Actualitate
Avram Iancu, comemorat la Țebea. Mii de români, prezenți la ceremonial, inclusiv premierul României
Avram Iancu s-a născut în anul 1824 în localitatea Vidra de Sus. De profesie avocat, Avram Iancu a fost conducătorul Revoluției de la 1848 în Transilvania. Acesta a murit în 10 septembrie 1872. A fost înmormântat la Țebea pe 13 septembrie 1872, cu funeralii naționale, iar cortegiul funerar s-a întins de la Baia de Criș la Țebea, pe o distanță de câțiva kilometri.
Sâmbătă și duminică, mii de români au participat, cu mic, cu mare, la Serbările Naționale de la Țebea, în frunte cu autoritățile locale și județene, dar și cu prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, și câțiva miniștri.
Ciprian Roman, managerul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Hunedoara
„Este un onorant prilej de a-l cinsti pe Crăișorul Munților printr-un spectacol grandios, care s-a desfășurat pe platoul situat nu departe de locul în care își doarme somnul de veci. Prin cântecele lor, invitații speciali au adus un sincer și înălțător omagiu lui Avram Iancu, omul care și-a dedicat viața pentru un crez, acela de a-și vedea națiunea fericită. Suntem mândri să ne prețuim eroii care au sfinţit aceste locuri prin apartenenţa şi rădăcinile lor.”
Călin Petru Marian, prefectul județului Hunedoara:
„Slujba de sfințire a fost una deosebită, oficiată de un sobor de preoți și Arhierei, în prezența Mitropolitului Ardealului, Înaltpreasfințitul Laurențiu Streza, a Episcopului Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Nestor, a Episcopului Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Andrei și a Episcopului Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Nicodim.
Totodată, a fost dezvelit bustul lui Avram Iancu, care a fost restaurat și poziționat în fața bisericii cu fața spre răsăritul soarelui.
Duminică, după Sfânta Liturghie, în acest loc în care se odihnește Crăișorul Munților, a avut loc ceremonialul militar și ceremonialul religios, cuprinzând slujba de pomenire a Eroului nostru și ceremonialul depunerii coroanelor comemorative. Sunt fericit că sunt prezent la un eveniment atât de important, precum sfințirea noii picturi a Bisericii la care veneam de mic copil, împreună cu familia mea. Sunt moț născut în Țebea și este un prilej pentru mine să fiu aici și în calitate de prefect al județului Hunedoara. Astfel, le transmit tuturor că trecutul nostru este la fel de important ca și viitorul, iar pentru ceea ce astăzi avem, este necesar să ne cinstim eroii.”
Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara:
„M-am simțit onorat să iau parte la un moment de mare încărcătură spirituală, slujba de sfințire a noii picturi, care s-a săvârșit în această dimineață în Țara Zarandului, la biserica de la Țebea. Biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” s-a primenit și înnoit prin strădania tuturor celor care și-au dorit ca Sfântul lăcaș de cult, cu o istorie veche și bogată, să devină o casă luminoasă și primitoare pentru toți credincioșii care îi trec pragul.
Bucuria este cu atât mai mare cu cât slujba de sfințire a fost oficiată de înalți ierarhi ai Bisericii noastre. Mulțumesc Preasfințitului Părinte Episcop Nestor pentru distincția oferită cu acest prilej! Slujba de Sfințire oficiată la Țebea precede un alt moment important pentru comunitatea noastră, care s-a desfășurat duminică în Panteonul Moților. Printr-un ceremonial special, am omagiat 150 de ani de la moartea lui Avram Iancu, Eroul Național care își doarme somnul de veci în curtea bisericii de la Țebea.”
Natalia Intotero, deputat PSD
„Sfințirea noii picturi din Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” ne-a adus împreună într-un moment de mare încărcătură spirituală. A fost cu atât mai emoționant cu cât sâmbătă și duminică am marcat un moment istoric. Am adus un omagiu eroului național Avram Iancu la 150 de ani de la moartea acestuia, chiar în locul în care își doarme somnul de veci. Am participat cu emoție la ceremonialul la Panteonul Moților și am sărbătorit acest moment special împreună, cum știm noi în Țara Zarandului. Dragi români și dragii mei hunedoreni, energia de la Țebea răsună în toată țara! Dumnezeu să binecuvânteze România!”
Vetuța Stănescu, deputat PNL:
„Vegheați de mormântul Eroului Nostru Național Avram Iancu, pe care îl omagiem în aceste zile, am participat cu multă emoție, la slujba de sfințire a noii picturi a Bisericii Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” de la Țebea, oficiată de ÎPS Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, împreună cu PS Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și un sobor de Arhierei și preoți. Mă bucur că Dumnezeu a îngăduit să fiu prezentă la acest eveniment de suflet găzduit de comunitatea parohială „Adormirea Maicii Domnului”, în biserica ce adăpostește clopotul de bronz din 1845 care a vestit trecerea în neființă a lui Avram Iancu. Eroii nu mor niciodată! Rămân alături de noi pentru a ne reaminti lecția patriotismului, a credinței, a sacrificiului și a demnității!”
Florin Oancea, primarul municipiului Deva
„Am fost prezent la Țebea, la slujba de sfințire a noii picturi a Bisericii Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” din localitate. Slujba a fost oficiată de Mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, împreună cu Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Nestor și un sobor de Arhierei și preoți. Evenimentul face parte din manifestările celei mai importante sărbători a moților, ,,Serbările Naționale Țebea”, unde în fiecare an îl comemorăm pe Crăișorul Munților, Avram Iancu. Un eveniment organizat în semn de respect și aleasă prețuire față de Crăișorul Munților – Avram Iancu și de tot ceea ce reprezintă acest erou național pentru neamul românesc.”
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara:
„Am reprezentat municipiul Hunedoara la „Serbările Naţionale de la Ţebea”. Avram Iancu este unul dintre cele mai importante repere ale istoriei poporului român. Pentru mine şi pentru întreaga delegaţie a Hunedoarei, depunerea unei coroane la mormântul „Crăişorului moţilor”, astăzi, când s-au marcat 150 de ani de la moartea sa, a reprezentat mai mult decât o onoare.”
Pe scena de la Țebea au urcat nume importante ale folclorului românesc. Prin cântecele lor, invitații speciali au adus un sincer și înălțător omagiu lui Avram Iancu. Spectacolul a fost organizat de Consiliul Județean Hunedoara prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara.
Actualitate
Anca Todoni, evoluție onorabilă la Australian Open
La Melbourne a început Australian Open, primul turneu de Grand Slam de tenis din acest an. La competiție participă și tenismene din România, țara noastră neavând reprezentant la masculin.
Cu origini din Lupeni
Printre tenismenele românce care s-au aliniat la start s-a numărat și Anca Todoni, tânăra jucătoare de 20 de ani având originile în Valea Jiului, la Lupeni. Anca Todoni a fost în premieră pe tabloul principal de la Melbourne, după ce a trecut de calificări, unde a trecut de Victoria Jimenez (Andorra) cu 6-1, 4-6, 6-4, de Leyre Romero (Spania), cu 6-3, 6-2 și cu același scor de Varvara Lepchenko (SUA), fost număr 19 mondial. În turul 1 Anca Todoni a avut parte de o tragere la sorți nefastă, adversară fiindu-i nr. 5 mondial, chinezoaica Zheng Qinwen, finalista ediției trecute și dublă campioană olimpică în 2024. Anca Todoni, nr. 110 mondial, a făcut un prim set excelent, pe care l-a pierdut la tiebreak, la 3, iar în cel de-al doilea, pe fondul unei ușoare accidentări, a cedat cu 1-6, în chiar meciul de debut al competiției. Pentru tenismena cu origini în Valea Jiului urmează turneul WTA 500 de la Linz, din Austria, care începe pe 27 ianuarie, unde, de asemenea, va juca în calificări.
Două românce merg mai departe
Tot în primul tur, Sorana Cârstea (101 WTA) a piedut, cu un dublu 46, de la favorita 26, Elina Svitolina, din Ucraina, care este pe locul 23 mondial. Pe de altă parte, România va avea două jucătoare în turul secund. Una dintre acestea este Jaquline Cristian (73 WTA), care a trecut, cu 6-2, 4-6, 7-6 (10-7 în super tiebreak) de croata Petra Matric (12 WTA), Lucky Looser din calificări dar fost nr.14 mondial. În turul 2 Jaqueline Cristian va juca cu italianca Lucia Bronzetti (78 WTA), care a trecut, cu 6-2 (7-6 (2) de fostul lider mondial Viktoria Azarenka, din Belarus, nr. 20 WTA și favorită 21. Ce-a de-a doua româncă din turul doi se va ști după meciul Irina Begu 983 WTA) și Gabriela Ruse (156 WTA), venită din calificări. Câștigătoarea acestei confruntări va juca cu învingătoarea din meciul în care se vor întâlni americancele Madison Keys (20 WTA) și favorită 19 la Australian Open și Ann Li (93 WTA).
Actualitate
FOTO: Accident rutier pe Calea Zarandului din Deva. Un bărbat de 73 de ani, transportat la spital
Pompieri militari ai Detașamentului Deva au intervenit, cu puțin timp în urmă, cu o autospecială de intervenție la un accident rutier care a avut loc în Deva, pe Calea Zarandului, la ieșirea spre Arad.
Accidentul s-a produs în urma impactului dintre un autocamion și un autoturism. Ocupantul autoturismului, un bărbat în vârstă de aproximativ 73 de ani, a fost transportat cu o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara la spitalul din Deva pentru investigații medicale de specialitate. Conducătorul auto al autocamionului nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor și de curățare a porțiunii de drum pe care a avut loc accidentul rutier.
Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de către organele abilitate.
FOTO: ISU Hunedoara
Actualitate
121 de misiuni și intervenții în perioada 10 – 12 ianuarie 2025
În weekend-ul care a trecut, echipajele de salvatori din cadrul ISU Hunedoara au participat la 121 de misiuni și intervenții.
Echipajele SMURD au intervenit la 90 cazuri pentru acordarea ajutorului medical de urgență, iar în sprijinul Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara s-a acționat în 8 situații care au necesitat aceste intervenții.
În aceste 3 zile, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a 7 incendii. Două dintre ele s-au produs în localitățile Bucium Orlea, din comuna Sântămărie Orlea și Ormindea, din comuna Băița.
Astfel, vineri, 10 ianuarie, la sosirea pompierilor pentru stingerea incendiului din satul Bucium Orlea ardeau generalizat o casă de locuit, garajul și anexele gospodăriei. Suprafața afectată de flăcări a fost de aproximativ 200 metri pătrați, iar intervenția promptă a pompierilor a salvat de la distrugere o parte importantă a casei. Într-o anexă cuprinsă de foc au fost găsite 4 animale (două vaci și doi porci) care au murit din cauza efectelor incendiului.
Sâmbătă, 11 ianuarie, în urma unui incendiu, flăcările au distrus acoperișul unei case din localitatea Ormindea. S-a intervenit de urgență în zona hornului pentru localizarea incendiului, astfel încât focul să nu afecteze o suprafață mai mare a casei.
La evaluarea pagubelor, după lichidarea incendiului și finalizarea intervenției, s-a constatat că a ars o suprafață de aproximativ 30 metri pătrați din acoperișul cu structură de lemn, acoperit cu țiglă.
De asemenea, în această perioadă, echipajele operative au gestionat prompt 5 situații de urgență generate de producerea accidentelor rutiere. În niciunul dintre aceste cazuri nu s-au înregistrat victime.
Între 10 și 12 ianuarie, pompierii au desfășurat 6 activități de patrulare, informare preventivă și recunoaștere în teren. Totodată, în 5 situații s-a acționat în sprijinul comunității.
În continuare, salvatorii hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu la acoperișul unei case din satul Ormindea
-
Actualitatecu o zi in urma
INSP – Informare privind Metapneumovirusul uman (HMPV). Este un virus respirator obișnuit
-
Actualitatecu o zi in urma
UPDATE| O tânără de 17 ani și fiica ei în vârstă de nicio lună, date dispărute
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Accident pe trecerea de pietoni. O femeie și un minor au fost răniți
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Cinci atracții turistice din județul Hunedoara, în competiția „Destinația Anului”. Finaliștii, anunțați pe 25 ianuarie
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Registrul Agricol – termene înregistrare: Devenii care au în proprietate terenuri agricole sau silvice și utilaje, obligați să le declare
-
Actualitatecu o zi in urma
Corvinul, 2-2 la transferuri
-
Actualitatecu 21 de ore in urma
Au rămas, în toiul iernii, fără agoniseala de o viață. Apel la ajutor pentru o familie din satul Bucium – Orlea