Actualitate
“Aztlan – Puebla Mexico” aduce tradiţiile, costumele şi obiceiurle mexicane la Deva
Dans pe scena teatrului de artă
Până la debutul stagiunii de toamnă a Teatrului de Artă din Deva, publicul amator de spectacole vizionate în sala acestei instituţii de cultură, are o primă invitaţie.
Duminică, 22 septembrie, pe scena teatrului va urca o trupă de dans din Mexic care va aduce la Deva culoare, muzică şi obiceiuri din toate zonele acestei ţări. Spectacolul susţinut de Ensamble Folkloriko “Aztlan – Puebla Mexico” va învepe la ora 19:00, iar preţul unui bilet este 40 de lei.
Dansează inspiraţi din viaţa de zi cu zi
Înfiinţat iniţial în luna august 2005 sub egida Casei de cultură „Fausto Rodriguez Leon” a Statului Puebla, Ansamblul folcloric „Aztlan” îşi desfăşoară, în prezent, activitatea în mod independent. Denumirea grupului are o încărcătură mitică deosebită, „Aztlan” fiind o mică insulă în nordul Americii Centrale de unde triburile aztece şi-au început pelegrinajul, „locul purităţii” sau „locul de unde răsare soarele”. Cei circa 30 de tineri care fac parte din grup au ca obiectiv principal promovarea şi conservarea dansului, a tradiţiilor şi obiceiurilor mexicane, atât pe plan naţional cât şi internaţional, dar şi dorinţa de a progresa până la rangul de cel mai bun ansamblu folcloric din zonă. Repertoriul lor conţine dansuri şi obiceiuri din toate zonele statului Mexic, cum ar fi Mexico, Veracruz, Huapango,
Puebla sau Jalisco. Sursele de inspiraţie provin de la activităţile de zi cu zi ale mexicanilor din zona rurală, de la flora şi fauna regiunii. Unele sunt dansuri de curtare pe care doamnele le interpretează cu feminitate, jucându-se şi dăruind zâmbete cavalerului cu care dansează. Întâlnim, de asemenea, „dansul focului”, un dans cu origini şi semnificaţii de ritual, sau „Dansul păsării Quetzales”, dansuri puse în valoare de costume spectaculoase, pline de culoare.
Fiind unul dintre cele mai apreciate grupuri folclorice mexicane, „Aztlan” a fost invitat să participe, de-a lungul timpului, la numeroase evenimente sociale, festivaluri folclorice şi manifestări de gen din Mexic şi în străinătate câştigând numeroase premii şi distincţii.
Actualitate
Incendiu într-o gospodărie din Simeria. Un câine, 20 de iepuri și găini au murit, după ce o anexă a luat foc

Un câine, 20 de iepuri și găini au murit în urma unui incendiu izbucnit, duminică după-amiază, într-o gospodărie din Simeria.
Pompierii au intervenit cu trei autospeciale pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o anexă și amenințau să se extindă la o locuință și la alte construcții din imediata vecinătate. În ciuda intervenției pompierilor, animalele nu au mai putut fi salvate.
“Un incendiu izbucnit la o anexă și la acoperișul unei case de locuit din Simeria a fost stins de pompieri, în această după amiază, înainte de a se extinde în interiorul locuinței și la construcțiile din imediata vecinătate. Echipajele de stingere ale Detașamentului Deva au intervenit pentru a localiza și lichida incendiul care, la sosirea pompierilor, se manifesta generalizat la anexa de locuit, acoperișul și podul casei, pe o suprafață de aproximativ 80 metri pătrați, cu posibilitate de propagare la întreaga locuință și la casele din apropiere. Intervenția promptă a pompierilor militari, care au acționat cu 3 autospeciale de stingere, a oprit extinderea flăcărilor care ar fi putut produce pagube materiale mult mai mari. Nicio persoană nu a fost rănită. Din cauza flăcărilor, într-o anexă de mai mici dimensiuni construită pentru animalele mici din gospodărie, 21 dintre acestea au murit”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Potrivit pompierilor, sursa probabilă de aprindere a fost un scurtcircuit produs la instalația electrică a anexei gospodărești.
Sursa foto -video: ISU Hunedoara
Actualitate
Intervenție a salvamontiștilor hunedoreni, în Retezat. A fost solicitat ajutorul unui elicopter

Salvamontiștii hunedoreni au intervenit, duminică după-amiază, pentru salvarea unei persoane care s-a accidentat în Retezat.
A fost solicitată și intervenția unui elicopter.
„Acțiune în desfășurare a salvamontiștilor hunedoreni pentru salvarea unei persoane cu politraumatisme, în zona Piule-Pleșa, Munții Retezat. S-a solicitat suport aero, iar o echipă de salvatori montani este pregătită să acționeze terestru, la nevoie”, a informat Salvamont Hunedoara.
Sursa foto: Salvamont Hunedoara
Actualitate
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 24 -28 februarie, în județul Hunedoara

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, planificate pentru revizii și reparații, în câteva localități din județul Hunedoara, în perioada 24 -28 februarie 2025.
Județul Hunedoara
Ziua / Data |
| ||||||||||||||||||||
Luni, 24 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Marti, 25 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Miercuri, 26 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Joi, 27 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Vineri, 28 Februarie 2025 |
|
- Actualitatecu 3 zile in urma
Transport agabaritic record pentru Termocentrala Mintia: O turbină de 788 de tone va traversa vestul țării
- Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO| „Oaspeți” surprinși la o hrănitoare, într-o pădure din Ocolul Silvic Petroșani
- Actualitatecu 3 zile in urma
Sorana Moldoveanu, elevă a Liceului de Arte din Deva, premiată la un concurs internațional de interpretare vocală
- Actualitatecu 2 zile in urma
ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă
- Actualitatecu 21 de ore in urma
VIDEO| Lung cât un teren de fotbal. Cel mai mare transport agabaritic din țară a pornit la drum. Destinația finală: Termocentrala Mintia
- Actualitatecu 2 zile in urma
Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an
- Actualitatecu 3 zile in urma
Tichete sociale pentru grădiniță, acordate preșcolarilor fără absențe nemotivate la Deva
- Actualitatecu 21 de ore in urma
Incendiu, azi noapte, la o casă din Poienița Tomii. Proprietarul a suferit arsuri