
Campionatul Naţional de Sală juniori I
După distincţiile obţinute la seniori şi tineret, atletele hunedorene Florentina Marincu şi Claudia Florea au confirmat în finala juniorilor I, obţinând cele 4 medalii ale delegaţiei din judeţ. Cum era de aşteptat, Marincu s-a impus atât în proba de 60 de metri liber, cât şi în cea de lungime.

Claudia Florea a obţinut în schimb aurul la 1500 de metri, dar a pierdut dramatic prima poziţia în proba favorită, 800 de metri, unde a trebuit să se mulţumească cu medalia de argint. Cu trei medalii de aur şi una de argint, palmaresul atleţilor hunedoreni la această competiţie poate fi considerat aproape de perfecţiune.
Dublu aur pentru Marincu
Prestaţiile de săptămâna trecută, din finala campionatului naţional de seniori şi tineret, anunţau evoluţii la fel de bune şi distincţii mai strălucitoare pentru atleţii legitimaţi la cluburile hunedorene în finala juniorilor I. În mare formă în acest debut de sezon, Florentina Marincu, sportiva de la CNS – CSŞ „Cetate” Deva şi-a respectat statul de mare favorită în ambele probe la care a participat, 60 de metri liber şi săritura în lungime. Calificată cu cel mai bun în timp în finala de la 60 de metri, eleva lui Nicolae Alexe a câştigat lejer medalia de aur, cu un timp de 7,62 secunde, depăşindu-le pe Roxana Ene (LPS Craiova) şi Bianca Răzor (CSŞ Viitorul Cluj – Steaua). Sportiva de 16 ani nu a avut emoţii nici în proba de lungime, unde a dublat succesul de la sprint, cu o săritură de 6,37 metri, pe poziţiile următoare clasându-se Andreea Lefcenco (CSŞ 1 Constanţa) şi Ionela Pistol (CSM Călăraşi). Pe primul loc în afara podiumului la această probă s-a clasat o altă sportivă de la CNS – CSŞ „Cetate” Deva, Mariana Dobre în timp ce Ionela Sandu, de la acelaşi club, a obţinut locul 8.
A pierdut dramatic la 800 de metri
Cea mai bună semifondistă din judeţ, Claudia Florea (CS Ghelari – CSM Deva) a luat startul în probele de 1500 şi 800 de metri. Programată vineri, proba de 1.500 de metri a fost la discreţia elevei lui Emerson Toma, care a câştigat medalia de aur cu timpul de 4 minute, 31 de secunde şi 44 de sutimi, pe celelate poziţii ale podiumului clasându-se Lenuţa Simiuc (CSM Bacău) şi Diana Şipoş (Ceahlăul Pt. Neamţ). Colega de club a Claudiei Florea, Adela Mateiaş s-a clasat pe locul 8. În proba favorită, cea de 800 de metri, Florea nu a obţinut decât medalia de argint, cu timpul de 2 minute, 9 secunde şi 49 de sutimi, pierzând aurul la mai puţin de jumătate de secundă în favoarea Biancăi Răzor (Steaua Bucureşti). Pe locul 3 în această probă s-a clasat Lenuţa Simiuc (CSM Bacău).
Atleţii hunedoreni vor lua startul săptămâna viitoare la un nou concurs, finala campionatului naţional pentru juniori II, ce se va disputa la Bacău, competiţie la care Florentina Marincu este din nou mare favorită.