
Tânărul care a provocat accidentul tragic ce a avut loc în decembrie anul trecut, la Petroșani, în urma căruia un copil de 11 ani a murit, iar alți cinci au fost răniți în timp ce traversau strada pe o trecere de pietoni din municipiu, a fost trimis în judecată. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au finalizat urmărirea penală în acest caz.
Tânărul, în vârstă de 19 ani, din Aninoasa, va fi judecat pentru omor, tentativă la infracţiunea de omor calificat, conducerea unui autovehicul fără permis şi sub influenţa alcoolului, precum şi părăsirea locului accidentului, potrivit într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara
“Din cercetările efectuate în cauză, rezultă că la data de 21.12.2022, în jurul orelor 21,58, fără a poseda permis de conducere şi fiind sub influenţa băuturilor alcoolice (…) a condus autoturismul marca VW Passat (…) pe strada 1 Decembrie 1918 din Petroşani şi, prin nerespectarea mai multor reguli de circulaţie, dar şi prin asumarea producerii unui eveniment rutier cu consecinţe letale asupra sa şi a altor participanţi la trafic, a surprins şi accidentat pe trecerea de pietoni din zona sensului giratoriu ‘de la Avion’ pe persoanele vătămate CRC, UAS, GMA, PDI, PLAM şi PCA, determinând în acest fel decesul acestuia din urmă la data de 22.12.2022, dar şi vătămarea corporală a celorlalte persoane vătămate, acestea necesitând zile de îngrijiri medicale, după care a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie. Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Tribunalului Hunedoara, spre competenta soluționare. Precizăm ca această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instantă, spre judecare, situație care nu poate să înfrângă în niciun fel principiul prezumției de nevinovație”, se arată în comunicatul transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Reamintim că, șase copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, au fost răniți, în seara zilei de 21 decembrie 2022, pe o trecere de pietoni din municipiul Petroșani. Şoferul bănuit de comiterea faptei, un tânăr de 19 ani, din Aninoasa, ar fi urcat băut şi fără permis de conducere la volan, fugind de la locul faptei. Trei dintre copii au fost transportaţi la un spital din Timişoara, iar ceilalţi au rămas internaţi la Spitalul de Urgenţă din Petroşani. Unul dintre ei, în vârstă de 11 ani, a murit a doua zi, la Terapie Intensivă.