Connect with us
Data: 09/01/2025
.

Actualitate

Bloc, în locul unui parc, din Cartierul Micro 15, din Deva? Primarul Florin Oancea: „Consider că nu este oportună această construcție!”

Publicat

pe

Un bloc ar putea apărea pe un teren pe care, actualmente, este amenajat un părculeț pentru copii, pe strada Mihai Eminescu, vis-a-vis de Biserica Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” din Cartierul Micro 15, din municipiul Deva. Proiectul imobiliar a stârnit controverse în rândul mai multor cetățeni care locuiesc în zonă. Terenul pe care se dorește a se ridica blocul cu pricina este unul privat, iar proprietarul a început demersurile pentru elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru aprobarea construcției. PUZ-ul se află, în prezent, în etapa de informare a populației.

Blocul ce ar urma să fie construit acolo a stârnit reacții din partea societății civile”. Oare de ce doar la noi este posibil așa ceva? Adio copaci, adio părculeț, adio loc de joacă pentru copii. Cum să ai idee să faci un bloc în locul părculețului aflat peste drum de biserică, lângă Maxxa. Oare locuitorii din această zonă a orașului nu merită o zonă de recreere? Ar fi bine să se sesizeze cât mai mulți și sa împiedice ca acest bloc sa fie construit în această locație”, a scris cineva pe rețeaua de socializare.

În urma sesizărilor primite din partea oamenilor, primarul municipiului Deva, Florin Oancea, și-a exprimat punctul de vedere cu privire la realizarea acestei construcții.

Am primit din partea cetățenilor din cartierul Micro 15 nenumărate sesizări prin care aceștia se opun realizării acestei construcții. Susțin demersul lor și consider că nu este oportun ca în acea zonă, între Biserică și Cimitir, să se ridice un bloc de locuințe. Terenul este pretabil să rămână parc. În perioada următoare voi purta discuții cu proprietarul terenului pentru a-i oferi alternative ca să renunțe la acest proiect. Locuitorii din zonă au nevoie de spațiu verde pentru recreere. Totodată, spațiile verzi urbane au și o importanță deosebită din punct de vedere estetic”, a declarat Florin Oancea, primarul municipiului Deva.

Edilul -șef al orașului a adăugat că, administrația publică locală va face tot posibilul ca soluția găsită în acest caz să mulțumească ambele părți implicate – cetățeni și proprietarul terenului. “Sunt convins că ne dorim cu toții un oraș verde și prietenos cu cetățenii și mediul înconjurător”, a precizat Florin Oancea.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Trei hunedoreni au fost reținuți, după ce ar fi sustras parfumuri și bijuterii din casa unei vârstnice din Aiud

Publicat

pe

Redactat de

Trei bărbați, în vârstă de 28 de ani, 30 de ani, respectiv 52 de ani, din județul Hunedoara, au fost reținuți de polițiștii din Aiud după ce ar fi intrat în casa unei vârstnice din localitate, de unde ar fi sustras parfumuri și bijuterii din aur și din argint,  prejudiciul total creat fiind de 20.560 de lei. 

Fapta s-ar fi consumat în noaptea de 7 ianuarie 2025, în jurul orei 01:00.

„Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud a dispus, la data de 07.01.2025, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de trei inculpaţi de sex masculin din judeţul Hunedoara, în vârstă de 28 de ani, 30 de ani, respectiv 52 de ani, aflaţi în stare de reţinere, pentru săvârşirea infracţiunii furt calificat prev. de art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) alin. (2) lit. b) din Codul penal cu aplicarea art. 77 lit. a) din Codul penal, doi dintre aceştia săvârşind fapta în stare de recidivă postexecutorie. Din probele administrate în cauză rezultă bănuiala rezonabilă că, în noaptea de 07.01.2025, în jurul orei 01:00, cei trei inculpaţi, au escaladat gardul împrejmuitor al locuinţei persoanei vătămate de sex feminin în vârstă de 73 de ani, situată în mun. Aiud, jud. Aiud, în timp ce aceasta se afla la domiciliu, după care au pătruns în locuinţă prin forţarea uşii de acces, de unde au sustras mai multe bunuri (parfumuri, bijuterii confecţionate din aur şi argint) şi o sumă de bani, cauzând un prejudiciu total în cuantum de 20.560 lei”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud.

Arestați preventiv pentru 30 de zile

Cei trei hunedoreni au fost prezentați astăzi judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Aiud care a dispus arestarea preventivă a acestora pentru o perioadă de 30 de zile.

Advertisement

Punerea în mişcare a acţiunii penale şi formularea propunerii de luare a măsurii arestării preventive sunt etape procesuale reglementate în Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului şi prevenirea săvârşirii unor alte infracţiuni, iar aceste acte şi măsuri de urmărire penală nu pot in nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se precizează în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud.

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

O tânără de 24 de ani, dată dispărută, după ce a plecat de acasă, din Sântămăria -Orlea

Publicat

pe

Redactat de

Polițiștii fac verificări pentru depistarea unei tinere, în vârstă de 24 de ani, plecată de la domiciliul său, din comuna hunedoreană Sântămăria -Orlea.

Oamenii legii au fost sesizați de concubinul tinerei care le-a spus că aceasta ar fi plecat de acasă, în urmă cu două zile.

„Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată, în data de 08 ianuarie a.c., de un bărbat în vârstă de 46 de ani despre faptul că Muntean Roxana -Lăcrămioara  (foto), concubina sa, a plecat de acasă. În urma primelor verificări, polițiștii au stabilit că femeia de 24 de ani ar fi plecat de la domiciliul său din comuna Sântămăria-Orlea în data de 06 ianuarie a.c., în jurul orei 13:00. La momentul plecării, aceasta purta o geacă de culoare argintiu-verde, blugi de culoare neagră, ghete de culoare neagră. În continuare se fac cercetări și verificări în vederea stabilirii tuturor datelor necesare identificării acesteia”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Semnalmente

Tânăra dată dispărută are o înălțime de 1,60 m, o greutate de aproximativ 46 kg, păr brunet, lung, ochi căprui.

Advertisement

Persoanele care pot oferi informații, ce pot duce la depistarea femeii dispărute, sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Alocațiile de stat pentru copii intră, joi, în conturi

Publicat

pe

Redactat de

Alocațiile de stat pentru copii intră, mâine, în conturi.

„Sumele aferente lunii decembrie 2024, reprezentând: alocația de stat pentru copii; indemnizația de creștere a copilului; stimulentul de inserție; indemnizația de acomodare, au fost decontate. Mâine, 09. 01.2025, toți beneficiarii, cu încasarea în conturi a acestor prestații sociale, din județul Hunedoara, vor avea banii în bănci”, au informat reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și și Inspecție Socială (AJPIS) Hunedoara.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate