Actualitate - Eveniment
Autobergamo a fost eliminată în semifinalele Ligii I (GALERIE FOTO)
Campioana României la futsal a pierdut al doilea meci din semifinalele Ligii I, jucat pe teren propriu cu City’us Tg. Mureş, şi a ratat şansa de a-şi apăra titlul cucerit în urmă cu un an. Devenii au cedat cu 3-5 (1-1) după un meci în care trupa vicecampioană a jucat tactic perfect şi au avut un portar, Carlao, în zi excelentă.
Egalare cadou
Presiunea obiectivului le-a făcut pe ambele formaţii să abordeze meciul prudent şi astfel, ocaziile au apărut din contre. În minutul 2, Mimi Stoica a rămas singur cu Iancu dar goalkeeperul naţionalei l-a blocat excelent iar apoi Florin Matei a lovit bara laterală cu un şut din unghi, două minute mai târziu. Carlao şi-a început recitalul cu o paradă în faţa lui Obadă, în minutul 11, dar nu a mai avut ce face în faţa combinaţiei Moţ – Ignat, iar ultimul a îndeplinit o singură formalitate din faţa porţii. Deşi totul era în grafic pentru deveni, oaspeţii au revenit în joc graţiei unei greşeli banale de întârziere a repunerii mingii din partea lui Iancu. Astfel, din lovitura liberă dictată, Gherman l-a găsit excelent pe Mimi Stoica, iar acesta a marcat simplu.
Carlao versus fraţii Matei, avantaj brazilian
Momentul psihologic al meciului s-a produs un minut mai târziu, când Paulo Ferreira a fost eliminat pentru un fault la Ignat iar Autobergamo a beneficiat de o lovitură de la 10 metri pentru a şasea greşeală a adversarilor. Carlao a apărat însă şutul lui Florin Matei iar alb-vişiniii nu au profitat de superioritatea numerică de două minute, astfel că la pauză s-a intrat cu scor egal.
Glorie pentru învingători, felicitări pentru învinşi
Cu timpul de partea lor, mureşenii au blocat foarte bine atacurile şi au profitat de toate greşelile gazdelor, Al-Ioani aducând pe City’us în avantaj în minutul 28, din faţa porţii, după pasa lui Dobre. Peste alte cinci minute, acelaşi Al-Ioani a mărit avantajul oaspeţilor, din pasa lui Gherman, care a profitat de o gravă greşeală a lui Cristian Obadă. Ignat a readus speranţele cu un şut sub bară dar acelaşi Mimi Stoica a stabilit deznodământul, cu poarta goală, în urma unei intercepţii la care devenii au solicitat fault la Ignat. Finalul a mai adus câte un gol pentru fiecare echipă, înscrise de Obadă şi Stoica dar calificarea era decisă. Roata s-a întors şi anul acesta City’us Tg. Mureş şi-a luat revanşa, urmând să joace pentru trofeu cu Odorhei sau Călăraşi.
AUTOBERGAMO DEVA 3 (1)
Iancu – C. Matei, Lupu, Ignat, F. Matei. Au mai jucat: Obadă, Moţ. Antrenor: Robert Lupu
CITY’US TG. MUREŞ 5 (1)
Carlao – P. Ferreira, Stoica, Răducu, Csoma. Au mai jucat: Al-Ioani, Dobre, Gherman, N. Miguel, Ruxandari, Nicuşan. Antrenor: Endre Kacso
Arbitrii: Bogdan Sorescu (Piteşti) – Gabriel Gherman (Bucureşti)
Au marcat: Ignat (13, 36), Obadă (40) – Stoica (16, 39, 40), Al-Ioani (28, 33)
Cartonaşe roşii: Paulo Ferreira (17) – C. Matei (39)
Sala Sporturilor din Deva, spectatori 1000
Tg. Mureş a ameninţat cu abandonul!
Eliminarea portughezului Paulo Ferreira a încins spiritele în tabăra oaspeţilor care au contestat decizia celor doi arbitrii iar mureşenii au plecat spre vestiare, dând impresia că vor să abandoneze partida! Totul a fost doar o strategie pentru a pune presiune pe arbitraj iar City’us s-a întors pe parchet şi a reluat meciul iar tactica se pare că a dat roade, Florin Matei ratând de la 10 metri iar în superioritatea de două minute, devenii nu au marcat. În final, şi devenii au protestat în urma unei decizii a arbitrilor care nu au acordat al şaselea fault la scorul de 3-2 pentru oaspeţi. Sorescu şi Gherman şi-au păstrat decizia şi, mai mult, l-au eliminat pe Cristi Matei pentru proteste.
Actualitate
FOTO| Incendiu la Hunedoara. O casă a fost distrusă de flăcări
O casă din municipiul Hunedoara a fost distrusă de flăcări. Focul a mistuit încăperile și acoperișul locuinței. Pompierii au intevenit cu două autospeciale. De asemenea, la fața locului s-a aflat și un echipaj SMURD, după ce, inițial s-a anunțat că o persoană ar fi fost surprinsă în interior, informație care, din fericire, nu s-a confirmat.
“Astăzi, echipaje de intervenție ale Detașamentului de pompieri Hunedoara au avut misiunea de a stinge un incendiu care a cuprins încăperile și acoperișul unei case din oraș. Pentru că din faza de apel la 112 s-a anunțat că ar fi fost posibil ca o persoană să fie surprinsă în interior, pompierii s-au pregătit și pentru misiunea de căutare-salvare a posibilei victime. Din fericire informația nu s-a confirmat, la sosirea echipajelor proprietarul se afla în afara locuinței și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Pentru localizarea și lichidarea incendiului s-a acționat cu două autospeciale de stingere, iar la fața locului s-a aflat și un echipaj SMURD. Flăcările au distrus interiorul casei și o mare parte din acoperiș”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Incendiul ar fi izbucnit de la un scurtcircuit produs din cauza unui cablu electric defect.
Actualitate
Eduard Mija, noul director al CEVJ
Eduard Aurelian Mija este noul director al Complexului Energetic Valea Jiului.
Consiliul de Administrație al Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ) S.A. a anunțat, pe 21 ianuarie 2025, numirea lui Eduard Aurelian Mija în funcția de Director General al companiei. Decizia a fost luată în urma unui proces de recrutare riguros, desfășurat conform prevederilor OUG nr. 109/2011, modificată prin Legea nr. 186/2023 privind Guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
Recrutarea a fost coordonată de S.C. George Butunoiu Group S.R.L. (GBG), o companie de renume în domeniul selecției de personal pentru poziții de top management. În urma evaluărilor și a clasamentului final transmis de firma de recrutare, Consiliul de Administrație a validat propunerea și l-a desemnat pe domnul Mija pentru a prelua conducerea CEVJ S.A.
Actualitate
Incendiu la o anexă gospodărească din Simeria
Echipaje de intervenție de la Detașamentul de pompieri Deva au intervenit, în această dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în camera centralei pe lemne și la acoperișul unei anexe de la o gospodărie din Simeria.
Pentru misiune au fost alocate 2 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, iar la locul incendiului s-a aflat și un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Simeria.
Intervenția a constat în localizarea și lichidarea incendiului care a cuprins camera centralei și un șopron cu lemne. Acțiunile pompierilor au eliminat riscul de a fi cuprinsă de flăcări și casa de locuit. Nicio persoană nu a fost rănită.
Sursa probabilă a izbucnirii flăcărilor a fost efectul termic
FOTO: Arhivă
-
Actualitatecu 20 de ore in urma
Tânăr din comuna Pui, dat dispărut de tatăl său – UPDATE: A fost găsit
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 20 – 24 ianuarie, în județul Hunedoara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
31 de elevi care absentau de la cursuri, depistați de polițiștii hunedoreni. Acțiuni cu efective mărite pentru siguranță în școli
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO| Incendiu la Hunedoara. O casă a fost distrusă de flăcări
-
Actualitatecu o zi in urma
Bolile cronice, în creștere alarmantă în județul Hunedoara: hipertensiunea și diabetul, în top
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Oaspeți de iarnă pe cele patru lacuri de acumulare din Geoparcul UNESCO Țara Hațegului
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Elevi de la mai multe școli din județ s-au întrecut la Concursul de Informatică „Aurel Vlaicu”
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Polițiștii avertizează: Tehnica de tip „Spoofing”, o altă metodă de înșelăciune