Connect with us
Data: 16/02/2025
.

Actualitate

Bază sportivă la standarde intrenaționale la Pestișu Mic

Publicat

pe

Ceea ce pare greu de realizat în localitățile urbane, este posibil să se înfăptuiască în așezările rurale. Deși pare un paradox, aceasta este realitatea, un exemplu concret în acest sens fiind întâlnit în comuna hunedoreană Pestișu Mic.

Conform cerințelor federațiilor de specialitate

Comuna Pestișu Mic este situată între cele două mari localități urbane din județul nostru, respectiv municipiile Deva și Hunedoara. Excelenta poziționare geografică au făcut ca mulți orășeni să aleagă să se relocheze în mediul rural cu domiciliul. În această situație, este nevoie ca și standardele vieții de zi cu zi să crească. În acest sens, reprezentanții administrației publice locale din comuna hunedoreană Pestișu Mic fac pași importanți pentru ca să elimine discrepanțele dintre viața de la oraș și cea de la țară, un exemplu concret fiind amenajarea unei baze sportive, necesară în contextul în care numărul locuitorilor din această așezare a crescut în ultimii ani. „Nu a fost ușor cu hățișul birocratic din România, dar, încet – încet, am depășit aceste obstacole. Baza sportivă, la care au început lucrările de amenajare, va fi amplasată între localitatea de reședință și satul aparținător Josani. Aceasta va fi o bază sportivă multifuncțională, cu o dimensiune de joc de 42X22 de metri, conform standardelor federațiilor de specialitate, pe care se vor putea desfășura competiții din mai multe discipline, precum minifotbal, baschet, handbal, volei, badminton sau tenis de câmp ori cu piciorul. Baza va beneficia de tribune, vestiare cu toate facilitățile necesare ori instalație de nocturnă, având, astfel, o posibilitate mare de utilizare. Această bază sportivă se va adresa atât localnicilor, cât și tuturor iubitorilor de sport și de mișcare în aer liber, într-un cadru decent. Astfel, dezvoltăm activitatea sportivă din localitatea noastră, disciplinele mai sus menționate alăturându-se tenisului de masă, motociclismului ori ciclismului, la noi organizându-se, în mod regulat, acest gen de competiții”, a declarat Daniel Saul Dobruțchi, primarul comunei hunedorene Pestișu Mic.

Pentru creșterea gradului de confort al locuitorilor

Creșeterea gradului de confort al locuitorilor nu înseamnă doar locuri de recreere, ci și asigurarea unor alte facilități, în acest sens fiind vorba și despre rețelele centralizate de apă și canalizare. În acest sens, reprezentanții administrației publice locale din Pestișu Mic derulează mai multe proiecte. „Am reușit să continuăm lucrările la proiectul de introducere a rețelelor de apă și canalizare în satul aparținător Mânerău. Acest proiect a fost depus în 2008, iar apoi a fost abandonat, prima dată, în 2011. Apoi a fost reluat în 2015 pe Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 1 și, abandonat, din nou, în 2018. Am reluat acest proiect odată cu preluarea mandatului, în 2020, și lucrăm la reactualizarea necesară a părții tehnice, pentru a putea implementa, cât mai repede posibil, această investiție. În momentul actual s-a făcut exprertiza tehnică la lucrările începute în 2008. În următoarea perioadă vor fi efectuate și operațiunile necesare pentru aducerea proiectului la standardele legale aflate în vigoare. La apă mai avem depus, pe Programul Național de Investiții «Anghel Saligny», proiecte pentru introducerea rețelei în satele Josani, Valea Nandrului, Nandru, Almașu Mic și Peștișu Mic. În ce privește canalizarea, avem proiecte pentru introducerea rețelei în satele Peștișu Mic, Josani, Valea Nandrului, Nandru și Almașu Mic”, a mai spus Daniel Saul Dobruțchi.

Avansează lucrările și la centrul comercial

O altă investiție pentru creșterea gradului de confort al locuitorilor din Pestișu Mic, derulată de administrația din această comună hunedoreană, este și cea privind construirea unui centru comercial în localitatea de reședință. „În comuna noastră au început lucrările la ridicarea unui centru comercial. Acesta va fi amplasat la intrarea în localitatea de reședință, Pestișu Mic, aici urmând a funcționa un magazin cu articole de uz gospodăresc, precum și unul pentru materiale de construcții. Bineînțeles că va exista și un market cu produse alimentare. Astfel, cetățenii își vor putea face aprovizionarea cu cele necesare în condiții decente și fără a mai fi nevoiți să se deplaseze la Deva sau la Hunedoara. Dar cel mai important lucru este că, odată cu deschiderea acestui supermarket, producătorii locali vor avea posibilitatea să își valorifice produsele proprii. Nu trebuie uitat că în comuna Pestișu Mic întâlnim cel mai mare număr de apicultori pe metru pătrat din toată țara, dar sunt și alți fermieri care își vor putea valorifica produsele la acest supermaket. Sunt convins că vor fi destui producători care își vor desface produsele pe piața locală, acest lucru însemnând, totodată, și o creștere a gradului de bunăstare”, a precizat primarul comunei hunedorene Pestișu Mic, Daniel Saul Dobruțchi.

Locuri ce trebuie văzute

Comuna Pestișu Mic, cu o polulație de circa 1.500 de locuitori, și în continuă creștere, este situată mai ferit de privirile trecătorului, undeva între Deva şi Hunedoara, dar are „graniţă” şi cu alte trei localităţi rurale din judeţ, respectiv Cerbăl, Cârjiţi şi Veţel, are o împărţire destul de interesantă. Astfel trei dintre satele componente, Ciulpăz, Cutin şi Dumbrava aparţin de Ţinutul Pădurenilor, celelalte aşezări ale comunei Pestişu Mic fiind Almașu Mic, Josani, Mânerău, Nandru, Valea Nandrului şi localitatea de reşedinţă omonimă, fiind „arondate” Văii Mureșului. Anul trecut, în comuna Pestișu Mic a început și un amplu program de reînpădurire, care va da plus valoare acestei așezări, cei care o vizitează având multe lucruri de văzut. „Bineînțeles că principalul punct de atracție este Schitul “Sfântul Nectarie” de la Nandru, cel care a dat numele așezământului fiind considerat ocrotitorul bolnavoilor de cancer, iiar locul este foarte vizitat de către credincioși. Cei ce vin spre schit pot admira superba priveliște oferită de Valea Roatei, dar mai avem și alte obiective interesante pe raza comunei. Astfel, sunt satele din Pădurenime, de o fruimusețe aparte, tot acolo fiind, la Cutin, un punct gastronomic, care pune în valoare produsele tradiționale locale. Tot la Cutin, dar și la Almașu Mic sunt două vechi biserici de lemn. De asemenea, la Nandru sunt două peșteri, Peștera Curată și Peștera Spurcată, precum și un sit arheologic. Și nu trebuie uitat că în comuna Peștișu Mic întâlniți cel mai mare număr de apicultori pe metru pătrat din toată țara, care au și o sărbătoare a lor. Vă invităm, cu mare drag, să ne vizitați”, a mai menționat Daniel Saul Dobruțchi, primarul din Peștișu Mic.

Actualitate

FOTO: Salvatori pe două fronturi. Pompierii din Petroșani au salvat un cățel din apele înghețate și un porumbel prins în plasă

Publicat

pe

Redactat de

Pompierii Detașamentului Petroșani au intervenit astăzi în două misiuni de salvare, reușind să salveze un cățel blocat în apele înghețate ale râului Jiu de Vest, în zona orașului Lupeni, și un porumbel prins în plasa de protecție a unui teren de fotbal din Petrila. Datorită promptitudinii salvatorilor, ambele animale au fost recuperate în siguranță.

Pompierii Detașamentului Petroșani au salvat, în această după amiază, un cățel care a rămas blocat în apele înghețate ale râului Jiu de vest, în zona orașului Lupeni.

Un localnic a auzit lătratul câinelui, ca o chemare în ajutor, și-a dat imediat seama de pericolul în care se află animalul, și a sunat la 112.
În scurt timp, un echipaj de pompieri a ajuns pe malul râului și a reușit să-l salveze pe cățelul care avea viața pusă în pericol, mai ales că se apropia noaptea care se anunță geroasă.

Pompierii s-au întors la subunitate, cu misiunea îndeplinită, iar cățelul salvat a rămas în grija persoanei care a apelat 112.
Tot astăzi, pompierii petroșeneni au salvat și un porumbel care rămăsese blocat în plasa de protecție a unui teren de fotbal din Petrila.
FOTO: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate

Actualizare| Mai mulți baloți de paie au ars în urma incendiului de la Sântămărie Orlea

Publicat

pe

Redactat de

Actualizare|

Revenire incendiu Bărăștii Hațegului: „Trei echipaje de stingere ale Detașamentului Hunedoara formate din opt pompieri militari au intervenit, duminică seara, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la șura unei gospodării din localitatea Bărăștii Hațegului, comuna Sântămăria Orlea.

La sosirea pompierilor ardea generalizat acoperișul unui grajd. Animalele din interior au fost evacuate, iar în incendiu nu au fost implicate persoane.

Echipajele au acționat cu 3 autospeciale de stingere pentru a proteja de flăcări casa din vecinătate și, totodată, au intervenit pentru lichidarea incendiului.

Suprafața afectată de flăcări a fost de aproximativ 50 metri pătrați. Au ars și mai mulți baloți de paie aflați în interiorul anexei gospodărești.

Cauzele producerii incendiului urmează să fie stabilite.

Advertisement

Știrea inițială 

Trei echipaje de stingere ale Detașamentului Hunedoara intervin pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o șură a unei gospodării din localitatea Bărăștii Hațegului, comuna Sântămăria Orlea.

La sosirea pompierilor ardea generalizat acoperișul unui grajd. Animalele din interior au fost evacuate, iar în incendiu nu sunt implicate persoane.

Echipajele acționează pentru a proteja de flăcări casa din vecinătate și intervin pentru localizarea și lichidarea incendiului.

FOTO: ISU Hunedoara

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 17 – 21 februarie, în județul Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, planificate pentru revizii și reparații, în câteva localități din județul Hunedoara, în perioada 17 -21 februarie 2025.

Județul Hunedoara

Ziua / Data

Localitatea, strada afectată

Orar

Advertisement

Luni, 17 Februarie 2025

Vața de Sus (parțial)

09:00 – 12:00

Leșnic (parțial)

09:00 – 17:00

Advertisement

Grăilești

09:00 – 17:00

Ilia, străzile Libertății, Prundului, Brodului, Mihai Viteazu, Traian

09:00 – 17:00

Căstău parțial (de la post transformare de lângă bloc ANL, către Cucuiș)

Advertisement

09:00 – 17:00

Câmpuri Surduc

09:00 – 17:00

Răchitova

09:00 – 17:00

Advertisement

Popești

09:00 – 17:00

Băcia (parțial)

09:00 – 17:00

Tătărăști (parțial)

Advertisement

12:00 – 17:00

Marți, 18 Februarie 2025

Petrila: incinta fostei mine Petrila (Consiliul Judetean Hunedoara), agenți economici (SC Sabiuta, SC Creativ Mobila, Autoservice CTC, dezmembrari auto)

09:00 – 17:00

Grăilești

Advertisement

09:00 – 17:00

Câmpuri Surduc

09:00 – 17:00

Ilia, străzile Libertății, Prundului, Brodului, Mihai Viteazu, Traian

09:00 – 17:00

Advertisement

Răchitova

09:00 – 17:00

Popești

09:00 – 17:00

Băcia (parțial)

Advertisement

09:00 – 17:00

Leșnic (partial)

09:00 – 17:00

Miercuri, 19 Februarie 2025

Sălașu de Jos

Advertisement

09:00 – 17:00

Câmpuri Surduc

09:00 – 17:00

Leșnic (parțial)

09:00 – 17:00

Advertisement

Popești

09:00 – 17:00

Deleni

09:00 – 17:00

Ilia, străzile Libertății, Prundului, Brodului, Mihai Viteazu, Traian

Advertisement

09:00 – 17:00

Ohaba Strei

09:00 – 17:00

Grăilești

09:00 – 17:00

Advertisement

Băcia (parțial)

09:00 – 17:00

Joi, 20 Februarie 2025

Hățăgel

09:00 – 17:00

Advertisement

Buceș Vulcan

09:00 – 17:00

Câmpuri Surduc

09:00 – 17:00

Leșnic (parțial)

Advertisement

09:00 – 17:00

Popești

09:00 – 17:00

Băcia (parțial)

09:00 – 17:00

Advertisement

Ilia, străzile Libertății, Prundului, Brodului, Mihai Viteazu, Traian

09:00 – 17:00

Ocolișu Mic

09:00 – 17:00

Vălari

Advertisement

09:00 – 17:00

Teliucu Inferior parțial (str. Principala)

09:00 – 17:00

Grăilești

09:00 – 17:00

Advertisement

Zdrapți

09:00 – 17:00

Mihăileni

09:00 – 17:00

Buceș

Advertisement

09:00 – 17:00

Blăjeni

09:00 – 17:00

Dupăpiatră

09:00 – 17:00

Advertisement

Tarnița

09:00 – 17:00

Stănija

09:00 – 17:00

Vineri, 21 Februarie 2025

Advertisement

Câmpuri Surduc

09:00 – 17:00

Buceș Vulcan

09:00 – 17:00

Popești

Advertisement

09:00 – 17:00

Băcia (parțial)

09:00 – 17:00

Ilia, străzile Libertății, Prundului, Brodului, Mihai Viteazu, Traian

09:00 – 17:00

Advertisement

Ocolișu Mic

09:00 – 17:00

Vălari

09:00 – 17:00

Grăilești

Advertisement

09:00 – 17:00

Zdrapți

09:00 – 17:00

Mihăileni

09:00 – 17:00

Advertisement

Buceș

09:00 – 17:00

Blăjeni

09:00 – 17:00

Stănija

Advertisement

09:00 – 17:00

Dupăpiatră

09:00 – 17:00

Tarnița

09:00 – 17:00

Advertisement

Leșnic (partial)

09:00 – 17:00

„Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de siguranță pentru protejarea consumatorilor și colegilor noștri. Regretăm neplăcerile resimțite, în cazurile în care aceste lucrări vă perturbă temporar activitățile”, transmit reprezentanții companiei.

Lista întreruperilor programate se regăsește şi pe site-ul www.reteleelectrice.ro şi poate fi consultată în secțiunea Întreruperi programate.

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate