Actualitate
Avem nişte parcări. Cum şi cui le atribuim? – dezbatere publică la Hunedoara
Primăria consultă cetăţenii
Sugestiile şi opiniile locuitorilor pe această temă pot fi exprimate azi în cadrul unei şedinţe la sediul municipalităţii
Modul în care Primăria Hunedoara a „gândit” regulamentul de funcţionare al parcărilor din municipiu a atras numeroase sugestii, reclamaţii, dar şi recomandări din partea locuitorilor.
Acestea au fost postate atât pe Internet, cât şi pe „print”şi au fost aduse la sediul primăriei, dovadă a faptului că hunedorenii au început să ia în serios procesul de dezbatere publică a proiectelor de hotărâre întocmite de municipalitate. Tocmai pentru a afla mai pe larg ce părere au locuitorii, în speţă proprietarii de autovehicule, cei care, de fapt, vor folosi parcările, despre regulamentul de funcţionare al acestor spaţii, Primăria Hunedoara va organiza azi, de la ora 11:00, la sediul său, o întâlnire publică unde sunt invitaţi să participe toţi cei interesaţi.
Taxă plătită în două tranşe, dar şi amenzi
Până în 23 septembrie, proiectul de hotărâre referitor la regulamentul de funcţionare al parcărilor din Hunedoara a fost supus dezbaterii publice, conform legii, pe Internet sau la panoul de afişaj al municipalităţii. Acesta urmează să fie discutat în cadrul unei şedinţe de consiliu local, însă, până atunci, reprezentanţii primăriei vor să-l îmbunătăţească cu punctele de vedere sau sugestiile locuitorilor. Potrivit iniţiativei legislative a Primăriei Hunedoara, locurile de parcare de pe raza localităţii vor fi închiriate printr-o licitaţie publică, procedură la care vor avea dreptul să participe doar cei ce deţin un autoturism cu masa maximă autorizată de până la 3,5 tone şi nu au în proprietate un garaj sau alt loc unde să-şi ţină maşina. În plus, la atribuirea locurilor de parcare vor avea prioritate persoanele cu handicap care vor primi gratuit un astfel de spaţiu. Licitaţia pentru închirierea unui loc de parcare va porni de la taxa de 100 de lei/an, aceasta urmând să fie achitată în două tranşe, până în 31 martie şi, respectiv 30 septembrie. În cazul în care numărul de parcări este mai mic decât cel al solicitanţilor sau mai multe persoane se „bat” pentru acelaşi spaţiu unde să-şi ţină maşina, atribuirea acestuia se va face celui ce plăteşte mai mult, chiria pornind de la 100 de lei/an şi având „pasul” de 5 lei.
Pe de altă parte, pentru a sancţiona toate „derapajele” de la respectarea acestui regulament, Primăria Hunedoara propune sancţiuni şi amenzi, valoarea acestora pornind de la 100 şi ajungând până la 1.000 de lei în funcţie de gravitatea faptei comise.
Mai bine investitori şi slujbe, nu parcări
După 15 zile în care hunedorenii şi-au putut spune părerea despre acest proiect de hotărâre, au venit şi primele sugestii, opinii sau reclamaţii pe marginea regulamentului. Acestea au fost depuse în scris la sediul primăriei ori au fost postate pe Internet. Unii susţin iniţiativa municipalităţii în forma în care a fost întocmită şi speră ca aceasta să fie aprobată şi pusă în aplicare cât mai repede. Alţii sunt de părere că un astfel de regulament nu este defel oportun pe considerente de genul că „primăria trebuie să asigure locuitorilor locuri de parcare”, sau „e mai importantă atragerea de investitori pentru crearea de slujbe în oraş” ori „ce se va întâmpla cu persoanele care vin în vizită din alte oraşe. Acestea unde îşi vor lăsa maşinile”.
Pe de altă parte, unii locuitori consideră că atribuirea locurilor de parcare nu trebuie să se „transforme într-un război, iar primăria trebuie să înţeleagă că se află în slujba cetăţenilor şi nu a şmecherilor cu bani”.
Cele mai multe comentarii şi reacţii negative le-a iscat un articol al regulamentului, care interzice efectuarea de reparaţii la maşină în locurile de parcare, locuitorii solicitând primăriei ca acesta să fie eliminat complet din document.
Actualitate
Primăria Deva sprijină dezvoltarea învățământului profesional și dual
Primăria Municipiului Deva își reafirmă angajamentul față de susținerea educației profesionale și duale, considerând-o o soluție eficientă pentru pregătirea tinerilor în meserii cerute pe piața muncii. Alături de Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, administrația locală încurajează colaborarea dintre școli și operatorii economici pentru a investi în formarea profesională a noii generații.
Reprezentanții mediului economic din județul Hunedoara au posibilitatea să contribuie activ la modelarea viitorului profesional al tinerilor, solicitând clase de învățământ profesional și dual. Termenul limită pentru completarea cererilor de școlarizare este 9 decembrie 2024.
Prin aceste parteneriate, firmele locale pot participa la conturarea unor programe educaționale care să răspundă nevoilor reale ale pieței muncii, asigurând astfel o integrare rapidă și eficientă a absolvenților în domeniile lor de activitate.
Promovarea și susținerea învățământului dual și profesional reprezintă o prioritate atât pentru administrația locală, cât și pentru Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara. Scopul principal este acela de a crește performanța profesională a elevilor, oferindu-le oportunități concrete de angajare, dar și de a sprijini dezvoltarea economică a județului prin formarea unor generații de muncitori calificați.
Primăria Deva invită toate părțile interesate să se implice activ în acest demers, contribuind astfel la consolidarea unei comunități educaționale și economice de succes.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA
Actualitate
Expoziție de cabaline și ovine la Hațeg, pe 6 decembrie
Primăria Orașului Hațeg organizează, pe 6 decembrie 2024, o expoziție de cabaline și ovine în incinta târgului de animale de pe strada Horea. Evenimentul, care promovează tradiția creșterii animalelor în județul Hunedoara, este deschis tuturor deținătorilor interesați să participe cu exemplarele lor.
”Vă aducem la cunoștință că, în data de 06 Decembrie 2024 se organizează EXPOZIȚIE DE CABALINE SI OVINE la Hațeg, pe strada Horea (incinta târgului de animale). Deținătorii ce doresc sa participe la EXPOZIȚIA DE CABALINE SI OVINE trebuie sa se înscrie pe lista deschisă la Primăria Orașului Hațeg, serviciul ADPP sau prin e-mail la primaria.hateg@yahoo.com, pănă JOI, 05.12.2024, ora 14:00. De asemenea, vă reamintim măsurile sanitar-veterinare care trebuie intreprinse cu ocazia acestui eveniment: Accesul animalelor se va face pe bază de tabel în care sunt înscrise date cu privire la numele proprietarului, codul de exploatație, adresa exploatației, numărul și mijlocul de identificare al animalelor. Animalele trebuie să provină de pe raza județului Hunedoara din exploatații indemne, libere de boli infectocontagioase, să nu provină din zone de protecție și supraveghere a focarelor active. Este interzisă cu desăvârșire comercializarea animalelor prezente la expoziție. Transportul animalelor din cadrul exploataților de origine la locul organizării evenimentului se va face cu mijloace de transport înregistrate/autorizate sanitar veterinar după o prealabilă dezinfecție a acestora. Unităție de alimentație pubică și micii producători care doresc participarea la eveniment trebuie să depună o cerere, insotita de documentul de inregistrare sanitara, la Primăria Orașului Hațeg, serviciul ADPP până în data de 03 Decembrie, pentru ca acesta din urmă să poată solicita DSVSA Hunedoara obținerea avizului temporar de funcționare”, informează reprezentanții Primărie Orașului Hațeg.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Fapte bune de la cei mici: Grădinița PP7 Deva donează peste 900 kg de fructe și legume persoanelor vulnerabile
Preșcolarii și educatoarele de la Grădinița PP7 din Deva au demonstrat că solidaritatea începe de la vârste fragede, colectând peste 900 de kilograme de fructe și legume în cadrul campaniei sociale „Săptămâna fructelor și a legumelor donate”.
Acțiunea, desfășurată în perioada 25–29 noiembrie 2024, a implicat peste 150 de copii, părinți și cadre didactice, care au contribuit la strângerea a 454 kilograme de fructe și 477 kilograme de legume. Donațiile au ajuns la familii și persoane vulnerabile din evidențele Direcției de Asistență Socială Deva, dar și la copiii din centrele de zi și casele de tip familial din Deva și Săulești.
Sprijin pentru comunitate
Pe 29 noiembrie, 20 de persoane cu vârste între 4 și 90 de ani, inclusiv copii și persoane cu dizabilități, au primit pachete cu fructe. Beneficiarii au fost selectați din imobilele sociale și din rândul persoanelor vârstnice care beneficiază de servicii de îngrijire la domiciliu.
Organizatorii au subliniat importanța campaniei nu doar pentru beneficiarii direcți, ci și pentru educația preșcolarilor. „Copiii au învățat cât de important este să dăruiești și să fii generos. Astfel de acțiuni îi ajută să-și formeze valori esențiale, precum omenia și responsabilitatea,” au declarat reprezentanții Grădiniței PP7.
Parte dintr-un proiect național
Campania „Săptămâna fructelor și a legumelor donate” este organizată la nivel național în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară (SNAC). Proiectul încurajează elevii și profesorii să participe la activități de voluntariat care sprijină persoanele defavorizate, contribuind la integrarea lor socială și la consolidarea spiritului de comunitate.
Acțiuni similare au avut loc în școli și grădinițe din toată țara, dovedind încă o dată că prin solidaritate se pot face schimbări semnificative în viețile celor aflați în dificultate.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA
-
Actualitatecu 22 de ore in urma
Posibilii parlamentari ai județului Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
“Ziua Națională a României”: Ceremonial public la Cimitirul Eroilor, de pe strada Călugăreni, din Deva
-
Actualitatecu 16 ore in urma
Ultima oră: Călin Petru Marian (PNL) devine senator de Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Procesul de renumărare a voturilor din județul Hunedoara, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, finalizat
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Noul sens giratoriu de pe DN 66, din orașul Hațeg, finalizat
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu la un autoturism care se deplasa pe DN 66, în apropiere de Hațeg
-
Actualitatecu 2 zile in urma
„Ziua Națională a României”, marcată la Deva. Ceremonial public la Cimitirul Eroilor
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Alegeri parlamentare 2024| 22,16 la sută, prezența la vot în județul Hunedoara, la ora 13:00