Connect with us
Data: 09/01/2025
.

Actualitate

Barajul de la Valea de Pești intră în etapa a doua

Publicat

pe

De astăzi, 8 iunie, începe etapa a doua de umplere a celei mai mari acumulări de apă din Valea Jiului. Odată cu aceasta, va fi reluat, în scurt timp, și programul de alimentare a populației din acest baraj.

După ce s-au finalizat cele mai importante lucrări de reparații din ultimii 40 de ani, barajul de la Valea de Pești intră în cea de a doua etapă de umplere. Astăzi este ziua în care urmează ca în baraj să mai intre alți 10 metri de apă, aceasta fiind etapa care va permite și alimentarea populației din acumularea din Vestul Văii Jiului. „Am început umplerea pe 18 mai 2016. S-au umplut primii 10 metri, barajul s-a comportat normal, am făcut măsurătorile topografice, pentru comportarea statică și suntem în faza în care de astăzi începem a doua fază de umplere, cu încă 10 metri”, a declarat Sorin Corici, șeful Sistemului Hidrotehnic Valea Jiului.

Lucrările, primele de la darea în folosință în anii 70 a acumulării de apă, au vizat, în principal, înlocuirea vanelor și acum se fac injecții cu lapte de ciment, pentru stabilizarea acumulării imense din aceasră parte a Văii Jiului. Data de 15 iulie este înaintată ca fiind ultima la care se vor mai face lucrări la acest baraj, dar populația va primi apă de aici mult mai repede. „Acumularea de la Valea de Pești alimentează toată zona de Vest a Văii Jiului, și anume în jur de 100.000 de locuitori și există, și pentru atenuarea undei de viitură, iar, în ultimii ani se exploatează posibilitatea de producere a energiei electrice prin microhidrocentrale. Sunt două, una a celor de la Apa Serv și una de la Hidroelectrica Hațeg”, a mai adăugat șeful Sistemului Hidrotehnic, cel care monitorizează atent lucrările.

Din 1973, de când s-a dat în folosință, barajul de la Valea de Pești nu a fost niciodată reparat, niciodată golit și nici curățat, aceasta fiind prima procedură de o asemenea anvergură. Lucărările au o valoare de 350.000 de euro și erau absolut necesare, în condițiile în care de schimbarea vanelor respective depindea siguranța acumulării de apă.

Umplerea se face etapizat, câte 10 metri periodic, după care se fac măsurători topografice de stabilitate.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Încălțăminte de peste 320.000 de lei depistată în trei autoutilitare pe autostrada A1 (Nădlac- Deva) și pe DN 7 (Arad-Nădlac)

Publicat

pe

Redactat de

Peste 6.500 de perechi de încălțăminte, aduse în Slovacia, au fost confiscate de polițiștii de frontieră împreună cu lucrători ai Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Deva, în urma unui control efectuate pe A1 Nădlac -Deva și pe DN 7 Arad -Nădlac.

Polițiștii aveau suspiciuni cu privire la legalitatea transportului și au luat legătura cu reprezentanți ai Direcției Regionale Antifraudă Deva, mărfurile fiind confiscate.

“Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac împreună cu lucrători din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Deva au reținut în vederea confiscării 6.520 de perechi de încălțăminte transportate de trei cetățeni români. În data de 07.01.2025, pe comunicația DN7 Arad-Nădlac, respectiv pe A1 Nădlac – Deva, sensul de mers din Ungaria către România, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au efectuat controale nesistematice și aleatorii. În cadrul acestora, au fost opriți pentru control trei cetățeni români, șoferi ai unor autoutilitare înmatriculate în România, ce transportau încălțăminte din Slovacia în România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, colegii noștri au luat legătura cu reprezentanți ai Direcției Regionale Antifraudă Deva, care au procedat la reținerea în vederea confiscării a 6.520 de perechi de încălțăminte, în valoare estimată de 326.000 RON”, a informat Poliția de Frontieră.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Cod galben de vânt și viscol la munte

Publicat

pe

Redactat de

Meteorologii au emis noi atenționări de intensificări ale vântului și viscol la munte, printre județele vizate fiind și Hunedoara.

Prima avertizare Cod galben este valabilă vineri, 10 ianuarie, de la ora 06:00 până la 14:00. „Local și temporar vântul va prezenta intensificări cu viteze de 50…60 km/h în Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și vestul Olteniei. În Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și nordul Carpaților Orientali, mai ales la altitudini mari, rafalele vor depăși 70…80 km/h și va fi viscol”, a informat Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

A doua atenționare este în vigoare vineri, 10 ianuarie, de la ora 14:00 până la ora 23:00. Vântul va prezenta intensificări cu viteze de 50…70 km/h în sudul Banatului, Transilvania, Moldova, cea mai mare parte a Olteniei și sud-vestul Munteniei. La munte, mai ales la altitudini mari, rafalele vor depăși 70…90 km/h și va fi viscol.

ANM notează că în a doua parte a nopții de vineri spre sâmbătă (10/11 ianuarie) vor mai fi intensificări ale vântului, cu viteze de 40…50 km/h la munte, precum și în sudul și estul teritoriului.

De asemenea, a fost emisă și o informare meteorologică de precipitații moderate cantitativ, ninsori la munte, în vigoare vineri dimineață, de la ora 06:00 până la ora 10:00. „În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații moderate cantitativ, mai ales sub formă de ploaie în zona joasă din Banat, Crișana și Moldova, mixte în Maramureș și Transilvania și predominant ninsoare în zonele de deal și munte unde se va depune strat nou de zăpadă. În celelalte regiuni vor fi ploi slabe și doar pe alocuri lapoviță sau ninsoare.Temperaturile maxime vor scădea semnificativ, vineri (10 ianuarie) în vestul, nord-vestul și centrul țării, iar sâmbătă (11 ianuarie) și în celelalte regiuni, iar minimele vor deveni preponderent negative”, a mai informat ANM.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Telecabina de pe Cetatea Devei rămâne oprită, din cauza unor probleme tehnice

Publicat

pe

Redactat de

Turiștii și localnicii care doresc să viziteze Cetatea Devei, în această perioadă, pot face acest lucru doar pe jos. Și asta pentru că, telecabina care urcă și coboară pe dealul fortăreței medievale este în continuare oprită. Ascensorul înclinat nu funcționează, la acest moment, din cauza unor probleme tehnice.

 

Reprezentanții firmei Valcris Group, care a asigurat montajul telecabinei pe Dealul Cetății, au transmis, printr-un într-un comunicat emis de Primăria Deva, că ascensorul înclinat întâmpină probleme legate de transmisia datelor radio

“Direcția Baze Agrement din cadrul Primăriei Municipiului Deva vă informează că, la solicitarea Valcris Group, Telecabina care facilitează accesul pe Cetatea Deva rămâne în continuare oprită. Valcris Group a comunicat următoarele: ,,Ascensorul înclinat întâmpină probleme legate de transmisia datelor radio. În urma discuțiilor purtate cu furnizorul german Geox, responsabil pentru antenele radio, s-a concluzionat că este necesară o antenă radio cu un cablu mai lung (10 metri), care să poată fi poziționată pe cabina ascensorului într-o locație mai avantajoasă. Aceasta va permite o transmisie directă, în câmp liber, fără obstrucții cauzate de poziția cabinei pe calea de rulare. Antena a fost comandată și va fi livrată direct la Deva prin curier rapid”, se arată în comunicat.

Potrivit documentului citat, s-a solicitat o verificare tehnică suplimentară din partea furnizorului Geox. „Acesta a confirmat că va interveni în perioada 13-17 ianuarie 2025, utilizând un dispozitiv special pentru verificarea conectivității celor două antene și a eventualelor interferențe. Echipa noastră va interveni imediat ce antena nouă ajunge la Deva. În plus, vor fi prezenți și ingineri din partea furnizorului MLC Electronic pentru a verifica și asista partea de panou de comandă și automatizare a ascensorului”, se mai arată în același comunicat.

Advertisement

La sfârșitul anului 2024, reprezentanții administrației locale anunțau că telecabina care urcă și coboară pe Cetatea Devei a fost oprită temporar.

Fortăreața medievală, vizitată doar la pas

Turiștii care doresc să viziteze monumentul istoric o pot face la pas, pe la Poarta 1, alegând unul dintre cele trei trasee amenajate: Traseul nr. 1 – din spatele restaurantului de la Poalele Cetății până la Poarta 1, timp de mers: aproximativ 45 de minute; Traseul nr. 2 – de la intrarea în tunel (partea dreaptă) până la Poarta 1, timp de mers: aproximativ 40 de minute; Traseul nr. 3 – din fața tunelului (partea stângă) până la Poarta 1, timp de mers: aproximativ 30 de minute.

Noua Telecabină care urcă și coboară pe Dealul Cetății Devei, cu o capacitate de 30 de persoane, a fost inaugurată la sfârșitul lunii martie 2024, investiția de patru milioane de euro fiind realizată cu bani de la bugetul local.

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate