Connect with us
Data: 16/04/2024
.

Actualitate

Bărbat reținut de polițiști după ce a încălcat un ordin de protecție. Și-a bătut și amenințat concubina

Publicat

pe

Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din comuna Vața de Jos, a fost reținut de oamenii legii după ce și-a bătut și amenințat fosta concubină. În același timp, bărbatul a încălcat și un ordin de protecție. Bărbatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectare a ordinului de protecţie, ameninţare şi lovire sau alte violenţe, după ce, în data de 4 februarie, a provocat scandal la domiciliu şi şi-a ameninţat concubina. „Ca urmare a sesizării femeii, la faţa locului s-a deplasat, în cel mai scurt timp, o patrulă de intervenție, care aplanat conflictul şi a constatat faptul că bărbatul s-a reîntors la domiciliu şi şi-a amenințat concubina, deși împotriva acestuia era emis un ordin provizoriu de protecție din data de 19 decembrie 2019 (prelungit de Judecătoria Brad pe o perioadă de 90 zile, tot pentru fapte de violenţă în familie, bărbatul fiind evacuat de la domiciliu)”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, comisar Bogdan Nițu. Bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brad, în vederea luării a unei măsuri preventive corespunzătoare.

Advertisement

Actualitate

Un grup de șase persoane care a campat într-o arie protejată din Parcul Național Retezat – amendat de jandarmi

Publicat

pe

Redactat de

Jandarmii hunedoreni au amendat un grup de șase persoane care a campat într-o arie protejată din Parcul Național Retezat. Jandarmii spun că acestea ar fi intrat cu mașinile în zona protejată și au aprins focul, ascultând muzică la intensitate ridicată. Cele șase persoane au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 16.000 de lei, pentru nerespectarea naturii și a mediului înconjurător.

Incidentul s-a petrecut duminică, grupul fiind surprins de jandarmii montani din cadrul Postului Câmpu lui Neag. „Un grup de șase persoane au fost sancționate de către jandarmi pentru nerespectarea prevederilor legale privind aprinderea focului în fondul forestier și accesul cu auto într-o zonă protejată. Activitatea s-a petrecut în ziua de 14 aprilie a.c. când în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, jandarmii montani din cadrul Postului Câmpu lui Neag au surprins un grup de șase persoane care campaseră într-o arie protejată din Parcul Național Retezat – zona Valea Soarbele, având foc aprins și ascultând muzică la o intensitate ridicată. Deoarece nu se aflau într-o zonă specific amenajată și au manifestat atitudine nepotrivită față de oamenii legii, le-au fost aplicate opt sancțiuni contravenționale în valoare de 16.000 lei pentru prevederile legale încălcate”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara.
Jandarmii reamintesc faptul că respectarea naturii și a mediul înconjurător este responsabilitatea fiecăruia dintre noi și îndrumă turiștii să campeze doar în locuri special amenajate pentru camping.

Foto: arhivă IJJ Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate

Zile de foc pentru pomperii hunedoreni

Publicat

pe

Redactat de

Doar în trei zile, pompierii hunedoreni au participat la peste 200 de intervenții.

  În zilele de 12, 13 și 14 aprilie, pompierii militari din cadrul I.S.U. Hunedoara au desfășurat 213 misiuni și intervenții, majoritatea constând în  gestionarea optimă a situațiilor de urgență și în acordarea primului ajutor medical calificat.

Echipajele SMURD au răspuns la 161 de solicitări, cele mai multe, 74 de intervenții,  fiind gestionate de către Detașamentele din Deva, Orăștie, Hunedoara și Petroșani.

”În aceste 3 zile, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a 9 incendii, dintre care 3 de vegetație uscată, în urma cărora au fost cuprinse de flăcări, în total, aproximativ 9  hectare de teren. În data de 12 aprilie, la orele prânzului, pompierii Detașamentelor din Orăștie și Deva au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un saivan din localitatea Mărtinești. Au ars aproximativ 200 de baloți de lucernă, materialul lemnos din care era construit adăpostul, dar și 50 de anvelope de cauciuc. Cauza probabilă a izbucnirii flăcărilor a fost o autoaprindere cauzată de scurgeri de lichide.

Duminică, 14 aprilie 2024, echipaje de pompieri de la Detașamentul Deva au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din satul Almașu Sec, comuna Cârjiți. Au ars rafturi din lemn, mase plastic, unelte de grădină și mobilier, dar s-au degradat și acoperișul, o ladă frigorifică și rafturile metalice. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric”, arată ISU Hunedoara.

În această perioadă, pompierii militari ai ISU Hunedoara s-au deplasat în mai multe localități ale județului pentru 21 de activități de recunoaștere și de prevenire a incendiilor la lăcașurile de cult. De asemenea s-au desfășurat și 7 acțiuni de informare privind prevenirea incendiilor de vegetație uscată.

Advertisement

În cele 3 zile, pompierii hunedoreni au sprijinit Serviciul de Ambulanță Județean, în 5 situații care au necesitat acest lucru. Alte 10 misiuni au constat în diferite intervenții realizate în sprijinul comunității.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Reduceri la impozitul pe clădiri și terenuri pentru donatorii de sânge din Deva

Publicat

pe

Redactat de

 

Persoanele care donează sânge de cel puțin trei ori, în cursul unui an, vor beneficia de reduceri la impozitul pe clădiri și terenuri. Primarul municipiului Deva, Florin Oancea, a inițiat un proiect de hotărâre pentru a putea acorda aceste facilități persoanelor care donează sânge.

“Mi-am bazat propunerea pe Legea 74 din 2 aprilie 2024, care modifică Codul Fiscal. Conform legii, am propus o reducere de 10% a impozitului pe clădiri, pentru clădirea de la adresa de domiciliu situată pe raza municipiului Deva și pentru terenul aferent clădirii respective, pentru persoanele fizice care fac dovada că au donat sânge, de cel puțin trei ori, în cursul unui an calendaristic. Această reducere se poate cumula cu bonificația de 10% în cazul impozitului/taxelor pe clădiri, pe teren și pe mijloacele de transport. Proiectul îl voi supune spre aprobare consilierilor locali, în ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Deva din luna aprilie 2024. Este o lege binevenită, pentru că astfel putem acorda aceste reduceri pentru persoanele care donează sânge. Să nu uităm că donarea de sânge salvează vieți. De multe ori, de o pungă de sânge depinde viața unui om. Am tot respectul pentru acești oameni de bine, cu sufletul sensibil la suferințele semenilor. Cu toții ar trebui să urmăm exemplul celor care donează sânge. Sunt și eu un donator fidel. Medicii spun că dacă donăm periodic sânge, putem salva sute de vieți. Și, în plus, este benefic și pentru sănătatea noastră”, a transmis Nicolae-Florin Oancea, primarul Municipiului Deva.

Citeste mai mult ...

SERVICII

Reparații pentru casa ta, executăm în regim de urgență țiglă ceramică, țiglă metalică, dulgherie, placări cu polistiren și orice tip de model. Orice reparații de urgență.
Discount la materiale 15%, materialele le avem pe stoc. Cerem și oferim seriozitate. Firmă autorizată.
Relații la nr. de telefon 0756.467.737.

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate