Actualitate
Biblioteca judeţeană le-a arătat ieri liceenilor din Deva de ce trebuie să-l preţuiască pe Aurel Vlaicu
„Cinstire Icarului românesc”
Documente, cărţi şi imagini- toate despre pionierul aviaţiei române, au fost puse la dispoziţia elevilor în cadrul unei activităţi educative
Câteva zeci de elevi de la liceele din municipiul Deva au aflat ieri tot ceea ce nu au ştiut despre viaţa şi personalitatea celui supranumit „Vulturul din Carpaţi”.
Evenimentul cultural- educativ dedicat lui Aurel Vlaicu a avut loc în Sala „Liviu Oros” a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva şi a fost organizat de Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” din reşedinţa judeţului. Acţiunea s-a încadrat în şirul de manifestări derulate în judeţ cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la moartea pionierului aviaţiei române.
Dotaţi cu cărţi, materiale documentare şi o prezentare în power- point, aşa au venit ieri în faţa elevilor deveni, reprezentanţii bibliotecii judeţene. Şi nu au făcut-o degeaba, ci pentru a-i ajuta pe liceeni să înţeleagă şi, mai ales, să preţuiască viaţa şi realizările lui Aurel Vlaicu. Din datele puse la dispoziţia lor de bibliotecari, elevii din reşedinţa judeţului, prezenţi în sala mică a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” au aflat ce înseamnă pasiunea pentru o idee, munca, peseverenţa şi dorinţa de a reuşi, de a nu ceda în faţa eşecurilor şi de a o lua de la început, toate acestea fiind caracteristice personalităţii „Vulturului din Carpaţi”, născut în fostul sat Binţinţi, actual Aurel Vlaicu, de lângă Geoagiu, şi mort la Băneşti, în judeţul Prahova, după ce s-a prăbuşit cu cel de-al doilea său aparat de zbor.
Pe de altă parte, tot reprezentanţii bibliotecii judeţene le-au prezentat elevilor din Deva şi prietenii celebri pe care i-a avut Aurel Vlaicu. Acesta a fost iubit şi apreciat de Octavian Goga, Spiru Haret, I.L. Caragiale, Ilarie Chendi, Alexandru Vlahuţă sau Nicolae Iorga. „Se uită bărbaţi politici, se uită scriitori de renume. Pe el, însă nu-l vom uita. Oricând îndrăzneala omenească va smulge aiurea succese strălucite naturii învinse, nu vom privi cu invidie pe acel învingător, ci vom zice cu mândrie: „Şi noi am avut pe Vlaicu”, scria marele Nicolae Iorga despre pionierul aviaţiei române.
La fel ca în cazul altor evenimente similare organizate de biblioteca judeţeană, după ce au aflat informaţiile despre Aurel Vlaicu, elevilor li s-au adresat întrebări pe această temă, iar cei mai buni dintre ei au fost recompensaţi cu diplome şi premii constând în cărţi. „Figura legendară a lui Aurel Vlaicu s-a bucurat de o atenţie specială din partea noastră şi anul trecut la împlinirea a130 de ani de la naşterea sa. De fiecare dată, ne-am adresat cu precădere unui public tânăr, căruia i-am prezentat pe larg viaţa, activitatea şi jertfa lui Aurel Vlaicu. Ne-am propus în acest fel să insuflăm generaţiei tinere interesul faţă de valorile autentice ale poporului nostru”, a declarat Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” din Deva.
Actualitate
Călin Petru Marian, după ce a votat: ”Să ne dea Dumnezeu înțelepciune”
În contextul alegerilor parlamentare, Călin Petru Marian a transmis un mesaj de mobilizare către cetățeni, subliniind importanța implicării la urne.
Călin Petru Marian, cunoscut pentru implicarea sa în proiectele locale, și-a exprimat speranța că votul său și al celorlalți hunedoreni va contribui la un viitor mai bun pentru comunitatea din Valea Jiului și pentru întreaga țară.
”Am votat pentru cetățenii din satul meu, Țebea, cetățenii din comuna Baia de Criș, cetățenii din județul Hunedoara, pentru viitorul cetățenilor din România. Dragii mei, haideți la vot. Să ne dea Dumnezeu înțelepciune”, a transmis Călin Petru Marian.
Actualitate
Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara, după ce a votat: ”Am votat pentru un Parlament puternic, capabil să formeze un Guvern pe măsură”
În contextul alegerilor parlamentare din acest an, Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, a transmis un mesaj plin de speranță și responsabilitate.
Actualitate
Proces electoral în siguranță: Măsurile MAI pentru județul Hunedoara
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne care au asigurat, pe timpul nopții, măsurile de protecție pentru cele 524 de secții de votare, constituite la nivelul județului Hunedoara, le-au predat, în această dimineață, președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare, cu sigiliile intacte.
În ultimele 24 de ore, au fost primite 2 sesizări privind posibile incidente electorale, referitoare la continuarea propagandei electorale, acestea fiind în curs de verificare.
Pentru astăzi, la nivelul județului au fost luate măsuri pentru ca procesul de votare să se desfășoare fără probleme din punct de vedere al ordinii publice, așa cum și pe timpul campaniei electorale, datorită mobilizării efectivelor implicate, a fost menținut un climat normal de legalitate și siguranță publică.
La nivelul județului Hunedoara sunt mobilizați aproximativ 1.300 de polițiști, jandarmi, pompieri și lucrători din alte structuri, dintre care peste 1.000 asigură protecția secțiilor de vot.
Efectivele MAI vor acționa cu imparțialitate și respectarea cu strictețe a normelor legale în îndeplinirea misiunilor de astăzi, mai ales, în ceea ce privește verificările privind posibilele incidente electorale, indiferent de persoanele implicate.
Permiteți-mi să reamintesc o serie de contravenții și infracțiuni electorale:
• Persoana care votează fără a avea acest drept, de două sau mai multe ori prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.
• Aceeași pedeapsă este prevăzută și pentru cetățeanul care utilizează un act de identitate nul ori fals sau un buletin de vot fals.
• Oferirea sau darea de bani, de bunuri ori alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidați ori un anumit candidat se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
• Nu intră în categoria bunurilor interzise, bunurile cu valoare simbolică, inscripționate cu însemnele unei formațiuni politice.
• Împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exercițiu al dreptului de a alege sau de a fi ales se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
• Violarea prin orice mijloace a secretului votului se pedepsește cu amendă, dar dacă fapta a fost comisă de un membru al biroului electoral al secției de votare, pedeapsa este închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă și interzicerea exercitării unor drepturi.
• Persoana care refuză să se conformeze dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi poate primi o amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei.
• Continuarea propagandei electorale, inclusiv pe rețelele de socializare, precum și sfătuirea alegătorilor la sediul secțiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit competitor electoral se sancționează cu amendă de la 4.500 la 10.000 de lei.
Atragem atenția asupra Deciziei BEC nr. 23D din 19.09.2024 care prevede că fotografierea sau filmarea prin orice mijloace a buletinului de vot este interzisă.
Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în România, care în ziua votării se află în țară, pot vota în baza unuia dintre următoarele documente: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic și carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din școlile militare.
Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Hunedoara vine în sprijinul cetățenilor români care nu dețin documente de identitate valabile, asigurând program cu publicul până la ora 21.00. Același lucru este valabil și pentru celelalte servicii publice comunitare locale de evidență a persoanelor de pe raza județului.
La alegerile de astăzi, au dreptul să voteze cetățenii români care au peste 18 ani, precum și cei care, astăzi, împlinesc această vârstă.
Pe parcursul acestei zile, vom susține periodic declarații de presă cu privire la aspectele de interes referitoare la misiunile structurilor MAI în contextul procesului electoral.
CENTRUL JUDEȚEAN DE COMUNICARE HUNEDOARA
FOTO: ARHIVĂ
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Noi succese hunedorene la Taekwon do ITF
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Curtea Constituțională a României (CCR) cere renumărarea voturilor valabil exprimate și cele nule din primul tur al alegerilor prezidențiale
-
Actualitatecu 21 de ore in urma
“Ziua Națională a României”: Ceremonial public la Cimitirul Eroilor, de pe strada Călugăreni, din Deva
-
Actualitatecu 19 ore in urma
Procesul de renumărare a voturilor din județul Hunedoara, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, finalizat
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Program special la Evidența Persoanelor, în contextul alegerilor parlamentare
-
Actualitatecu 22 de ore in urma
Noul sens giratoriu de pe DN 66, din orașul Hațeg, finalizat
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Circulația trenurilor se va desfășura în condiții speciale, între stațiile Simeria și Orăștie, în perioada 2-7 decembrie
-
Actualitatecu o zi in urma
„Ceaiul de Crăciun” – un eveniment cu suflet, pentru o cauză nobilă, la Deva