Connect with us
Data: 26/04/2025
.

Actualitate

Avizul pentru nodul rutier Sântuhalm deschide calea către dezvoltarea infrastructurii

Publicat

pe

Comisia Tehnico-Economică a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a dat avizul pentru studiul de fezabilitate al nodului rutier Sântuhalm – un pas esențial în realizarea proiectului ambițios inițiat de Consiliul Județean Hunedoara.

Acest proiect, finanțat prin Programul Operațional Transporturi 2021-2027, promite să aducă beneficii semnificative în ceea ce privește infrastructura rutieră și dezvoltarea economică a regiunii.

Comisia Tehnico-Economică a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a avizat, astăzi, studiul de fezabilitate pentru realizarea nodului rutier Sântuhalm – Autostrada A1. Documentația deschide calea realizării unui proiect de mai mare anvergură inițiat de Consiliul Județean Hunedoara și finanțat de CNAIR, prin Programul Operațional Transporturi 2021-2027”, informează CJ Hunedoara.

Nodul rutier Sântuhalm este amplasat la intersecția autostrăzii A1 (km 362+813) cu drumul comunal DC 129 și va asigura legătura directă spre municipiile Deva și Hunedoara.
”Pe de altă parte, Consiliul Județean Hunedoara a parcurs deja câteva etape importante pentru realizarea proiectului „TransRegio Hunedoara – Sântuhalm – A1”. Astfel, au fost realizate studiul de fezabilitate, nota conceptuală și tema de proiectare pentru realizarea infrastructurii de acces spre viitorul nod rutier al autostrăzii A 1.
Conexiunea cu autostrada traversează teritoriul a patru UAT-uri (Hunedoara, Deva, Simeria și Hărău) și suprapune 9,3 kilometri din actualul drum județean 687 până la intersecția cu DN7, arteră care trebuie modernizată și adusă la standardul de drum TransRegio. Pentru a doua parte a legăturii se propune un nou drum de legătură de 4,45 km, care pornește din zona intersecției de la Sântuhalm, la care se adaugă un pod peste calea ferată și un pod nou peste Mureș în dreptul comunei Hărău” mai informează CJ Hunedoara.
În luna iulie 2023, CJ Hunedoara și CNAIR au încheiat un parteneriat în vederea realizării obiectivului de investiții TransRegio Hunedoara – Sântuhalm – Autostrada A1.
Viitorul drum cu patru benzi de circulație (2 benzi pe sens) va asigura conectivitatea cu Autostrada A1, reducerea timpilor de călătorie și creșterea siguranței rutiere. De asemenea, legătura directă cu autostrada va contribui la creșterea calității vieții din municipiul Hunedoara și localitățile limitrofe prin atragerea de investitori și crearea de noi locuri de muncă.
Potrivit celor comunicate de CNAIR, alături de nodul de la Sântuhalm, vor mai fi construite alte două noduri de legătură cu A1 în județul Timiș, la Bethausen și Recaș.

Actualitate

Cod portocaliu de averse torențiale, pe parcursul zilei de sâmbătă

Publicat

pe

Redactat de

 

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, atenționări Cod galben de instabilitate atmosferică și Cod portocaliu de averse torențiale, valabile pentru mai multe județe din țară, inclusiv Hunedoara.

Astfel, pe parcursul zilei de sâmbătă, între orele 14:00 – 23:00, va fi Cod portocaliu de averse torențiale, importante cantitativ, în județele Hunedoara, Alba, Sibiu, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și în zona de munte a județelor Brașov și Prahova. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30 – 40 l/mp, izolat de peste 50 -n 60 l/mp”, a informat ANM.

Începând de sâmbătă (26 aprilie), de la ora 10:00, până duminică (27 aprilie), la ora 11:00, este în vigoare un Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată. „În Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Munteniei, în sudul Dobrogei și în Carpații Meridionali și Occidentali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze de 50…70 km/h), vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp”, a mai informat ANM.

De asemenea, ANM a emis o informare de vreme rece, valabilă până marți, 29 aprilie, la ora 10:00. Potrivit meteorologilor, vremea se va răci accentuat treptat în majoritatea regiunilor, iar în Maramureș, Transilvania și în nordul și centrul Moldovei în cursul nopților se vor înregistra în general minime de -3…2 grade și pe suprafețe mici se va produce brumă.

Advertisement

Citeste mai mult ...

Actualitate

Restricții de circulație pe DN 7 Valea Oltului, luni și marți. Rute ocolitoare

Publicat

pe

Redactat de

Circulația rutieră pe Valea Oltului (DN 7), între localitățile Lazaret și Boița, se va închide săptămâna viitoare, luni și marți, timp de câte o oră, de trei ori pe zi.

Luni, 28.04.2025 și marți, 29.04.2025, în intervalele orare cuprinse între 06:00 – 07:00, 12:00 – 13:00 și 16:00 – 17:00, se va închide circulația pe Valea Oltului (DN 7), între localitățile Lazaret și Boița (km 245+500 – km 247+500), în vederea pregătirii amplasamentului pentru construirea Autostrăzii Sibiu – Pitești, Secțiunea 2 Boița – Cornetu”, au informat reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Pentru a permite executarea lucrărilor de toaletare a versantului aflat în proximitatea drumului național (dislocarea rocilor, pietrelor, stâncilor), traficul rutier se va putea desfășura în intervalele în care circulația este restricționată conform următoarelor rute ocolitoare stabilite pentru toate categoriile de autovehicule, după cum urmează:

Pentru relația București – Veștem și retur:

 

Advertisement

București → A3 → Ploiești → DN1A → Brașov → DN 1 → Veștem – intersecție cu DN 7

 

Pentru relația București – A1 Simeria ( Nadlac II/ Cluj) și retur:

 

București → A1 → Pitești → DN7 → Râmnicu Vâlcea → DN67 → Târgu Jiu → DN66 → Simeria → Nod Rutier Simeria A1

Advertisement

„De asemenea, circulația vehiculelor rutiere între Râmnicu Vâlcea și punctul de lucru de la km 245 + 500 se va desfășura pe DN7 conform reglementărilor legale în vigoare. În mod similar, se va desfășura și circulația vehiculelor rutiere între Sibiu – Boița și punctul de lucru de la km 247 + 500”, precizează reprezentanții CNAIR.

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

Jucătorii de la ACS West Deva revin pe parchet

Publicat

pe

Redactat de

 

 

După o pauză competițională datorată acțiunilor echipelor naționale, în aceste zile se reiau meciurile oficiale din campionatele de futsal. În aceste competiții evoluează și ACS West Deva, la seniori, în Liga 1, și la juniori, în Liga Elitelor.

Cele două echipe de la West Deva vor juca următoarele meciuri oficiale pe teren propriu. Primii vor intra pe parchet juniorii echipei devene, care evoluează seria 2 din Liga Elitelor U19. În etapa a cincea, penultima, băieții de la ACS West, vor juca, la Sala Sporturilor din Deva, duminică, 27 aprilie, de la ora 18:00, cu cei de la FK Odorheiu Secuiesc. Înaintea acestui meci, harghitenii sunt lideri, cu 12 puncte, și calificați în turneu final, acolo unde merg primele două clasate din cele două serii. Devenii sunt pe trei, cu 3 puncte, și, în cazul unei victorii, își păstrează șansele de a se califica în turneul final. În celălalt meci al etapei, tot duminică, dar de la ora 12:00, Șoimii Șimand, a patra clasată, la egalitate de puncte cu ACS West Deva, va juca, pe teren propriu, cu ocupanta poziției secunde, CSM Târgu Mureș (6 puncte). La seniori cei de la ACS West Deva evoluează în play-out-ul primului eșalon. Aici sunt doar trei echipe, intrate în competiție cu punctajul din sezonul regular, care joacă fiecare cu fiecare, în sistem tur-retur – tur, și nu va retrograda niciuna, întrucât CFR Timișoara s-a retras din campionat. Devenii sunt pe primul loc după șase etape, cu 23 de puncte, obiectivul lor fiind încheierea play-out-ului pe prima poziție, în continuare fiind clasate Mausoleul Mărășești (17) și Luceafărul Buzău (9). În etapa a VI-a, una în care stau cei de la Buzău, ACS West va întâlni luni, 28 aprilie, de la ora 19:00, la Sala Sporturilor din Deva, echipa din Mărășești, o victorie însemnând îndeplinirea obiectivului.

Citeste mai mult ...

ANGAJARE

Alpaccess angajeaza schelari in Deva. Oferim: contract pe durata nedeterminata, tichete de masa. Relatii la telefon: 0752.421.764.

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate