Connect with us
Data: 14/07/2024
.

Actualitate

Aurel Vlaicu și al său echipament de zbor, prezentat de muzeul devean

Publicat

pe

Aurel Vlaicu, unul dintre pionierii aviației românești este adus, din nou, în atenția publicului, prin intermediul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara. Muzeul devean  propune în această perioadă să ne amintim de inginerul aviator Aurel Vlaicu. Acesta s-a născut pe data de 19 noiembrie 1882, în satul Binținți (devenit ulterior Aurel Vlaicu), fiind una dintre personalitățile emblematice pentru poporul român. MCDR Deva are în patrimoniu o serie de obiecte care au aparținut aviatorului, unele expuse în cadrul Complexului Memorial „Aurel Vlaicu”, altele fiind protejate în depozitele Secției de Istorie și Artă.

Probabil cele mai reprezentative obiecte din colecția lui Aurel Vlaicu sunt pelerina și cascade zbor, la care se adaugă bineînțeles alte obiecte personale, precum o cască de motociclist, o pereche de ochelari de soare, un toc de ochelari și un ceas de buzunar, dar și o cunună de lauri sau o cocardă tricoloră ce evidențiază recunoașterea de care s-a bucurat Aurel Vlaicu încă din timpul vieții.

„Toate acestea, împreună cu o serie de piese de mobilier, diferite unelte, aparate construite și, uneori, îmbunătățite de tânărul inginer, planșe, schițe, notițe, scrisori, însemnări diverse etc., se constituie într-un demers expozițional al cărui rol este acela de a conferi vizitatorului o viziune de ansamblu asupra personalității lui Aurel Vlaicu. Revenind la echipamentul său de zbor, trebuie specificat faptul că nu obiectele în sine sunt extrem de valoroase, fiind practic obiecte de serie sau realizate la comandă din materiale relativ comune. Valoarea lor patrimonială este dată, în special, de contextul în care ele au fost utilizate, de momentele unice în care au fost folosite. Costumul a fost realizat la începutul secolului XX, perioadă în care Vlaicu apare în fotografiile din ziarele și revistele epocii”, a povestit dr. Daniel I. Iancu, cercetător științific III, Secția de Istorie și Artă a Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva. Casca este practic o calotă din material solid, învelită în pânză cauciucată și căptușită pe interior. Prezentând o marcă ce indică producătorul francez („Roold”), ea este prevăzută cu două urechi din piele, pe care sunt aplicate două fante de metal, necesare pentru perceperea mai bună a sunetelor în timpul zborului. Pelerina, cu o evidentă uzură funcțională, este confecționată dintr-un material textil vopsit în culoare neagră.

Despre tragicul moment din 13 septembrie 1913

Aurel Vlaicu a zburat cu numeroase ocazii echipat în acest costum, dar esențiale rămân două momente. În primul rând este vorba despre celebrul concurs de lângă Viena, desfășurat pe aerodromul de la Aspern în perioada 23-30 iunie 2012. „Mai trebuie amintit tragicul moment petrecut pe data de 13 septembrie 1913, când, îmbrăcat în acest echipament de zbor Aurel Vlaicu se prăbușește la Bănești, lângă Câmpina, în încercarea sa de a ajunge peste munți, la Orăștie, unde urma să se desfășoare Adunarea Generală a ASTREI din acel an, cu serbările și manifestările obișnuite. Urmele accidentului sunt vizibile în special pe pelerină. Ambele piese au intrat în patrimoniul Muzeului Civilizației Dacice și Romane, în anul 1964, prin achiziție de la familia lui Aurel Vlaicu, fiind astăzi prezentate publicului care vizitează Complexul Memorial. Ele au stat însă și la îndemâna celor care locuiesc în Marea Britanie, deoarece, în perioada septembrie – octombrie 2013, echipamentul de zbor a fost prezentat în cadrul unei expoziții organizate de către Institutul Cultural Român din Londra, intitulată <Romanians Against Gravity: Aurel Vlaicu, Flight Daredevil>”, a mai precizat dr. Daniel I. Iancu, cercetător științific III, Secția de Istorie și Artă a Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva.

Advertisement

Actualitate

Minerul Lupeni, în finala fazei regionale a Cupei României

Publicat

pe

Redactat de

Câștigătoarea fazei județene a Cupei României, Minerul Lupeni, și-a confirmat statutul de favorită în grupa regională din care face parte, câștigând-o fără probleme.

După ce în primul meci al grupei cei de la Lupeni au învins, acasă, cu 4-0, reprezentanta Gorjului, Jiul Rovinari, trupa pregătită de Dan Voicu s-a impus și în cea de-a doua rundă.

Formația din Vale, deși a jucat în deplasare, a câștigat, cu 4-2, pe terenul celor de la Viitorul Severin, și, deși va sta în ultima rundă, este, deja, calificată în finala fazei regionale.

În meciul care va decide echipa ce va evolua în primul tur al fazei naționale, Minerul Lupeni va juca, pe teren propriu, cu Păulișana Păuliș, din județul.

Meciul va avea loc sâmbătă, 20 iulie, de la ora 17:30.

Advertisement

În primul tur al fazei naționale din Cupa României la fotbal, pe lângă cele șapte câștigătoare ale etapelor regionale vor intra în competiție și echipe care, sezonul trecut, au evoluat în Liga 3, fără a ajunge, însă, în play-off.

Ca și în întrecerea regională, și în primele etape ale fazei naționale meciurile vor fi stabilite pe criterii geografice.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Dosar de cercetare penală pentru infracțiunea de lipsire de libertate

Publicat

pe

Redactat de

Poliția Orașului Hațeg a primit o sesizare din partea unui bărbat de 53 de ani, din comuna Sântămăria-Orlea. Acesta a raportat că, în aceeași zi, la ora 12:00, fiica sa minoră, în vârstă de 16 ani, a plecat împreună cu un tânăr de 18 ani din comuna Totești către o destinație necunoscută.

Minora a contactat telefonic familia, informându-i că se află în compania tânărului și că se îndreaptă spre o locație necunoscută, fără a oferi alte detalii. După ce au fost depistați pe DN 14, la intrare în localitatea Daneș, județul Mureș, minora a declarat polițiștilor că a fost luată împotriva voinței sale de către tânăr.

”La data de 13 iulie 2024, în jurul orei 16:00, Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată de către un bărbat de 53 ani, din comuna Sântămăria-Orlea, cu privire la faptul că, în data de 13 iulie 2024, în jurul orei 12:00, fiica sa minoră în vârstă de 16 ani, a plecat împreună cu un tânăr de 18 ani, din comuna Totești, spre o destinație necunoscută. Minora a luat legătura telefonic cu familia comunicând faptul că, se deplasează împreună cu tânărul de 18 ani, spre o destinație necunoscută fără a da alte detalii. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hațeg de îndată ce au primit această sesizare, în urma activităților operative și investigative efectuate de către aceștia, sprijiniți de către polițiștii Secției nr. 10 Sighișoara, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, au reușit să localizeze și să identifice minora, in timp ce se deplasa în calitate de pasager, cu autoturismul condus de către tânărul de 18 ani, pe DN 14, la intrare în localitatea Daneș, județul Mureș. Minora a declarat polițiștilor că a fost luată împotriva voinței sale de către tânăr. Persoanele în cauză, au fost conduse la sediul subunității de poliție, urmând a fi preluate de către polițiștii Formațiunii de Investigaţii Criminale din cadrul Poliției Orașului Hațeg în vederea continuării activităților procedurale. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lipsire de libertate””, informează reprezentanții IPJ Hunedoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Alertă în fața caniculei: Măsuri stricte pentru prevenirea incendiilor în perioadele de secetă

Publicat

pe

Redactat de

Într-un context de temperaturi extrem de ridicate și risc crescut de incendii de vegetație uscată, autoritățile atrag atenția asupra necesității unei vigilențe sporite și respectării riguroase a măsurilor preventive.

Folosirea focului deschis este strict interzisă în perioade de secetă și caniculă, pentru a minimiza riscul de propagare a incendiilor. De asemenea, aruncarea necontrolată a resturilor de țigări este interzisă, fiind o cauză frecventă de incendii în astfel de condiții.

Este imperativ ca orice activitate care implică focul să fie desfășurată doar în zone special amenajate și sub stricta supraveghere a persoanelor responsabile. Este esențială evitarea utilizării focului deschis în păduri sau în apropierea construcțiilor, depozitelor, sau a altor materiale inflamabile.

În plus, echipamentele agricole trebuie verificate cu atenție pentru a preveni eventualele surse de aprindere accidentală. Fiecare vehicul agricol ar trebui să fie echipat cu stingătoare adecvate și alte mijloace de intervenție rapidă în caz de incendiu. Astfel de măsuri tehnice și preventive sunt esențiale pentru a minimiza riscul de incendii devastatoare în aceste condiții meteorologice extreme, transmite ISU Hunedoara.

Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate