Actualitate
BANI de la bugetul local pentru plata CHIRIEI! Cine poate primi ajutorul financiar lunar și în ce condiții
Patru categorii de persoane sau familii vulnerabile, din municipiul Deva, pot beneficia, lunar, de un ajutor financiar pentru plata chiriei, pe o perioadă determinată, dacă îndeplinesc condițiile de eligibilitate aprobate de Consiliul Local.
PROCEDURA și CONDIȚIILE DE ACORDARE a ajutorului pentru plata chiriei sunt prevăzute în Anexa nr. 1 a Hotărârii Consiliului Local nr. 423/2022, care poate fi consultată pe https://dasdeva.ro – Secțiunea Locuințe și Asociații sau la sediul Direcției de Asistență Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1).
Ajutorul pentru plata chiriei se acordă o singură dată unei persoane singure/familii – pe o perioadă cuprinsă între 1 și 3 ani și se plătește proprietarului locuinței, prin transfer bancar.
Ajutorul financiar are ca scop prevenirea marginalizării sociale a persoanelor sau familiilor cu domiciliul sau reședința în municipiul Deva, care se confruntă cu absența unor condiții socio-economice minime.
CINE POATE BENEFICIA de ajutor pentru plata chiriei:
– tinerii cu vârsta de până la 35 de ani, care provin din structurile rezidențiale ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara
– persoanele singure/familiile din evidența Direcției de Asistență Socială Deva, care, în urma anchetei sociale, pot fi încadrate în categoria persoanelor marginalizate social sau cu risc de marginalizare socială
– victimele violenței domestice
– tinerii cu vârsta de până la 35 de ani, care, deși au un loc de muncă, nu dispun de venituri suficiente pentru a închiria sau achiziționa o locuință în condițiile pieței
CRITERII de eligibilitate pentru acordarea ajutorului financiar:
– solicitantul trebuie să aibă domiciliul sau reședința în municipiul Deva de cel puțin 24 de luni. EXCEPȚIE fac victimele violenței domestice și tinerii proveniți din structurile rezidențiale ale DGASPC Hunedoara
– solicitantul și oricare alt membru major al familiei sale nu au în proprietate o locuință și nu au înstrăinat o locuință în ultimii 10 ani
– solicitantul, persoană singură nu are în proprietate mai mult de un autovehicul, cu vechime mai mică de 5 ani, iar în cazul familiei, membrii acesteia nu au în proprietate mai mult de două autovehicule, cu vechime mai mică de 5 ani
– solicitantul și oricare alt membru major al familiei sale nu au în folosință o locuință din fondul locativ de stat, dar au făcut demersurile necesare pentru a fi cuprinși în lista anuală a persoanelor îndreptățite să beneficieze de o locuință socială sau ANL
– solicitantul și oricare alt membru major al familiei sale nu au beneficiat de sprijinul statului în credite pentru închiriere sau construire de locuință
– solicitantul și oricare alt membru major al familiei sale nu au datorii către bugetul local (impozite, taxe, amenzi)
VENITURILE nete lunare până la care se acordă ajutorul pentru plata chiriei sunt stabilite în funcție de numărul de persoane din familie și se raportează la valoarea Indicelui Social de Referință (ISR = 598 lei, în prezent), astfel:
– 2.392 lei (4 ISR) – pentru persoana singură
– 3.409 lei (5,7 ISR) – pentru familia cu 2 persoane
– 3.947 lei (6,6 ISR) – pentru familia cu 3 persoane
– 4.485 lei (7,5 ISR) – pentru familia cu 4 persoane
– 5.023 lei (8,4 ISR) – pentru familia cu 5 persoane
– 5.561 lei (9,3 ISR) – pentru familia cu 6 persoane
În cazul familiilor cu mai mult de 6 membri, se adaugă câte 0,5 ISR (299 lei, în prezent) pentru fiecare persoană din familie, peste numărul de 6 persoane.
CUANTUMUL AJUTORULUI pentru plata chiriei se stabilește pe bază de punctaj, în funcție de mai multe criterii privind componența familiei, numărul copiilor aflați în întreținere, situația bio/psiho/socială a persoanei singure/familiei, nivelul de studii etc.
În funcție de punctajul obținut și de perioada pentru care se acordă ajutorul, cuantumul maxim al acestuia poate fi între 500 și 1.400 de lei.
Sprijinul financiar nu poate fi mai mare decât cuantumul chiriei prevăzute în contractul de închiriere.
IMPORTANT! Beneficiarii de ajutor pentru plata chiriei care nu au loc de muncă la data acordării acestui drept vor primi sprijinul financiar doar pe o perioadă de 6 luni, de la data prezentării contractului de închiriere – dacă aceștia nu fac dovada angajării.
Ajutorul pentru plata chiriei se acordă în baza CERERII – DECLARAȚIE pe propria răspundere, însoțită de acte doveditoare privind veniturile realizate, componența familiei, nivelul studiilor, situația socială, locuința închiriată etc.
Documentele se DEPUN la Direcția de Asistență Socială Deva – Registratură, de luni până joi – între orele 8:00-16:30 și vineri – între orele 8:00-14:00.
INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numărul de telefon 0755.878.814, de luni până joi – între orele 8:00-11:00 și 14:00-16:00 sau vineri – între orele 8:00-11:00.
Direcția de Asistență Socială Deva
Actualitate
Rezultate exit -poll – Alegeri prezidențiale, Turul I. Luptă strânsă pentru locul al doilea în finala prezidențială
Primele rezultate ale exit-poll-urilor arată că Marcel Ciolacu, candidatul PSD, a obţinut 25% din voturi și intră în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Se poartă o luptă strânsă pentru locul al doilea. Elena Lasconi, candidatul USR, s-ar afla pe poziția a doua cu un procent de 18%, urmată îndeaproape de Călin Georgescu, candidat independent, care ar fi obținut 16% din voturi, conform exit-poll-urile anunțate, duminică seară, de principalele televiziuni.
Rezultate exit -poll CURS
Marcel Ciolacu (PSD) 25%
Elena Lasconi (USR) 18 %
Călin Georgescu (independent) 16 %
George Simion (AUR) 14 %
Nicolae Ciucă (PNL) 13 %
Rezultate exit -poll CIRA
Marcel Ciolacu (PSD) 25 %
Elena Lasconi (USR) 18 %
Călin Georgescu (independent) 16 %
George Simion (AUR) 15 %
Nicolae Ciucă (PNL) 14 %
Rezultate exit-poll AVANGARDE
Marcel Ciolacu (PSD) 25 %
Elena Lasconi (USR) 18 %
Călin Georgescu (independent) 16 %
George Simion (AUR) 15 %
Nicolae Ciucă (PNL) 14 %
Rezultate ARA
Marcel Ciolacu (PSD) 27%
Elena Lasconi (USR) 18%
George Simion (AUR) 15%
Călin Georgescu (independent) 14%
Nicolae Ciucă (PNL) 11%
Numărătoarea oficială a voturilor va decide cine intră în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, care va fi în 8 decembrie.
Primul tur al alegerilor prezidențiale în cifre (situația în județul Hunedoara), la închiderea urnelor – ora 21:00
Număr alegători înscriși pe listele permanente -363.541
Votanți pe listele permanente-150.708
Votanți pe listele suplimentare-17.532
Votanți cu urna mobilă- 2.090
Total votanți – 170.330 (dintre care 120.183 în mediul urban, iar 50.147 în cel rural)
Prezență la urne- 46,85 % la sută
Actualitate
Măsuri pentru siguranța votului
În județul Hunedoara, au fost raportate 14 sesizări privind continuarea propagandei electorale și o sancțiune contravențională pentru vânzarea de băuturi alcoolice la mai puțin de 500 de metri de secțiile de votare. Un angajat al unui bar din Hunedoara a fost avertizat după ce a vândut alcool unui client.
Aproximativ 1.300 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizați pentru siguranța procesului electoral, iar după încheierea votului vor asigura securitatea transportului și depozitării documentelor electorale. Autoritățile mulțumesc personalului pentru gestionarea responsabilă a atribuțiilor.
”Centrul Județean de Comunicare Hunedoara a înregistrat, pe lângă cele 14 sesizări privind continuarea propagandei electorale și o sancțiune contravențională pentru comercializare de băuturi alcoolice la mai puțin de 500 de metri față de secțiile de votare.
Astăzi, în jurul orei 17:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au efectuat verificări la un bar din localitate, aflat la mai puțin de 500 de metri de secțiile de votare din zonă, unde au depistat un angajat care ar fi vândut băuturi alcoolice unui client.
Angajatul a fost sancționat cu avertisment.
Vă reamintesc că aproximativ 1.300 de polițiști, jandarmi, pompieri și personal din alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizați astăzi pentru asigurarea climatului de siguranță la nivelul județului Hunedoara, protecția secțiilor de vot și cercetarea sesizărilor cu privire la posibilele incidentele electorale.
După încheierea procesului de vot, efectivele M.A.I. vor avea o nouă misiune: vor asigura securitatea materialelor, a documentelor și a tipizatelor prevăzute de lege pentru desfășurarea procesului electoral, respectiv dosarele sigilate cu rezultatele votării, pe timpul staționării membrilor birourilor electorale ale secțiilor de vot în spațiile puse la dispoziție de autoritățile locale, și pe timpul transportului dosarelor către birourile ierarhic superioare, în vederea centralizării rezultatelor votului.
Le mulțumim tuturor angajaților pentru modul profesionist în care și-au asumat atribuțiile din această zi pentru ca cetățenii să își poată exercita dreptul la vot în condiții de siguranță și legalitate”, informează reprezentanții IPJ Hunedoara.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Prezența la vot – Alegeri prezidenţiale, Tur I: 46,85 la sută dintre hunedoreni au votat până la ora 21:00
Prezența la vot în județul Hunedoara în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024 indică un interes moderat al alegătorilor, conform datelor furnizate de platforma oficială de monitorizare a prezenței.
Până la ora 21:00, ora închiderii urnelor, prezența la urne este de 46,85%, dintr-un total de 363.541 de alegători înscriși pe listele permanente.
Distribuția pe categorii de alegători:
- Alegători care au votat pe listele permanente: 150.707 persoane.
- Alegători pe liste suplimentare: 17.532 persoane.
- Alegători care au utilizat urna mobilă: 2.090 persoane.
Repartizarea votanților în județ: Din totalul de 170.329 de votanți, se observă o participare mai ridicată în zonele urbane, cu 120.182 de alegători prezenți la urne, comparativ cu mediul rural, unde au fost înregistrați 50.147 de votanți.
-
Actualitatecu o zi in urma
Poliția caută o femeie însărcinată și fiica sa de 2 ani, dispărute din Peștișu Mic
-
Actualitatecu o zi in urma
Intervenție salvatoare la Dobra: Patru pompieri hunedoreni, eroi în timpul liber
-
Actualitatecu 14 ore in urma
Accident rutier la Geoagiu: Mașină proiectată într-o casă, o femeie salvată de pompieri
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Activitatea Serviciului Permise și Înmatriculări Hunedoara, afectată de avaria de la RAR. Operațiuni, temporar suspendate
-
Actualitatecu 7 ore in urma
FOTO: Accident rutier pe DN 7: Patru răniți transportați la spitale din Orăștie, Deva și Hunedoara
-
Actualitatecu o zi in urma
FOTO: Accident cu patru victime în municipiul Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Primarul din Luncoiu de Jos rămâne realist
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Probleme în sistemul informatic la Registrul Auto Român (RAR). Activitatea, perturbată în întreaga țară