Sute de polițiști, pompieri și jandarmi vor fi la datorie, în perioada următoare, pentru ca locuitorii judeţului să se bucure în linişte de sărbătoarea Învierii Domnului....
Este Joia Patimilor, sau Joia Mare, cum i se mai spune acestei zile cu însemnătate pentru creștinii ortodocși. În tradiția populară, în această zi se vopsesc...
Magazinele Enel din judeţ vor fi închise vineri, 22 aprilie, și luni, 25 aprilie, zile libere legale, au anunțat într-un comunicat reprezentanții companiei. Serviciul de call...
Castelul Corvinilor de la Hunedoara va avea porțile deschise pentru vizitatori, în perioada sărbătorilor pascale. Reprezentanții monumentului istoric au publicat programul de vizitare. Astfel, în perioada...
Un tânăr, în vârstă de 22 de ani, a fost reținut de polițiști, pentru tentativă la furt calificat. Acesta ar fi forțat portierele a două autoturisme...
Asociația Pro Infrastructură, care monitorizează marile proiecte de infrastructură din România, a prezentat câteva puncte vulnerabile ale reconstrucției căii ferate Simeria-KM 614 (Ghioroc), județul Arad. Zonele...
Un incendiu puternic a izbucnit, noaptea trecută, la o anexă a unei case din localitatea Valea Lupului, comuna Baru. Aproximativ două ore și jumătate s-au luptat...
„Drumul Crucii”, cea mai lungă procesiune religioasă din România care rememorează patimile Mântuitorului Isus Hristos, va fi refăcut pentru al 23-lea an consecutiv, mâine, 22 aprilie,...
Programul de circulație al mijloacelor de transport în comun, în Hunedoara, pentru perioada sărbătorilor pascale 2022: Vineri, 22. aprilie 2022 Linia 2 Magistrală: 08:00, 09:00, 10:00,...
Direcția de Asistență Socială (DAS) Deva utilizează SMS-ul în bloc, începând de marți, 19 aprilie 2022. Prin acest instrument, care se dovedește a fi unul extrem...
Societatea de Transport Public Local Deva SRL anunță programul după care vor circula mijloacele de transport în comun din municipiul Deva, în perioada 22-25 aprilie 2022....
Serviciul Administrare Piețe, din cadrul Primăriei Municipiului Deva, anunță programul de funcționare a piețelor din oraș, în perioada sărbătorilor pascale. Astfel, Piața Agroalimentară Centrală, Piața Cioclovina...
Persoanele din județul Hunedoara, care doresc să se angajeze, vor avea o nouă șansă să își găsească un serviciu. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă...
UPDATE: În urma activităţilor întreprinse, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Hunedoara au reuşit, în cursul zilei de miercuri, 20 aprilie, identificarea, pe raza municipiului Hunedoara, a...
Pompierii au acționat, azi noapte, pentru stingerea unui incendiu ce a izbucnit la centrala termică a unei locuințe din municipiul Lupeni. La fața locului, au intervenit...