Actualitate
Au început măsurătorile topografice în Cetatea dacică Piatra Roșie

A treia cetate dacică, dintre cele patru pe care urmează să le preia în administrare Consiliul Județean Hunedoara, a făcut obiectul măsurătorilor de specialitate, în aceste zile. Echipa de topografi, însoțită de reprezentantul Direcției Județene pentru Cultură Hunedoara și angajați ai Consiliului Județean Hunedoara, a urcat în cetate pentru măsurătorile topografice.
Cetatea Piatra Roșie este situată pe un vârf de deal de pe Valea Luncanilor, la o altitudine de 831 metri. Cetatea din piatră, de formă patrulateră, făcea parte din sistemul de fortificații dacic și avea menirea de a bara înaintarea năvălitorilor dinspre valea Streiului spre capitala statului dac.
În cursul acestei săptămâni, în funcție de condițiile meteo, va fi efectuat un prim set de măsurători și la cetatea dacică de la Bănița.
Autoritățile județene trebuie să clarifice regimul juridic al cetăților
Conform noii legi, autoritățile județene au obligația să clarifice regimul juridic al cetăților prin inventarierea și înscrierea acestora în patrimoniul public al județului Hunedoara, respectiv al județului Alba. Prin realizarea măsurătorilor topografice se au în vedere determinarea suprafețelor aferente zonei 1 și zonei 2, identificarea proprietăților prin suprapunerea cu schițele de carte funciară veche, discuții cu proprietarii sau urmașii acestora în vederea cedării dreptului de proprietate în favoarea Consiliului Județean Hunedoara, demararea procedurilor de expropiere pentru cauză de utilitate publică în cazul proprietarilor cu care nu se ajunge la o înțelegere concretă.
În paralel, în termen de un an de la intrarea în vigoare a legii, reprezentanții Ministerului Culturii și ai Consiliului Județean Hunedoara vor elabora planul de protecție și gestiune a cetăților dacice, prin care se vor stabili măsurile de protecție și modalitatea efectivă de punere în valoare a celor patru situri aflate pe teritoriul județului Hunedoara, care împreună cu situl Sarmizegetusa Regia, administrat de mai mulți ani de CJ Hunedoara, și cetatea Căpâlna, din județul Alba, formează ansamblul dacic înclus în lista patrimoniului mondial UNESCO.
Despre cetatea Piatra Roșie
Cetatea dacică Piatra Roșie face parte din sistemul de fortificații și așezări din Munții Orăștiei grupate în jurul capitalei dacice Sarmizegetusa Regia. Se află situată la sud-vest de cetatea regală, pe un masiv stâncos izolat din Munții Șureanu, numit „Piatra Roșie”, pe teritoriul Parcului Național Grădiștea Muncelului-Cioclovina și a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în anul 1999, împreună cu cetățile dacice de la Grădiștea de Munte, Costești-Cetățuie, Costești-Blidaru, Bănița și Căpâlna. Este alcătuită din două incinte fortificate, cu o suprafață însumată de 1,2 hectare, construite în etape diferite, și a fost probabil sediul unor personaje de rang înalt. Are numeroase terase antropice cu urme de locuire, ce segmentează coasta estică și cea nordică a dealului, dar și dealurile din împrejurimi, demonstrând o intensă locuire a zonei în Antichitate. Primele atestări ale ruinelor de la Piatra Roșie datează de la începutul sec. al XIX-lea, iar cercetările arheologice s-au concentrat într-o singură campanie de amploare, în cursul anului 1949. Istoria cetății se întinde pe un secol și jumătate, de la fondarea ei – probabil sub Burebista – până la sfârșitul regatului dac. Cetatea a căzut în mâinile romanilor ce se îndreptau spre Sarmizegetusa Regia venind dinspre Valea Streiului. Clădirile au fost incendiate, zidurile doborâte, iar cetatea a rămas pradă uitării veacurilor.
Starea de conservare a cetății este precară, la Piatra Roșie se pot vedea lucruri deosebite, însă, cum este monumentalul drum pavat, în trepte, ce străbate pădurea. Ca și în cazul celorlalte cetăți, căutătorii de comori au distrus o parte a ruinelor încă din sec. al XIX-lea. După 1990, suprafața cetății și terasele învecinate au fost „măturate” cu detectoarele de metal, iar unul dintre rezultatele acestor activități ilicite îl constituie sustragerea de către braconieri și, ulterior, recuperarea de către autorități a unor senzaționale discuri de fier, decorate cu măiestrie, devenite astăzi piese de mare importanță în cercetarea artei și religiei dacilor.
Sursa foto: Facebook/Consiliul Județean Hunedoara
Actualitate
Sorana Moldoveanu, elevă a Liceului de Arte din Deva, premiată la un concurs internațional de interpretare vocală

O elevă de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva, de la clasa de canto a profesoarei Maria Copăcian, a fost premiată la Concursul Internațional de Interpretare Vocală „Crai Nou”, care a avut loc, zilele trecute, la Brașov.
Eleva Sorana Elena Moldoveanu a obținut Premiul al doilea, impresionând juriul acestui concurs, format din personalități marcante și prezidat de celebra soprană Felicia Filip.
„Elevă în clasa a IX-a Muzică la clasa de canto a profesoarei Maria Copăcian, Sorana este în primul an de studiu al disciplinei Canto Clasic și se remarcă deja ca o voce cu un potențial artistic admirabil. Sub îndrumarea atentă și hăruită a profesoarei sale, prin exercițiu susținut și disciplină, Sorana a dezvoltat rapid o tehnică vocală impresionantă și o expresivitate artistică deosebită”, spune prof. Andreea Lupu, responsabil pentru relația cu presa de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva.
Aflat la a XV-a ediție, Concursul „Crai Nou” a fost organizat, în perioada 14 -15 februarie 2025, de Liceul Vocațional de Muzică „Tudor Ciortea” din Brașov și s-a desfășurat pe patru secțiuni: canto clasic, canto muzică ușoară românească, canto muzică ușoară internațională și canto muzică tradițională. Toate secțiunile concursului au reunit peste 170 de concurenți din 15 județe ale țării, dintre care peste 100 de elevi doar la secțiunea canto clasic, unde a participat și Sorana.
“Între aceștia, Sorana a cucerit aprecierea juriului, concurând alături de 35 de elevi de clasa a IX-a de la licee de muzică din județele Iași, Covasna, Mureș, Vâlcea, Brașov, Prahova, Constanța, și din municipiul București. Munca și talentul Soranei au fost validate de juriul format din personalități marcante ale scenei lirice românești, președinte al juriului fiind soprana de renume internațional Felicia Filip. Această realizare subliniază încă o dată calitatea educației artistice oferite de liceul nostru și angajamentul profesorilor în formarea tinerilor talentați. Felicitări Soranei Moldoveanu și profesoarei ei, Maria Copăcian pentru această reușită remarcabilă și mult succes în continuare!”, a mai transmis prof. Andreea Lupu, responsabil pentru relația cu presa de la Liceul de Arte „Sigismund Toduță” din Deva.
Actualitate
FOTO| „Oaspeți” surprinși la o hrănitoare, într-o pădure din Ocolul Silvic Petroșani

În perioada de iarnă, animalele pădurii primesc hrană de la angajații ocoalelor silvice.
Reprezentanții Romsilva – Direcția Silvică Hunedoara au publicat, pe rețeaua de socializare, imagini cu animale care își potolesc foamea la o hrănitoare, într-o pădure din Ocolul Silvic Petroșani.
“Oaspeți surprinși la o hrănitoare aflată în grija colegilor de la Ocolul Silvic Petroșani”, este mesajul ce însoțește fotografiile care au primit numeroase aprecieri.
Sursa foto: Romsilva-Direcția Silvică Hunedoara/Facebook
Actualitate
Intervenții pe drumurile județene, în ultimele 24 de ore

S-a intervenit pe mai multe drumuri județene în vederea prevenirii formării poleiului și asigurarea condițiilor optime de circulație.
“În ultimele 24 de ore, operatorii aflați în relație contractuală cu CJ Hunedoara au acționat pentru prevenirea formării poleiului pe drumurile județene din sectoarele Hunedoara, Hațeg, Brad, Orăștie, Deva – Păuliș și Valea Jiului, fiind vizate, în principal, tronsoanele aflate în zonele montane și submontane”, au informat reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara.
Sursa foto: CJ Hunedoara
Județul Hunedoara se află, până luni, sub Cod galben de ger, cu temperaturi negative care pot coborî noaptea până la -18 grade Celsius. Zilele sunt preponderent însorite, cu temperaturi mai ridicate după-amiaza, care favorizează topirea zăpezii.
Toate problemele apărute în trafic pe drumurile județene pot fi semnalate, în continuare, la Dispeceratul de iarnă, telefon 0737 553 971.
- Actualitatecu 3 zile in urma
Trei persoane, printre care un copil, rănite în urma unui accident rutier produs la Săliștioara
- Actualitatecu 3 zile in urma
La Sarmizegetusa se așteaptă o primăvară bogată
- Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO: Autocamion răsturnat pe serpentinele de la Hațeg
- Actualitatecu 2 zile in urma
O nouă carte scrisă de Romulus Urs și dedicată unui sat de poveste, Lăpugiu de Sus
- Actualitatecu 2 zile in urma
Nou director sportiv la CSM Deva
- Actualitatecu 2 zile in urma
Cod galben de ger în majoritatea zonelor țării
- Actualitatecu 2 zile in urma
Parcul Național Retezat – Refugiu pentru Carnivorele Mari ale Europei
- Actualitatecu o zi in urma
Modificări neomologate la sistemul de iluminat al mașinii: risc de sancțiuni și siguranță redusă în trafic