
I se spunea „Vialli” de sub Cetate
Fostul căpitan al Mureşului Deva putea avea o carieră strălucitoare dar accidentările i-au stopat acensiunea
Fotbalul din Deva nu mai există la nivel de seniori, iar microbiştii de sub Cetate trăiesc acum din amintiri. Acestea nu pot dispărea, iar discuţiile despre fostele echipe din reşedinţa de judeţ şi despre jucătorii ei produc nostalgii, dar şi plăcere.

În anii ’90, sub Cetate strălucea un fotbalist care încânta publicul prin execuţiile şi artificiile sale tehnice. A fost un adevărat artist al balonului căruia i-a lipsit exact ceea ce are nevoie un fotbalist talentat pentru a ajunge la nivel înalt: şansa.
„Boxi”, nonconformistul
Îl recunoaşteai fără probleme în teren. A fost un nonconformist prin lipsa podoabei capilare, cercelul din urechea stângă sau perciunul negru. Purta numărul 10 pe tricou şi banderola de căpitan al echipei devene pe braţul său. El este Bogdan Rădos sau “Gianluca Vialli” de sub Cetate, poreclit aşa pentru asemănarea fizică cu starul italian ce era în vogă în fotbalul acelor vremuri. Colegii sau prietenii îi spuneau simplu: „Boxi”. Publicul l-a revăzut acum câteva săptămâni la turneul de old-boys organizat de Primăria Deva, fiind acelaşi jucător inconfundabil chiar dacă anii şi kilogramele au trecut peste el. „A fost o reîntâlnire frumoasă, mi-am revăzut foştii colegi, foşti adversari, păcat însă că sunt aşa de rare momentele de acest gen”, spune fostul căpitan al Devei. Cu amărăciune, deplânge şi situaţia în care a ajuns fotbalul de sub Cetate. „E tragic ce se întâmplă, e păcat că Deva nu mai are o echipă de fotbal”, afirmă Bogdan Rădos.
Internaţional de juniori
Cariera lui Bogdan Rădos putea avea o altă turnură dacă accidentările de la genunchiul stâng nu îi creau atâtea probleme. A fost un fotbalist talentat, cu o tehnică excelentăşi o lovitură de cap extroardinară, iar pentru valoarea sa a făcut parte din lotul naţional de juniori UEFA ’90, unde a fost coleg, printre alţii, cu Alin Artimon, Sorin Colceag sau Daniel Haidiner. „O generaţie frumoasă, dar, din păcate, niciunul nu am ajuns sus de tot. Ne-am pierdut pe parcurs. Cel mai talentat era Tiberiu Gabor, de la Tg. Mureş. Ne-am calificat la turneul final al Campionatului European, după o dublă cu San Marino. Am câştigat cu 6-2 acolo, iar eu am dat două goluri. Din păcate, eu nu am mai prins turneul final pentru că m-am accidentat”, povesteşte fostul decar devean.

„S-a rupt” într-un meci cu Steaua
Genunchiul stâng a fost cel care i-a stopat ascensiunea spre fotbalul de nivel înalt, Rădos suferind mai multe accidentări în acea zonă, având şi ghinionul unei operaţii nereuşite. „Totul a început la un amical la Teliuc pe când jucam la Viitorul Hunedoara. Era gheaţă şi am încercat un vole. Mingea a sărit rău şi am făcut entorsă. Am forţat revenirea pentru a nu pierde lotul naţional şi de atunci genunchiul a început să-mi joace feste” îşi aminteşte Bogdan Rădos. Totul a culminat pe când părea că îşi revenise şi era pe cale să intre în echipa de bază a Corvinului, în Divizia A. În martie 1989, echipa hunedoreană juca pe teren propriu împotriva campioanei României şi viitoarei finaliste a „Cupei Campionilor”, Steaua Bucureşti, trupă cu Dan Petrescu, Lăcătuş sau Hagi în teren. În tur Steaua umilise Corvinul cu 11-0, iar hunedorenii îşi doreau o revanşă, dar bucureştenii s-au impus greu, cu 2-1, prin golurile lui Dan Petrescu şi Piţurcă, în timp ce pentru gazde a marcat Cocan. În trupa de pe Cerna, Bogdan Rădos a jucat titular, la 17 ani, iar la un duel aerian, Ilie Dumitrescu a căzut involuntar pe piciorul său stâng. „A fost fără intenţie din partea lui, atunci s-a rupt tot ce era în genunchi şi am stat pe bară 2 ani. Am avut două operaţii, din care una nereuşită, dar n-am mai putut reveni la valoarea dinaintea accidentării. Am decis să merg să joc la Deva să văd dacă mă mai ţine genunchiul, dar nu mai eram acelaşi” declară fostul fotbalist.
Nu îi place fotbalul de acum
Bogdan Rădos a mai jucat ani buni la Deva, unde a obţinut o promovare în liga secundă după celebrul meci de baraj cu Drobeta Turnu Severin, a încântat publicul de sub Cetate, dar acum, la 41 de ani, nu mai are nicio legătură cu sportul pe care l-a iubit aşa de mult. „Sunt simplu spectator şi sincer nu vreau să fac parte din fotbalul actual. Nu îmi place deloc. Totul se bazează pe alergăturăşi forţă. Dacă alergi şi bagi alunecări, poţi juca în ziua de azi. Nu mai există un jucător care să dribleze. Sunt plătiţi prea mult faţă de ce arată. E inadmisibil ca un jucător plătit cu 10.000 de euro pe lună să nu fie în stare să dea o pasă cu exteriorul” spune Rădos. Fostul idol al tribunelor devene s-a reprofilat după încheierea carierei de fotbalist, activând ca maseur câţiva ani în Cipru. „Am fost la o echipă unde jucau Falub, Domocoşşi Apostol. Acolo am văzut ce înseamnă să fii fotbalist adevărat, să ai condiţii de pregătire. S-a stricat treaba însă şi pe acolo şi am preferat să mă întorc acasă”, încheie Bogdan.
Un destin ca a lui Bogdan Rădos au avut poate şi alţi mulţi fotbalişti talentaţi. Pe lângă talent, muncă şi ambiţie, în sportul rege şansa joacă un rol important. Din fericire, unii beneficiază de noroc, iar pe alţii acesta îi ocoleşte, fapt ce le diferenţiază carierele.
[notification type=”standard”]
Bogdan Rădos
S-a născut la 19 noiembrie 1971 la Hunedoara
A jucat la Mureşul Deva, Viitorul Hunedoara, Corvinul Hunedoara, Minerul Certej
A fost internaţional de juniori UEFA ‘90
A debutat în prima echipă a Corvinului, în Divizia A, la 17 ani.
[/notification]
[notification type=”info”]
A fost dorit de Dinamo
În iarna anului 1996, Bogdan Rădos era golgeterul echipei Vega Deva, care activa în Liga a III-a. Dinamo Bucureşti l-a dorit în lotul său, chemându-l să se antreneze cu ei. După doar câteva antrenamente, căpitanul devean s-a întors sub Cetate. „Erau antrenaţi de Marian Bondrea şi am făcut doar 3 antrenamente cu ei, dar genunchiul meu nu a făcut faţă. Erau alte cerinţe şi am preferat să mă întorc la Deva. Oricum, cred că renunţau şi ei la mine, pentru că era greu să fac faţă fizic la nivelul de atunci”, a precizat Rădos „episodul Dinamo”.
[/notification]