ULTIMA ORA
Biciclistele au cucerit străzile Devei, în cadrul celei mai chic parade pe două roți – „SkirtBike” (FOTO)
Îmbrăcate în ținute chic și „înarmate” cu mult entuziasm și voie bună, aproximativ 40 de bicicliste din Deva au participat la o nouă ediție, una specială, a evenimentului „SkirtBike”. Preț de câteva zeci de minute, reprezentantele sexului frumos au pedalat pe pista de bicicletă din municipiu, dar și pe principalele străzi și bulevarde din centrul orașului.
Doamnele și domnișoarele, de toate vârstele, adepte ale mersului pe bicicletă și-au dat întâlnire, duminică, în jurul prânzului, în Piața Victoriei, „La Cal”. De acolo, acestea au pornit într-un periplu, de câteva ore, prin oraș, timp în care buna dispoziție a fost starea de spirit a frumoaselor de pe biciclete.
Brioșe gustoase, servite de la „Bicicleta cu talent”
Baloane, șampanie, brioșe, dar și o „Bicicletă cu talent” au facut parte din „recuzita” evenimentului, care a mai cuprins, pe lângă paradă, și multe alte surprize.
Biciclistele au putut fi văzute pe 1 Decembrie 1918, dar și pe Bulevardele 22 Decembrie (până la Deva Mall) și Iuliu Maniu (spre gară), iar apoi pe Calea Zarandului și pe Bulevardul Mihail Kogălniceanu. „Ne bucurăm că, și în acest an, am reușit să ne întâlnim în număr atât de mare. Pot să spun că, am avut cea mai mare participare la acest eveniment, organizat special cu prilejul zilei de 8 martie, și că am avut ocazia să sărbătorim „Ziua Femeii”, așa cum ne place nouă, pe două roți. Ne-am întâlnit la ora 13:00. Am pornit de “La Cal” spre parc, traversând, inclusiv, porțiunea pietonală din fața teatrului. Apoi, am coborât pe Aurel Vlaicu, pe Bulevardul 22 Decembrie, pedalând pe pista de biciclete. Inițial, ne-am dorit să parcurgem întreaga pistă, însă am avut și câteva bicicliste mai micuțe și, din cauza faptului că era puțin cam rece afară, am renunțat. Ne-am întors în Piața Victoriei, traversând Calea Zarandului și Bulevardul Mihail Kogălniceanu. „La Cal” ne-a așteptat „Bicicleta cu Talent” , pe care o să o vedeți prin oraș toată vara și care, începând de anul acesta este partenerul nostru și ne va însoți la toate evenimentele marca „SkirtBike”. Am primit flori, de la un alt partener de-al nostru, DHS, care ne-a prezentat și ultimele modele de biciclete. Evenimentul a fost unul foarte reușit”, a declarat Ramona Miță, organizatoarea „SkirtBike”.
Parada „SkirtBike” este un eveniment organizat cu scopul de a promova ciclismul urban în rândul femeilor și de a demonstra că bicicleta reprezintă un accesoriu al feminității, al frumuseții și al libertății de mișcare. Acțiunea nu se desfășoară numai la Deva, ci și în alte orașe din țară.
În iunie, la Deva, va mai avea loc un alt eveniment „SkirtBike”, de o amploare mult mai mare și la care sunt așteptate să participe bicicliste din toate orașele județului.
Foto: Dulinszky Laszlo
Actualitate
Ultima oră: Călin Petru Marian (PNL) devine senator de Hunedoara
Potrivit ultimelor rezultate, Partidul Național Liberal va avea trei parlamentari în județul Hunedoara: doi deputați – Vetuța Stănescu și Daniel Răducanu, și un senator – Călin Petru Marian.
Aceste date rezultă după centralizarea a 99,99 la sută dintre secții de vot.
Călin Petru Marian, fost prefect al județului Hunedoara în perioada 2020-2024, a deschis lista pentru Senat din partea PNL Hunedoara, la alegerile parlamentare din 1 decembrie.
Reamintim că, structura noului Legislativ al țării include nouă parlamentari hunedoreni: șase deputați și trei senatori.
Actualitate
Patru mașini implicate într-un accident pe autostrada A1 Deva – Sibiu, în zona localității Simeria
Patru autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs, astăzi, pe autostrada A1, în zona localității Simeria. O persoană a fost transportată la spital.
“În urmă cu puțin timp, pompierii Detașamentului Deva au fost solicitați să intervină pe autostrada A1, km. 358, sens de mers Deva -Sibiu, unde a avut loc un accident rutier. De urgență, pentru aceasta misiune au fost alocate o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. La fața locului, pompierii au constatat faptul că, în accident au fost implicate patru autoturisme, în care se aflau în total, șapte persoane”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
În urma accidentului, o femeie, în vârstă de 76 de ani, a rămas încarcerată, aceasta fiind extrasă în siguranță de către salvatori, din autoturismul în care se afla. După ce a primit îngrijiri medicale la fața locului, a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din Deva.
Celelalte persoane nu au necesitat asistență medicală. Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.
Până la eliberarea carosabilului, traficul s-a desfășurat pe banda de urgență, potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara.
Sursa foto: ISU Hunedoara -DRDP Timișoara
Cauza accidentului: nepăstrarea distanței de siguranță
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că accidentul s-ar fi produs pe fondul nepăstrării distanței de siguranță. „Un bărbat de 75 de ani, din Deva, care conducea un autoturism pe autostrada A1, din direcția Holdea-Sibiu, nu ar fi păstrat o distanță de siguranță față de autoturismul din fața sa, condus de o femeie de 43 de ani, din Timișoara, intrând în coliziune cu acesta și proiectându-l în autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 52 de ani, din Arad, care, la rândul lui, a lovit autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 43 de ani, din Timișoara. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unei femei de 76 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 75 de ani, care a fost transportată la o unitate medicală din Deva, pentru investigații medicale”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Polițiștii continuă cercetările, în acest caz.
Actualitate
Copiii dispăruți au fost găsiți de autoritățile din Serbia alături de tatăl lor
Poliția Română este în măsură să informeze opinia publică privind finalizarea operațiunilor de localizare și depistare a cetățeanului român (Marțian Adrian) și a celor trei minori (Marțian Rania Adriana, Marțian Antonio Adrian și Marțian Raisa Antonia), în Serbia, pe baza cooperării polițienești internaționale.
Cele patru persoane se află în custodia autorităților polițienești din Serbia, localitatea Nis.
Pe baza precizărilor făcute de către ministrul sârb de interne, ministrului român al afacerilor interne, în cadrul convorbirii telefonice avute astăzi 17.10.2024, inițiate de partea română, menționăm faptul că, la acest moment, cei trei minori sunt în afara oricărui pericol.
Poliția Română continuă activitățile specifice, în cadrul dosarului penal, sub coordonarea procurorului de caz.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Accident tragic pe DN 68, în apropiere de Hațeg: Un șofer și-a pierdut viața
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Magia Crăciunului. Brăduți împodobiți de locatari, în scara blocului în care locuiesc, în Deva
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Programul de vizitare, în perioada sărbătorilor de iarnă, la Castelul Corvinilor
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Final de an bun pentru administrația din Pestișu Mic
-
Actualitatecu 21 de ore in urma
FOTO| Târg caritabil de Crăciun, la CNP „Regina Maria” din Deva. Fondurile strânse, dăruite unei fetițe care are nevoie de o operație
-
Actualitatecu 2 zile in urma
20 de ani de la înființarea IGSU. Evenimente speciale organizate de ISU Hunedoara
-
Actualitatecu o zi in urma
Bărbat din Deva reținut pentru instigare publică, în urma unor postări pe rețele sociale
-
Actualitatecu 7 ore in urma
Accident cu o mașină și un camion, pe DN 66, la Merișor. Un autobuz plin cu copii, acroșat