutul lunii august, împreună cu fiica sa, în vârstă de 14 ani și concubinul său, în vârstă de 38 de ani, din Turnu Măgurele, judeţul Teleorman.

Cei trei au călătorit cu un autocar până în municipiul Târgu Jiu, iar de acolo minora s-a deplasat în orașul Uricani, la bunica sa, în timp ce Bobelnicu Elena-Ecateria, împreună cu concubinul său, au plecat către municipiul Turnu Măgurele, cu intenţia de a locui la domiciliul bărbatului. Mama tinerei dispărute le-a precizat omenilor legii că de la începutul lunii august nu a mai luat legătura cu fiica sa, motiv pentru care le-a solicitat poliţiştilor depistarea femeii.

Bobelnicu Elena Ecatelina are păr șaten lung, 1,60 metri înălțime, aproximativ 50 de kilograme, fața ovală, nu are semne particulare. Familia nu cunoaște cu ce era îmbrăcată la momentul plecării.

„Din momentul primirii sesizării, poliţiştii hunedoreni au efectuat activităţi specifice în scopul depistării femeii, pentru a cărei identificare au solicitat măsura  urmăririi naţionale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, comisar Bogdan Nițu.

Poliţiştii continuă activităţile de căutare şi le solicită tuturor celor care deţin informaţii utile anchetei, să apeleze de urgenţă Poliţia la numărul unic 112.

Advertisement
Advertisement

Actualitate - Eveniment

“A doua tinerețe” – Stand-Up Comedy cu Bordea, Cortea și Teodora Nedelcu, la Deva

Publicat

pe

Redactat de

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, vă invită luni, 22 aprilie, începând cu ora 19:30, în Sala Mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” la o explozie de umor într-o formulă nouă de comedie, cu multă energie și entuziasm.

“Cu doza necesară (și mult așteptată) de ironie feminină, alături de Bordea, cel mai îndrăgit duo de stand-up Comedy vine în Deva cu un umor irezistibil, râs incontrolabil și distracție fără limite, într-o seară care vă va face să uitați de toate grijile”, transmit organizatorii.

Biletele pot fi achiziționate online de pe platforma iabilet.ro, accesând linkul: https://m.iabilet.ro/bilete-deva-stand-up-comedy-cu…/ , precum și de la casa de bilete a Centrului Cultural „Drăgan Muntean”, după următorul program: luni și vineri, între orele 11:00 și 14:00, și miercuri, între orele 14:00 și 17:00.

Informații suplimentare şi rezervări se pot obține la numărul de telefon 0721.055.037 .

Citeste mai mult ...

Actualitate - Eveniment

Vasile Dîncu – „Doctor Honoris Causa” al Universității din Petroșani și „Cetățean de Onoare” al municipiului Petroșani

Publicat

pe

Redactat de

Vasile Dîncu, sociolog și om politic, a primit titlul de „Doctor Honoris Causa” al Universității din Petroșani. De asemenea, i-a fost conferit și titlul de „Cetățean de Onoare” al municipiului Petroșani. Ceremonia a avut loc, vineri, 12 aprilie, la Universitatea din Petroșani.

Titlul de „Doctor Honoris Causa” al Universității din Petroșani i-a fost conferit prof. univ. dr. Vasile Dîncu, pentru „contribuția deosebită la dezvoltarea învățământului superior din România, atât în plan academic, cât și științific, pentru susținerea oferită dezvoltării învățământului superior de la Petroșani și pentru promovarea Universității din Petroșani în mediul academic și științific”.

 

Propunerea noastră, de conferire a titlului „Doctor Honoris Causa” al Universității din Petroșani domnului prof. univ. dr. Vasile Dîncu, se alătură altor semne de recunoaștere a meritelor științifice și profesionale de excepție pe care prof. univ. dr. Vasile Dîncu le-a acumulat de-a lungul întregii sale activități profesionale. Având în vedere deschiderea sa deosebită în ceea ce privește cooperarea interinstituțională și participarea la rețelele internaționale de colaborare prof. univ. dr. Vasile Dîncu a inițiat și dezvoltat relații armonioase de cooperare cu Universitatea din Petroșani (…) Considerăm că acordarea titlului onorific de „Doctor Honoris Causa” domnului prof. univ. dr. Vasile Dîncu este o binevenită răsplată în raport cu eforturile sale permanente de dezvoltare a societății românești, iar pentru întreaga comunitate academică din Petroșani este un motiv de gratitudine și onoare. Ne manifestăm convingerea că, prin intermediul acestui demers, comunitatea academică a Universității din Petroșani și-a atras un nou membru valoros care, prin plănuirea și eforturile sale, va contribui și pe viitor la dezvoltarea și creșterea vizibilității în plan internațional a universității noastre”, a spus prof. univ. dr. ing. Mihai Sorin Radu, rectorul Universității din Petroșani, în Laudatio.

La ceremonie a fost prezent și Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara. „A fost o onoare și un privilegiu pentru mine să fiu prezent la această ceremonie prin care a fost celebrată excelența academică a domnului Vasile Dîncu și contribuția sa neobosită la dezvoltarea socială, culturală și științifică a României. Ca sociolog și om politic cu o bogată experiență, Vasile Dîncu a inspirat și a influențat multe generații prin cercetările sale riguroase și prin angajamentul său ferm față de valorile democratice și progresul societății. Prin activitatea sa didactică și de cercetare, a contribuit semnificativ la înțelegerea și analiza profundă a realităților românești, explorând diversitatea și complexitatea acestui teritoriu. (…) Am convingerea că Vasile Dîncu va fi o voce puternică a românilor, mai ales a locuitorilor Văii Jiului, în Europa. Felicit pe rectorul Universității din Petroșani, prof. univ. dr. ing. Sorin Radu, felicit Senatul Universității pentru inițiativa acordării titlului de Doctor Honoris Causa, pe care îl merită din plin. Îl felicit pe primarul Tiberiu Iacob-Ridzi și Consiliul Local Petroșani pentru distincția conferită prof. univ. dr. Vasile Dîncu. Îl felicit pe domul Vasile Dîncu, pentru toate realizările sale și pentru contribuția valoroasă adusă prin implicarea sa în viața publică”, a transmis Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara.

Advertisement

“Reputatul filosof, istoric și sociolog, prof.univ.dr. Vasile Dîncu și-a început cariera profesională, după absolvirea Facultății de Istorie și Filozofie de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, la Liceul Industrial din Petroșani, unde a format generații întregi de tineri în domeniul științelor umaniste. A fost, totodată, unul dintre cei mai valoroși jurnaliști din Valea Jiului, ca editorialist în redacția primului ziar democratic din Petroșani, după Revoluția din 1989, al cărui condei a fost apreciat și respectat ca atare. Chiar și după plecarea sa din Petroșani, înapoi la Cluj Napoca, unde a început o prestigioasă activitate academică și, mai apoi, politică, prof.univ.dr. Vasile Dîncu a continuat să fie un om apropiat comunității locale din Petroșani, atitudinile și acțiunile sale publice fiind mereu unele pro-Petroșani și pro-Valea Jiului, acest lucru fiind evidențiat în studiile și lucrările științifice elaborate la nivel academic, sociologic și publicistic, dar și în activitatea sa de scriitor. Comunitatea noastră s-a bucurat de atenția domniei sale și, în egală măsură, de sprijin, și în perioadele în care acesta a avut responsabilități în Parlament și în Guvernul României, atât ca ministru al Dezvoltării, al Informațiilor Publice, al Apărării Naționale sau ca Vicepremier. Suntem convinși că prof.univ.dr. Vasile Dîncu va rămâne un pilon de susținere a comunității noastre locale și a întregii Văi a Jiului și a județului Hunedoara în viitorul Parlament European din care avem convingerea că va face parte. Îi mulțumesc pentru că a acceptat să facă parte din galeria cetățenilor de onoare al municipiului Petroșani, fapt care ne onorează deopotrivă și îi doresc mult succes în activitățile pe care le-a asumat, activități în care avem convingerea că Petroșaniul și Valea Jiului vor avea, în continuare, sprijin din partea dumnealui”, a transmis, la rândul său, Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

Sursa foto: Universitatea din Petroșani

Vasile Dîncu s-a declarat emoționat și a vorbit, în discursul său, despre Valea Jiului „locul devenirii sale”, afirmând că va rămâne ambasadorul acestei zone. “Voi rămâne ambasadorul Văii Jiului peste tot unde mă va purta viața. Ca și cetățean cu acte în regulă și membru al comunității academice voi fi mai motivat pentru a sprijini orice efort al acestei comunități de a se reconstrui, de a se lupta pentru recâștigarea respectului de sine și aducerea unei bunăstări pe care oamenii acestor locuri o merită cu prisosință. Vă mulțumesc, oameni dragi din Valea Jiului, pentru tot ceea ce am devenit!”.

Citeste mai mult ...

Actualitate - Eveniment

Ana – Maria Păunescu, fiica regretatului poet Adrian Păunescu – dublă lansare de carte, la Hunedoara și Deva

Publicat

pe

Redactat de

Ana-Maria Păunescu, fiica poetului Adrian Păunescu, vine la Hunedoara și Deva cu o dublă lansare de carte: „Toate poeziile pe care nu ți le-am scris”, „Ai vreme să vorbim?”.

Întâlnirea cu Ana-Maria Păunescu, prilejuită de lansarea celor două volume de poezii, va avea loc marți, 16 aprilie, de la ora 18:00, la Galeria de Arte din municipiul Hunedoara. “Dubla lansare de carte va cuprinde și momente artistice, de muzică folk, dar și de poezie. Prezintă: Victoria Stoian, Ruben Bucoiu, Teodora Muntean, Ada Beraru. Invitat special: Cătălin Stepa. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile!”, au transmis reprezentanții Primăriei Hunedoara.

Două zile mai târziu, joi, 18 aprilie, de la aceeași oră, respectiv 18:00, cele două volume de poezii semnate de Ana -Maria Păunescu vor fi lansate la Deva, în Amfiteatrul „Liviu Oros” al Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din municipiu. Invitat special al evenimentului este folkistul Florin Paul Camen. Intrarea este liberă.

Ana-Maria Păunescu s-a născut la 25 decembrie 1990, în București. Încă de la patru ani a fost prezentă la spectacolele Cenaclului „Totuși iubirea”, unde recita o strofă și dansa legănat, pe ritmurile muzicii folk, cu regretul că nu era încă născută pe vremea „Cenaclului Flacăra”. După regretabila dispariție a marelui poet, ca un omagiu adus acestuia, Ana-Maria a continuat să scoată revista „Flacăra lui Adrian Păunescu” și să bată țara în lung și-n lat, alături de fratele ei Andrei Păunescu și de Cenaclul „Totuși iubirea”. A creat, de asemenea, un proiect interesant în propria sufragerie, într-o atmosferă colocvială, „Folk la Unu’ – Sufrageria Artiștilor”, seri de folk, poezie, teatru, dialog, amintiri. Și tot în memoria poetului, în fiecare joi seara, o vreme Ana-Maria a prezentat emisiunea de muzică folk, rock, pop, „Sala de așteptare”, la Radio SmartFM.

Citeste mai mult ...

SERVICII

Reparații pentru casa ta, executăm în regim de urgență țiglă ceramică, țiglă metalică, dulgherie, placări cu polistiren și orice tip de model. Orice reparații de urgență.
Discount la materiale 15%, materialele le avem pe stoc. Cerem și oferim seriozitate. Firmă autorizată.
Relații la nr. de telefon 0756.467.737.

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate