
Poftiţi la distracţie!
Producători autohtoni de cârnăciori subţiri se vor aduna în Piaţa Unirii din oraş, acolo unde vor avea loc şi spectacole în aer liber
Timp de trei zile, începând de astăzi şi până duminică inclusiv, locuitorii Devei sunt invitaţi să ia parte la „Festivalul Virşlilor”, manifestare organizată pentru prima dată în municipiul reşedinţă de judeţ.
Evenimentul va fi găzduit în Piaţa Unirii din oraş şi va aduce la un loc producători de virşli din cele două zone reprezentive ale judeţului: Sălaşu de Sus şi Brad, dar şi invitaţi speciali din alte zone ale ţării. De asemenea, pe scena special amenajată în Piaţa Unirii vor susţine spectacole artişti şi trupe locale, dar şi invitaţi speciali precum Mihai Mărgineanu. Artistul bucureştean, cunoscut cu piesa „Mă iubeşte femeile”, va urca pe scenă mâine seară, de la ora 21:30, urmând să susţină un concert extraordinar. În cursul zilei de mâine se va desfăşura şi un semimaraton al virşlilor. Concurenţii vor lua startul din municipiul Hunedoara, din zona Castelului Corvinilor, iar sosirea va avea loc la Deva, pe stadionul Cetate.
Traficul, închis în Piaţa Unirii
Spectacolele vor continua duminică, ziua fiind rezervată interpreţilor de muzică populară şi ansamblurilor folclorice din judeţul Hunedoara.
Manifestarea este organizată de Centrul European pentru Dezvoltare Rurală, Sc Toc International, în parteneriat cu Primaria Deva şi Centrul Cultural „Drăgan Muntean”.
Reamintim că pe toata durata festivalului, traficul rutier va fi închis în Piaţa Unirii, între sensul giratoriu de la Poşta Veche, parcarea AJOFM şi Minvest.