Connect with us
Data: 25/06/2024
.

Actualitate

Bărbat cu cuțit, sub influența alcoolului, reținut pentru tulburarea liniștii publice

Publicat

pe

Un bărbat a fost reținut preventiv de polițiști sub aspectul comiterii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

La data de 13 iunie 2024, în jurul orei 12:10, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat aflat sub influența băuturi alcoolice, având în mână un cuțit, se manifestă agresiv față de persoanele aflate în fața unui magazin situat pe strada Mihai Eminescu, din Deva, tulburând astfel ordinea și liniștea publică.

Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au identificat bărbatul în cauză, în vârstă de 44 de ani, din municipiul Deva, care a fost condus la sediul Poliției Municipiului Deva, în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, polițiștii au înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, iar în urma administrării probatoriului, s-a dispus reținerea bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore, pentru comiterea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, acesta urmând să fie prezentat magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, în vederea luării măsurilor legale, transmite IPJ Hunedoara.

FOTO: IPJ Hunedoara

Actualitate

Accident cu doua victime la Călan

Publicat

pe

Redactat de

Un accident rutier a avut loc la Călan.

Accident rutier în Călan. Potrivit SAJ Hunedoara , sunt două victime încarcerate afirmativ.

Intervine SAJ cu medic de la Hunedoara și SMURD Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate

Repopulare cu păstrăvi în bazinul superior al Văii Grădiștea de Munte. Cinci mii de puieți, eliberați în apă

Publicat

pe

Redactat de

Silvicultorii din cadrul Ocolului Silvic Grădiște au efectuat, și în acest an, acțiunea de repopulare cu puiet de păstrăv în bazinul superior al Văii Grădiștea de Munte. Un număr de cinci mii de puieți de păstrăv indigen au fost eliberați în apă.

Puieții de păstrăv introduși în noul habitat provin din păstrăvăria Direcției Silvice Hunedoara de la Roșcani, administrată de Ocolul Silvic Dobra.

“Au fost introduși în apele pâraielor afluente un număr de 5.000 bucăți puieți de păstrăv indigen, proveniți de la păstrăvăria Direcției Silvice Hunedoara de la Roșcani, administrată de Ocolul Silvic Dobra. Acțiunea de repopulare vine să compenseze factorii destabilizatori tot mai accentuați care perturbă viața și reproducerea păstrăvului indigen în mediul natural, respectiv fenomenele de torențialitate și prezența prădătorilor, între care cel mai activ este vidra”, au informat reprezentanții Romsilva -Ocolul Silvic Grădiște. 

Citeste mai mult ...

Actualitate

DAS Deva asigură asistență medicală permanentă în taberele pentru copii, la Centrul de Agrement „Căprioara”

Publicat

pe

Redactat de

Personalul medical al Direcției de Asistență Socială Deva va asigura asistență medicală permanentă pentru copiii care participă la programul de tabere „ARC” 2024, desfășurat la Centrul de Agrement „Căprioara” Deva, în lunile iulie și august 2024.

Astfel, la solicitarea Direcției Județene pentru Sport și Tineret Hunedoara, 7 asistente medicale ale DAS Deva se vor afla în Centrul de Agrement „Căprioara” Deva, în perioada 2 iulie – 20 august 2024, după următorul program:

seria II: 2 – 9 iulie 2024

seria III: 9 – 16 iulie 2024

seria IV: 16 – 23 iulie 2024

Advertisement

seria V: 23 – 30 iulie 2024

seria VI: 30 iulie – 6 august 2024

seria VII: 6 – 13 august 2024

seria VIII: 13 – 20 august 2024

Centrul de Agrement „Căprioara” Deva are o capacitate de 50 de locuri, în camere de 2-6 locuri.

Advertisement

Direcția de Asistență Socială Deva

Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate