
Colaborarea continuă
Stagii anuale reciproce de perfecţionare în mai multe domenii şi schimburi de experienţă destinate tinerilor din învăţământul gimnazial care să încurajeze învăţarea limbii române şi franceze vor fi organizate în următoarea perioadă între judeţul Hunedoara şi „fratele” Departamentul Haute-Saône, din Franţa. Aceste acţiuni au fost stabilite ca urmare a vizitei de lucru efectuate, la sfârşitul săptămânii trecute, în Franţa, de o delegaţie a Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, condusă de preşedintele Mircea Moloţ (foto mic). Din delegaţie au făcut parte reprezentanţi ai CJ Hunedoara, ai Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului, precum şi ai mediului de afaceri din turism.
Programul delegaţiei a cuprins întâlniri în capitala Departamentului – Vesoul cu oficialităţile din Haute-Saône, seminarii tematice referitoare la asociaţiile intercomunitare şi cooperarea dintre Compania Judeţeană de Turism Hunedoara SA şi Agenţia de Turism „Destinaţia 70” din Haute-Saône, vizite în teritoriu la obiective turistice (staţiunea balneoclimaterică Luxeuil, staţiunea Planche-des-Belles-Filles, fabrica de sticlă din Passavant-la-Rochere şi Muzeul Muntelui din Chateau-Lambert, precum şi Eco-Muzeul Cireşei din Fougerolle).